Judecătoria Mangalia îi prelungeşte dreptul de circulaţie Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției (DOCUMENT)

  • Facem precizarea că sesizarea instanței cu rechizitoriu reprezintă o etapă procesuală prevăzută de Codul de procedură penală, situație care nu poate înfrânge în niciun mod principiul prezumției de nevinovăție.

Judecătoria Mangalia îi prelungeşte dreptul de circulaţie Monicăi Luisa Macovei, fost ministru al Justiției, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 22.10.2023 până la data de 20.11.2023 inclusiv.

Decizia a fost luată în dosarul în care procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța au dispus trimiterea în judecată a Monicăi Macovei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă,  prev. de art. 196 alin. 2 și alin. 3 C.p.

Pe scurt, în fapt, s-a reținut că „la 08.10.2022, Macovei Monica-Luisa conducea  autoturismul pe DN 39, în apropierea municipiului Mangalia și, din cauza pătrunderii pe contrasens, a intrat în coliziune cu motocicleta condusă de către I.C., provocându-i acestuia leziuni care au necesitat 110 – 120 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații, viața fiindu-i pusă în primejdie“.

Facem precizarea că sesizarea instanței cu rechizitoriu reprezintă o etapă procesuală prevăzută de Codul de procedură penală, situație care nu poate înfrânge în niciun mod principiul prezumției de nevinovăție.
 
Rechizitoriul poate fi citit integral accesând secțiunea Documente.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și        

Accident pe DN 39
Judecătoria Mangalia va judeca dosarul Monicăi Macovei, fostul ministru al Justiției! RECHIZITORIU



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătoria Mangalia motivează condamnarea Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției - „Scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia“

18 Apr 2024 496

„Mișcare surpriză“ în dosarul Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției, condamnată cu suspendare, la Mangalia!

17 Apr 2024 907

Ce obligații i-a stabilit Judecătoria Mangalia Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției – închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunităţii (MINUTĂ)

12 Apr 2024 600

Condamnare pentru Monica Macovei, fost ministru al Justiției! 6 luni de închisoare cu suspendare la Judecătoria Mangalia

12 Apr 2024 733

VIDEO Judecătoria Mangalia amână pentru luna mai latura civilă a accidentului Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției

09 Apr 2024 459

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, accident aproape de Mangalia! Mâine, termen în dosarul civil

08 Apr 2024 535

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, accident la Mangalia! Latura civilă, amânată pentru aprilie 2024 (VIDEO)

12 Mar 2024 913

VIDEO Iată când se va pronunța Judecătoria Mangalia în dosarul Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției!

13 Feb 2024 886

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, și-a recunoscut vinovăția în cazul accidentului de pe DN39 Constanța-Mangalia. Instanța a rămas în pronunțare (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Feb 2024 1434

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, în fața magistraților de la Judecătoria Mangalia (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Feb 2024 859

UPDATE Accident pe DN 39 Monica Macovei, fost ministru al Justiției, inculpat la Mangalia! Azi, primul termen (DOCUMENT) (VIDEO)

16 Jan 2024 1173

Fost ministru al Justiției, Monica Macovei trimisă în judecată, la Mangalia! Primul termen, marți, 16 ianuarie 2024 (DOCUMENT)

13 Jan 2024 1018

Fost ministru al Justiției, inculpat la Constanța Monica Macovei trimis în judecată, la Mangalia! Începe procesul (DOCUMENT)

23 Nov 2023 2038

Accident pe DN 39 Judecătoria Mangalia va judeca dosarul Monicăi Macovei, fostul ministru al Justiției! RECHIZITORIU

08 Oct 2023 1077

Accident la Mangalia Rechizitoriu pentru Monica Macovei, fostul ministru al Justiției, trimisă în judecată de procurorii din Constanța! (VIDEO+DOCUMENT)

28 Sep 2023 1402