Se împlineşte o lună de la tragedia din clubul Colectiv

Suntem mai puţini cu 60. Astăzi, se împlineşte o lună de la tragedia din clubul Colectiv, care s-a soldat cu 60 de morţi şi peste 120 de răniţi.
 
Incendiul care a îndoliat o ţară întreagă a avut loc pe 30 octombrie 2015 când, în clubul Colectiv din Bucureşti, trupa Goodbye to Gravity îşi lansa cel de-al doilea album. Deoarece intrarea a fost liberă, în clubul a cărui capacitate este de cel mult 200 de persoane se aflau nu mai puţin de 400 de tineri, conform referatelor întocmite de procurorii care au demarat ancheta.

Ancheta a fost declarată drept prioritatea zero a magistraţilor, poliţiştilor şi experţilor. Cei trei patroni au fost reţinuţi şi arestaţi pentru ucidere din culpă. Li s-a reproşat că au făcut rabat de la calitate, pentru a face economie, şi au renovat clubul cu materiale ieftine. Nu aveau ieşiri de urgenţă, extinctoare sau sistem de stingere a incendiului.

Ulterior, patronii firmei de artificii şi angajatul lor au ajuns în arest la domiciliu. Nu doar neglijenţa celor care au organizat evenimentul a dus însă la tragedia de acum o lună, spun procurorii, ci şi corupţia. Marius Iacob, procuror şef adjunct al DNA: „Sunt indicii cu privire la comiterea unor fapte de corupţie în legătura cu circumstanţele în care a fost emisă autorizaţia de funcţionare pentru clubul Colectiv.”

În urma tragediei, preşedintele Klaus Iohannis a declarat trei zile de doliu naţional. Tragedia a reuşit să îi mobilizeze pe români, care au ieşit în stradă pe 1 noiembrie, într-un marş al tăcerii. Pe măsură ce zilele au trecut, solidaritatea românilor s-a transformat în revoltă, iar oamenii au cerut, în stradă, demisia ministrului Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, pe cea a premierului Victor Ponta şi pe cea a primarului Sectorului 4, Cristian Piedone. Presiunea străzii a făcut ca Victor Ponta să depună mandatul guvernului, iar Piedone să demisioneze în aceeaşi zi de la cârma primăriei pe care o conducea încă din 2008. Acesta a ajuns, ulterior, pentru câteva zile, în arest preventiv, fiind acuzat de abuz în serviciu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imobilul edificat de Disan Expert SRL pe strada Maior Șofran din municipiul Constanţa va fi modificat

03 May 2024 364

Licitații Constanța Comuna Gârliciu construiește un centru de colectare în comună, cu peste 420.000 de euro (DOCUMENT)

04 Apr 2024 930

Constanța Sindicaliştii din Poşta Română, în grevă generală (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Apr 2024 645

Avertizare de grevă la Poșta Română. Sindicatul anunță acțiuni pe 1 aprilie

31 Mar 2024 646

Editorial Constanța, orașul sensurilor unice... fără sens

22 Mar 2024 895

Teatrul de Stat Constanța cumpără Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic!

07 Mar 2024 553

Teatrul de Stat Constanța cumpără Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic!

07 Mar 2024 501

IPJ ClujEvaluarea activităților

01 Mar 2024 439

Este oficial! Club Sportiv Universitar Neptun Constanța, radiat!

25 Feb 2024 1145

Garda de Mediu Județul Constanța, pe locul al doilea pe țară în activitatea de mediu pentru 2023

17 Feb 2024 730

IPJ Sibiu Evaluarea activității Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu în anul 2023

16 Feb 2024 399

#ConstanțaEsteBine Valul 2 de energie – partea întâi – ziua 10 4 februarie 2024 Zi de duminică, cu prezență și conexiune interioară profundă

04 Feb 2024 715

Ciolacu Rana lăsată de Holocaust în mentalul colectiv românesc poate fi tratată doar prin asumare onestă și promovarea adevărului istoric

27 Jan 2024 683

Federația SANITAS din România a demarat procedurile pentru declanșarea conflictului colectiv de muncă

09 Jan 2024 756

Mesajul președintelui României cu prilejul Anului Nou „Finalul de an este și o bună ocazie pentru a privi spre viitor cu optimism și încredere“ (VIDEO)

31 Dec 2023 1076