Stiri calde

Sfaturi utile de la Protecţia Consumatorului. Cum să alegem cele mai sigure produse pentru masa de Paște


Paștele la români înseamnă, pe lângă componenta religioasă – comemorarea învierii lui Iisus Hristos, una dintre cele mai importante sărbători anuale creștine – , și mese îmbelșugate, de pe care nu lipsesc tradiționalele ouă roșii, carnea de miel, cozonacii și vinul roșu.
Ca să ne asigurăm că produsele pe care le punem pe masă de Paște nu reprezintă niciun risc pentru sănătatea noastră și a celor dragi, trebuie să ne luăm o serie de măsuri de siguranță atunci când le cumpărăm, ne sfătuiește Paul Anghel, director general în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC).
Doar vopsea realizată special pentru ouă
Cum unul dintre cele mai așteptate momente din prima zi de Paște este acela în care ciocnim ouă, este bine să ne asigurăm că, înainte de le vopsi, acestea sunt proaspete. Așadar, recomandarea directorului general al ANPC este să le cumpărăm doar din locuri special amenajate, autorizate, și nu de pe marginea drumului, chiar dacă prețul este mai mic decât cel din magazine. Atunci când cumpărăm ouă în vrac, trebuie să știm categoria de calitate (A), categoria de greutate ( XL, L, M sau S) și să avem informații legate de metoda de creștere a găinilor, de semnificația codului producătorului și de data de expirare.
La fel de atenți este bine să fim și în ceea ce privește vopseaua de ouă. Este extrem de important să o achiziționăm doar din locuri autorizate și să citim cu atenție eticheta produsului, care trebuie să includă: numele și adresa producătorului, lista ingredientelor, instrucțiunile de utilizare și data de expirare.
„Nu utilizați la vopsirea ouălor vopsea menită pentru o cu totul altă utilizare, precum cea tipografică sau cea pentru textile, pentru că poate fi toxică”, atrage atenția Paul Anghel.
Cum ne dăm seama dacă este carne de miel sau nu
Carnea pentru masa de Paște, fie că este de miel sau nu, este recomandat să o cumpărăm numai din locuri special amenajate și autorizate, adică din măcelării și magazine alimentare, în niciun caz din portbagajele mașinilor sau de la tarabe.
„Trebuie să ne asigurăm că are ștampila de control sanitar-veterinar și un aspect normal – nu prezintă mucilagii,  nu are culoare modificată și prezintă o consistență normală. Carnea trebuie să aibă la suprafață o peliculă uscată, de culoare roz până la roșie, să fie fermă și elastică atât la suprafață, cât și în secțiune, iar mirosul trebuie să fie proaspăt. Ca să ne asigurăm că este carne de miel, putem să verificăm dentiția specifică erbivorelor – lipsa caninilor)”, a explicat reprezentantul ANPC.
Cum trebuie să arate ciocolata proaspătă
În ziua de Paște, la fel de important ca ouăle și carnea de miel este și desertul: cozonaci, checuri și alte produse ce conțin cacao sau ciocolată. În cazul în care cumpărăm cozonacul sau checul neambalat, este important să ne asigurăm că îl primim în recipiente curate, la adăpost de praf și de muște. Atunci când îl achiziționăm din magazine, recomandarea specialiștilor este să fim atenți la data de expirare.
În cazul ciocolatei, a produselor din ciocolată și a celor pe bază de cacao și grăsimi vegetale, este bine să ne asigurăm că pe etichetă sunt trecute denumirea produsului, numele și adresa producătorului, ale ambalatorului sau ale distribuitorului, data de expirare și condițiile de depozitare.
„Pentru ciocolată și produse din ciocolată, este menționat în mod obligatoriu conținutul de cacao substanță uscat, exprimat în procente. În cazul ciocolatei umplute, este menționat produsul de umplutură. Greutatea produsului trebuie să apară pe etichetă doar dacă produsul are peste 50 de grame. După ce cumpărăm produsul, trebuie să verificăm starea în care se află: ciocolata proaspătă trebuie să aibă o suprafață lucioasă, nestratificată și fără pete, să fie onctoasă și casantă la rupere”, subliniază Paul Anghel.
Ce este obligatoriu să includă eticheta unei sticle de vin
Și vinul, în special cel roșu, este nelipsit de la masa de Paște. Ca să ne asigurăm că vom consuma un vin de calitate, este bine să verificăm dacă următoarele informații se regăsesc pe etichetă: categoria de calitate, indicația geografică sau denumirea de origine controlată pentru vinurile de calitate superioară, tipul vinului în funcție de conținutul de zaharuri.
Aspectul vinului trebuie să fie de o culoare corespunzătoare sortimentului, limpede, fără depuneri sau impurități aflate în suspensie. Atunci când întoarcem sticla cu dopul în jos, vinul nu trebuie să se tulbure sau să prezinte impurități ori scurgeri.
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Raioanele de peşte din magazine şi pieţe, luate cu asalt de Buna Vestire. Ce recomandă ANPC

25 Mar 2019 206

ITM Constanța, despre două accidente de muncă, produse săptămâna trecută. Două persoane au avut nevoie de îngriji medicale

24 Mar 2019 414

Razie a polițiștilor locali din Constanța în zona piețelor Grivița și Tomis 3. Au fost aplicate amenzi (galerie foto)

23 Mar 2019 601

Ce contract a semnat Nuclearelectrica cu societatea Vigra Marketing & Services (document)

22 Mar 2019 398

Fildas Trading a primit răspuns de la APM Constanţa pentru o fabrică de parfumuri şi produse cosmetice

22 Mar 2019 644

Usturoiul, benefic pentru eliminarea toxinelor din ficat

21 Mar 2019 367

Primăria demarează achiziţia de produse pentru iluminat festiv în perioada sărbătorilor de iarnă în municipiul Constanţa

20 Mar 2019 410

Lista trecerilor de pietoni unde Primăria Constanţa va monta sisteme de iluminat pentru evitarea accidentelor (document+galerie foto)

20 Mar 2019 2018

Afaceri penale cu dezinfectanți. Percheziții la punctele de lucru ale unor societăți comerciale ce produc, importă și comercializează produse biocide.

19 Mar 2019 405

Constănţenii, invitaţi de CCINA la ediţia de primăvară a Târgului TINIMTEX

19 Mar 2019 1197

Licitaţie. Primăria Constanţa achiziţionează produse pentru curăţenie

13 Mar 2019 393

Mii de controale efectuate de inspectorii sanitar-veterinari în luna februarie. Au fost aplicate amenzi de sute de mii de lei

12 Mar 2019 745

Zeci de amenzi aplicate de polițiștii locali din Constanța într-o singură zi. Cele mai multe pentru încălcări ale legislației rutiere

12 Mar 2019 597

Surprize și recunoștință pentru bătrânele de la Căminul pentru persoane vârstnice din Constanța

09 Mar 2019 598

Consiliul Concurenței a autorizat preluarea unor farmacii Belladonna de către Sensiblu SRL

07 Mar 2019 393