UPDATE Accident pe DN 39 Monica Macovei, fost ministru al Justiției, inculpat la Mangalia! Azi, primul termen (DOCUMENT) (VIDEO)



UPDATE:Ședința de judecată s-a amânat pentru data de 13 februarie 2024.

Azi, 16 ianuarie 2024, la Judecătoria Mangalia este programat primul termen în dosarul în care Monica Macovei, fost ministru al Justiției, a fost trimisă în judecată, de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
 
Oricare va fi decizia Judecătoriei Mangalia, aceasta va putea fi contestată la instanța superioară.
 
Pe scurt, conform site-ului oficial al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, „la 08.10.2022, Macovei Monica-Luisa conducea autoturismul pe DN 39, în apropierea municipiului Mangalia și, din cauza pătrunderii pe contrasens, a intrat în coliziune cu motocicleta condusă de către I.C., provocându-i acestuia leziuni care au necesitat 110 – 120 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații, viața fiindu-i pusă în primejdie“.
 
Facem precizarea că sesizarea instanței cu rechizitoriu reprezintă o etapă procesuală prevăzută de Codul de procedură penală, situație care nu poate înfrânge în niciun mod principiul prezumției de nevinovăție.
 
Rechizitoriul poate fi citit integral accesând secțiunea Documente.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 








Citește și:

 
Matei Vlad Pascu cere să fie pus în libertate!
Tribunalul Constanța, anunț important în cazul șoferului implicat în tragedia de la 2 Mai

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătoria Mangalia motivează condamnarea Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției - „Scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia“

18 Apr 2024 497

„Mișcare surpriză“ în dosarul Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției, condamnată cu suspendare, la Mangalia!

17 Apr 2024 911

Ce obligații i-a stabilit Judecătoria Mangalia Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției – închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunităţii (MINUTĂ)

12 Apr 2024 601

Condamnare pentru Monica Macovei, fost ministru al Justiției! 6 luni de închisoare cu suspendare la Judecătoria Mangalia

12 Apr 2024 738

VIDEO Judecătoria Mangalia amână pentru luna mai latura civilă a accidentului Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției

09 Apr 2024 461

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, accident aproape de Mangalia! Mâine, termen în dosarul civil

08 Apr 2024 539

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, accident la Mangalia! Latura civilă, amânată pentru aprilie 2024 (VIDEO)

12 Mar 2024 917

VIDEO Iată când se va pronunța Judecătoria Mangalia în dosarul Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției!

13 Feb 2024 890

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, și-a recunoscut vinovăția în cazul accidentului de pe DN39 Constanța-Mangalia. Instanța a rămas în pronunțare (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Feb 2024 1439

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, în fața magistraților de la Judecătoria Mangalia (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Feb 2024 863

Fost ministru al Justiției, Monica Macovei trimisă în judecată, la Mangalia! Primul termen, marți, 16 ianuarie 2024 (DOCUMENT)

13 Jan 2024 1020

Fost ministru al Justiției, inculpat la Constanța Monica Macovei trimis în judecată, la Mangalia! Începe procesul (DOCUMENT)

23 Nov 2023 2040

Judecătoria Mangalia îi prelungeşte dreptul de circulaţie Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției (DOCUMENT)

31 Oct 2023 831

Accident pe DN 39 Judecătoria Mangalia va judeca dosarul Monicăi Macovei, fostul ministru al Justiției! RECHIZITORIU

08 Oct 2023 1079

Accident la Mangalia Rechizitoriu pentru Monica Macovei, fostul ministru al Justiției, trimisă în judecată de procurorii din Constanța! (VIDEO+DOCUMENT)

28 Sep 2023 1402