UPDATE Sebastian Ghiță, acuzat de complicitate la spălare de bani

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de deputatul Sebastian Ghiță, acuzat de complicitate la săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.
 
În același dosar este urmărit penal sub control judiciar și fostul premier Victor Ponta, acuzat de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și complicitate la infracțiunea de spălare de bani.

Procurorii spun că Ponta, în calitatea sa de președinte al unui partid, și-a folosit autoritatea pentru ca Sebastian Ghiță să fie desemnat drept candidat într-un colegiu electoral în care formațiunea sa să aibă certitudinea că va obține mandatul pentru care se candida.
 
UPDATE 1, ora 21.30

Ghiță a spus, în această seară, după ce procurorii DNA Ploiești i-au interzis, prin ordonanță, să facă declarații cu privire la noul dosar în care este urmărit penal alături de Victor Ponta, că îi va contacta pe liderii partidelor parlamentare pentru ca această problemă a interzicerii comunicării unui cetățean să ajungă în Parlament.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Firma soției fostului ministru Codruț Șereș și fină a lui Sebastian Ghiță va mobila noua școală din comuna Agigea (DOCUMENT)

26 Aug 2023 5256

Fostul deputat Sebastian Ghiță, trimis în judecată de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc

19 Oct 2022 1131

Farul Constanța, meci contra campioanei CFR Cluj. Ambele echipe sunt neînvinse până acum în campionat

13 Aug 2021 3126

Fostul deputat PSD Sebastian Ghiţă, achitat definitiv

06 Apr 2021 2618

FC Viitorul - UTA. Astăzi, e ziua meciului Virgil Ghiță - „Omogenitatea va fi un atu pentru noi“

22 Aug 2020 3401

Play-out. FC Viitorul - FC Voluntari, la Ovidiu Virgil Ghiță - „Atât succesul, cât și insuccesul durează o zi. O luăm de la capăt“

28 Feb 2020 2212

Dosarul fostului deputat Sebastian Ghiță se va rejudeca!

06 Nov 2019 1552

Mega dosar instrumentat de DNA. Alexandru Ghiță, fratele fostului deputat PSD Sebastian Ghiță, trimis în judecată

08 Oct 2019 2032

Ultimă oră! Sebastian Ghiță a anunțat că se retrage de pe lista pentru alegerile europarlamentare

27 Mar 2019 1719

Curtea de Apel Ploieşti a decis revocarea măsurii arestării preventive emisă pe numele lui Sebastian Ghiță

07 Mar 2019 1992

Editorial Lenuţa, Alinuţa şi Costa Rica. Ziua în care nu s-a vorbit de referendum

06 Oct 2018 2387

Solicitare a fostului parlamentar Sebastian Ghiță, analizată de magistrați. Ce a decis instanța

28 Aug 2018 1706

Decizia este definitivă Curtea de Apel de la Belgrad a respins cererea de extrădare a lui Sebastian Ghiţă

22 Aug 2018 1742

Ce spune Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader despre motivele pentru care judecătorii din Serbia au refuzat extrădarea fostului deputat Sebastian Ghiţă

30 Jul 2018 1690

Sebastian Ghiță nu va fi extrădat în România. Ce au decis judecătorii din țara vecină

27 Jul 2018 1933