Sanatoriul Techirghiol, membru al Federaţiei Mondiale de Hidroterapie şi Climatoterapie

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol a organizat azi conferinţa „Recunoaşterea ştiinţifică internaţională a activităţii medicale", în cadrul căreia vor fi prezentate rezultatele obţinute de către delegaţia română la cel de-al 65-lea Congres Ştiinţific al Federaţiei Mondiale de Hidroterapie şi Climatoterapie (FEMTEC), desfăşurat în perioada 21-28 octombrie 2012, la Nanjing şi Chongqing, China.

La congres au participat trei medici de la Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol: Vasilică Rusu, Oana Surdu şi Elena Ionescu, care au prezentat trei lucrări.

Oana Surdu a fost aleasă vicepreşedintele al Federaţiei Mondiale de Hidroterapie şi Climatoterapie. De altfel, Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol este singura instituţie din ţară, care a devenit membru al Federaţiei Mondiale de Hidroterapie şi Climatoterapie.

„La Techirghiol nu doar se tratează, dar şi se fac cercetări. Din 2012, vom introduce terapia cu ventuze, care este folosită de mii de ani în China. Dacă în China se poate, de ce nu s-ar putea şi la noi", a declara Vasilică Rusu, directorul Sanatoriului.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 341

Taina Sfântului Maslu și Sfinți Tămăduitori la Sanatoriul Balnear Techirghiol (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 578

Undă verde de la APM Constanța pentru reabilitarea, consolidarea, modernizarea și extinderea Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia

11 Apr 2024 427

Vrei să lucrezi la Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia? Mai multe posturi, scoase la concurs

11 Apr 2024 1031

Angajări Constanța Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol caută fochist și electrician. Ce vechime este solicitată

12 Feb 2024 906

Angajări Constanța Posturi vacante la Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol. Ești interesat?

03 Feb 2024 15619

Județul Constanța Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol cumpără echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale (DOCUMENT)

30 Jan 2024 897

Licitații Constanța Achiziție de aproximativ un milion de lei făcută de Sanatoriul Balnear de Recuperare Mangalia (DOCUMENT)

09 Jan 2024 1035

Patru firme câștigătoare Sanatoriul Balnear și de Recuperare din Techirghiol, licitație de aproape 6,9 milioane de euro! (DOCUMENT)

20 Nov 2023 1541

Declarații de avere - Raluca Andreea Labeș, șef Serviciu Administrație Publică, Relații Internaționale, Arhivă și ONG-uri, din CJC (DOCUMENTE)

15 Nov 2023 962

Angajări Constanța Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează. Iată postul vacant

04 Nov 2023 1302

Licitații Constanța Contract de aproape 400.000 de lei între Sanatoriul Techirghiol și Tehnoconsult Proiect SRL. Ce presupune? (DOCUMENT)

02 Nov 2023 999

Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol a obținut autorizația de construire nr. 114 din 26.10.2023

27 Oct 2023 947

Licitații publice Malif Engeering SRL a bătut palma cu CNI. Este vizat un contract de reparații a secției de recuperare a copiilor de la Sanatoriu Balnear Techirghiol (DOCUMENT)

18 Oct 2023 974

Licitații publice CNI caută diriginți de șantier pentru lucrările de la Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol

04 Sep 2023 795