Sinaxar 19 februarie 2016 Ortodocșii pomenesc trei sfinți Apostoli. Ce minuni au săvârșit

Sfinţii Apostoli Arhip, Filimon şi soţia sa, Apfia au trăit în vremea împăratului Nero. Sfântul Arhip a fost episcop în cetatea Colose, din Frigia.
 
Sfântul Filimon a fost convertit la creştinism de Sfântul Apostol Pavel, şi în casă lui se adunau creştinii pentru a participa la rugăciunea comună. Sfânta Apfia, soţia lui Filimon, rânduia biserica din casă ei.
Când păgânii din Colose au serbat-o pe zeiţă Artemida, Arhip, Filimon şi Apfia au fost prinşi în biserica de păgâni, şi au fost duşi înaintea ighemonului Artocles. Arhip refuză să jertfească idolilor, fapt pentru care va fi îngropat până la brâu şi ucis cu pietre. Sfinţii Filimon şi Apfia fiind supuşi la multe chinuri, s-au săvârşit muceniceşte.
 
Tot în această zi, facem pomenirea cuvioasei maicii noastre, Filoteia din Atena.
Sfânta Muceniță Filoteia s-a născut în Atena (foto), în anul 1522. S-a născut că rod al rugăciunii părinţilor ei Syriga şi Angelos Benizelos. A primit la botez numele Revula. După trei ani de căsătorie, soţul ei a murit iar ea a hotărât să între în monahism.
A înfiinţat o mănăstire de maici cu hramul Apostolului Andrei Cel Dintâi Chemat. Aici îi va adăposti pe creştinii care nu au lepădat credinţă în Hristos şi urmau a fi omorâţi. Este bătută de turci şi amentințată cu moartea în cazul în care nu va renunţa la credinţă în Hristos.
În ajunul praznicului Sfântului Dionisie Areopagitul, este torturată de turci, fiind lăsată din mâinile lor mai mult moartă decât vie. Plângând de durere, surorile mănăstirii au luat trupul însângerat al sfintei mucenițe şi l-au dus la Kalogreza, unde au făcut trecerea ei către cele veşnice la 19 februarie 1589.
Sursa: CrestinOrtodox.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Intervenție a pompierilor ISU Dobrogea la Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 2513

Pregătiri de Bobotează la Constanța! Este sfințită apa ce va fi îmbuteliată pentru a fi oferită credincioșilor (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Jan 2024 1300

In memoriam Ion Mincu, arhitectul care a elaborat planurile pentru restaurarea Catedralei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Constanța

05 Dec 2023 890

Calendar ortodox Ce sfânt sărbătorim astăzi, 24 noiembrie 2023

24 Nov 2023 1169

Calendar ortodox Ce sfinți sărbătorim astăzi, 22 noiembrie 2023

22 Nov 2023 1286

Calendar ortodox 28 iulie 2023 Ce sărbătoare este vineri?

28 Jul 2023 1615

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oferit Sfânta Lumină credincioșilor (GALERIE FOTO + VIDEO)

16 Apr 2023 2732

George Simion a fost prezent la Constanța pentru comemorarea părintelui Haralambie Balamace (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Mar 2023 3280

Preotul care „mișca inimile până la lacrimi” In memoriam Nicolae Paveliu, întemeietorul a trei biserici la Constanța

11 Feb 2023 1909

LIVE. Imagini de la Arhiepiscopia Tomisului Ajunul Bobotezei. Pregătirile sunt în toi la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Jan 2023 2569

#citeșteDobrogea Bombardarea Catedralei din Constanța - „Vreo şase bombe au dărâmat şi catedrala şi palatul“

03 Aug 2022 2141

Calendar-Ortodox 28 iulie - pomenirea Sfintilor Apostoli si diaconi

28 Jul 2022 1188

Furt din cutia milei! Tribunalul Constanța, undă verde pentru începerea procesului

05 Jul 2022 1312

Hoțul din biserică! Tânărul din Mangalia acuzat că a râvnit la cutia milei din mai multe parohii din județ, trimis în judecată

18 May 2022 1689

Ziua Constanței, celebrată printr-un spectacol de 50.000 de euro. „Scene din viața lui Constantin cel Mare“, pusă în scenă de ART Society Center. Își va plăti Anamaria Tramundana colaboratorii? (DOCUMENTE)

17 May 2022 3956