Actualitate

ROMGAZ va opri alimentarea cu gaze către Electrocentrale Constanţa începând cu 1 septembrie (document)




ROMGAZ atenţionează că neplata sumei de 985.000 lei, din reeşalonarea negociată cu Electrocentrale Constanţa va conduce, inevitabil, la sistarea livrărilor de gaze naturale, începând cu 1 septembrie 2018, potrivit unui comunicat transmis de ROMGAZ.

Menţionăm că pe tot parcursul derulării contractului, Electrocentrale Constanţa a înregistrat datorii restante şi reeşalonate de circa 16 milioane lei. În urma reeşalonării acestor datorii pe o perioadă de 9 luni începând cu luna august 2018-aprilie 2019, suma de plată către ROMGAZ aferentă primei rate din Convenţia de eşalonare se cifrează la 985.000 lei, cu termen de scadenţă 31 august 2018.


ROMGAZ a efectuat, începând cu data de 1 octombrie 2017 în baza contractului încheiat cu Electrocentrale Constanţa, livrări de gaze naturale în conformitate cu solicitările clientului.

Electrocentrale Constanţa a notificat Romgaz SA că, din cauza problemelor financiare cu care se confruntă, nu poate să-şi onoreze obligaţiile prevăzute în Convenţia de eşalonare agreată. Ca urmare, precizam că neonorarea la plată a primei rate a reeşalonării negociate, dată fiind situaţia financiară precară invocată în adresa transmisă către ROMGAZ, va conduce inevitabil şi la neplata consumului pentru luna septembrie a anului curent (consum estimat la circa 87.000 lei pe zi), precizează Romgaz.


Din toate aceste considerente, ROMGAZ se vede obligat să recurgă la măsura de a sista alimentarea cu gaze naturale, menţionează compania.

Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacționare pe piața Bursei de Valori din București şi a Bursei din Londra (LSE). Acționar principal este statul român cu o participație de 70%. Compania are o experiență vastă în domeniul explorării şi producerii de gaze naturale, istoria sa începând acum mai bine de 100 de ani în 1909.

 

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ROMGAZ a anunţat încheierea a două acte adiţionale la contractele cu Electrocentrale Constanţa (document)

17 Sep 2018 677

Directorul economic al ROMGAZ, a refuzat numirea în funcție. Ce durată trebuia să aibă mandatul

07 Aug 2018 400

Romgaz avertizează asupra posibilităţii de sistare a livrărilor de gaze naturale către ELCEN Constanţa. De ce ar putea fi luată această decizie (document)

07 Aug 2018 418

Angajatul Romgaz, rănit grav în explozia din județul Harghita, a murit în ambulanță

20 Jul 2018 502

Explozie la o sondă de extracţie a gazelor naturale. Un angajat al Romgaz a fost rănit

20 Jul 2018 576

Cine sunt noii membri ai Consiliului de Administraţie al S.N.G.N. ROMGAZ S.A. Decizia, luată în Consiliul de Administrație

17 Jul 2018 658

Acționarii Romgaz SA au ales noii membrii ai Consiliului de Administrație

06 Jul 2018 610

ROMGAZ are un nou director general. Află ce funcții a mai deținut acesta (document)

16 Jun 2018 1434

Cine a fost numit în funcția de Președinte al Consiliului de Administrație al societății Romgaz. Care este componența comitetelor consultative din cadrul CA

15 May 2018 680

Mandatul directorului general al ROMGAZ a fost prelungit. Pentru ce perioadă a fost luată decizia

13 Apr 2018 488

Bursa.ro Romgaz va investi 856 de milioane de lei la termocentrala Iernut. Mai multe turbine și generatoare au fost descărcate în Portul Constanţa

12 Mar 2018 592

Decizie incredibilă a Instanței Supreme. Rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT în dosarul Romgaz nu este legal

22 Jan 2018 686

Fosta conducere Romgaz trimisă în judecată de procurorii DNA. Oficial despre acuzaţiile asuse

27 Dec 2017 767

Schimbare în conducerea societății Romgaz SA

20 Dec 2017 643

A fost convocată şi Bianca Mei-Roşu, de la LPS „Nicolae Rotaru” Lotul de minicadete al României este în pregătire la Constanţa

07 Nov 2017 1289

DNA. Acuzații grave împotriva fostului director al Romgaz SA Târgu-Mureș

06 Apr 2017 1209

Fostul preşedinte şi-a publicat declaraţiile de avere şi de interese Familia Băsescu a vândut apartamentul din Constanţa pentru 38.000 de euro (documente)

24 Jan 2017 4693

Ioan Niculae, audiat la DIICOT în dosarul Romgaz-Interagro

13 Oct 2016 840

Adriean Videanu, audiat, azi, la DIICOT

05 Oct 2016 1366

DIICOT a decis Se reface ancheta în dosarul Romgaz

04 Oct 2016 928

Romgaz a încheiat o tranzacție de peste 76,5 milioane lei cu Transgaz pentru furnizarea de gaze

20 Sep 2016 1252

Oil Terminal, verificată de corpul de control al ministrului Energiei. Ce schimbări urmează

02 Sep 2016 1292

Iată în ce dosar a făcut apel Primăria Constanţa

21 Aug 2016 1254

Un nou termen într-un proces în care este implicată Primăria Constanţa

16 Apr 2016 1202

DNA a trimis în judecată mai multe persoane din conducerea Romgaz

21 Mar 2016 783

Preşedintele Interagro, Nicoleta Toncea, la DIICOT

21 Mar 2016 1310

Ioan Niculae, audiat la DIICOT

18 Mar 2016 1078

UPDATE. Urmărit penal Adriean Videanu, audiat la sediul DIICOT

17 Mar 2016 937

Schimbări de ultimă oră la Romgaz

20 Feb 2016 1597

Conducerea Romgaz, reținută de procurori

28 Jan 2016 1133

Percheziții la sediile Primăriei și Romgaz din Târgu Mureș

21 Jan 2016 952

Percheziţii la angajaţi ai Romgaz, într-un dosar de trafic de motorină

23 Nov 2015 1048

Anunţ de ultimă oră Companiile Lukoil, PanAtlantic şi Romgaz au descoperit un zăcământ important de gaze în Marea Neagră

14 Oct 2015 1189

Ştiripesurse.ro Videanu, la ieșirea de la DIICOT - Nu există prejudiciu

09 Oct 2015 860

Stiripesurse.ro Ioan Niculae şi Adriean Videanu, la DIICOT

09 Oct 2015 902

La Constanţa nu-i ca-n capitală Electrocentrale şi RADET promit apă caldă şi căldură la iarnă

30 Sep 2015 1940

Bucureştenii pot sta liniştiţi Datoriile ELCEN la Romgaz se vor eșalona

29 Sep 2015 755

UPDATE - Constănţenii riscă să rămână fără căldură şi apă caldă iarna asta? Cum comentează directorul RADET

28 Sep 2015 1337

De paşte Prime pe măsură pentru bugetarii "de lux"

31 Mar 2015 1026

Senatorul Ion Ariton audiat la DNA în dosarul Gala Bute

17 Feb 2015 690

Procurorii DIICOT i-au adus la cunoştinţă lui Adriean Videanu învinuirile

16 Feb 2015 845

ANI verifică averea senatorului Varujan Vosganian

14 Feb 2015 778

Adriean Videanu, adus din arest la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul Romgaz-Interagro

03 Feb 2015 752

DIICOT cere aviz pentru urmărirea lui Videanu şi Vosganian, în dosarul Romgaz

02 Feb 2015 747

Schimbări importante în Consiliul de Administraţie al Romgaz SA

13 Jan 2015 1086

Ce proiecte pregătesc companiile energetice de stat pentru Constanţa

09 Dec 2014 1059

Ziarul Financiar Top 100 companii din România

26 Nov 2014 1076

Victor Ponta "Sper 2015 să fie anul potrivit - cu listarea Portului Constanţa"

06 Oct 2014 928

Litoral Tv Interes pentru zăcămintele din Marea Neagră

03 Sep 2014 967

Procurorii DIICOT au pus sechestru pe un imobil din Constanţa al lui Tudor Șerban

06 Aug 2014 1607