VIDEO Judecătoria Mangalia amână pentru luna mai latura civilă a accidentului Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției

 

Azi, 9 aprilie 2024, la Judecătoria Mangalia a avut loc un nou termen în dosarul civil desprins din cauza penală în care Monica Macovei, fost ministru al Justiției, a fost trimisă în judecată, de procurorii Constanța.
 
Conform portalului instanțelor de judecată, cauza a fost amânată pentru data de 21 mai 2024, în vederea efectuării raportului de expertiză medico-legală a părții civile Ilie Constantin.
 
În fața judecătoriei, Ilie Constantin a declarat că a primit certificat de handicap grad grav, ca urmare a vătămărilor produse în accident.
 
Monica Macovei este acuzată de vătămare corporală din culpă.
 
Pronunțarea în dosarul penal a fost stabilită pentru data de la data de 12 aprilie 2024.
 
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, „la 08.10.2022, Macovei Monica-Luisa conducea autoturismul pe DN 39, în apropierea municipiului Mangalia și, din cauza pătrunderii pe contrasens, a intrat în coliziune cu motocicleta condusă de către I.C., provocându-i acestuia leziuni care au necesitat 110 – 120 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații, viața fiindu-i pusă în primejdie“.
 
Facem precizarea că sesizarea instanței cu rechizitoriu reprezintă o etapă procesuală prevăzută de Codul de procedură penală, situație care nu poate înfrânge în niciun mod principiul prezumției de nevinovăție.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Accident la Mangalia
Rechizitoriu pentru Monica Macovei, fostul ministru al Justiției, trimisă în judecată de procurorii din Constanța! (VIDEO+DOCUMENT)

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Condamnare pentru Monica Macovei, fost ministru al Justiției! 6 luni de închisoare cu suspendare la Judecătoria Mangalia

12 Apr 2024 745

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, accident aproape de Mangalia! Mâine, termen în dosarul civil

08 Apr 2024 542

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, accident la Mangalia! Latura civilă, amânată pentru aprilie 2024 (VIDEO)

12 Mar 2024 922

VIDEO Iată când se va pronunța Judecătoria Mangalia în dosarul Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției!

13 Feb 2024 893

UPDATE Accident pe DN 39 Monica Macovei, fost ministru al Justiției, inculpat la Mangalia! Azi, primul termen (DOCUMENT) (VIDEO)

16 Jan 2024 1178

Fost ministru al Justiției, Monica Macovei trimisă în judecată, la Mangalia! Primul termen, marți, 16 ianuarie 2024 (DOCUMENT)

13 Jan 2024 1022

Fost ministru al Justiției, inculpat la Constanța Monica Macovei trimis în judecată, la Mangalia! Începe procesul (DOCUMENT)

23 Nov 2023 2041

Judecătoria Mangalia îi prelungeşte dreptul de circulaţie Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției (DOCUMENT)

31 Oct 2023 832

Accident pe DN 39 Judecătoria Mangalia va judeca dosarul Monicăi Macovei, fostul ministru al Justiției! RECHIZITORIU

08 Oct 2023 1080

Accident la Mangalia Rechizitoriu pentru Monica Macovei, fostul ministru al Justiției, trimisă în judecată de procurorii din Constanța! (VIDEO+DOCUMENT)

28 Sep 2023 1406

Comunicat oficial Monica Macovei, fostul ministru al Justiției, trimisă în judecată la Constanța

27 Sep 2023 2201

Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța (VIDEO)

26 Jan 2023 1713

Accident la Mangalia Judecătorii au respins cererea Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției

25 Nov 2022 1938

Fostul ministru al Justiției, acțiune în instană după accidentul de la Mangalia

22 Nov 2022 1667

Noutăți despre accidentul din Mangalia, în care a fost rănit un motociclist. Fost ministru al Justiției, vizat de anchetă

11 Oct 2022 1398