Site cu anunţuri de vânzare pentru bunuri provenite de la societăţile aflate în insolvenţă

Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR) a lansat site-ul www.licitatii-insolventa.ro, care publică anunţuri de vânzare pentru bunuri provenite de la societăţile aflate în insolvenţă, se arată într-un comunicat UNPIR remis joi AGERPRES.

Structurat pe şase categorii (Afaceri, Auto, Imobiliare, Industrial, Office, Altele), site-ul reuneşte în acest moment peste 900 de anunţuri active cu bunuri scoase la vânzare, în valoare totală de peste 800 milioane lei.

'Am pornit acest demers având în vedere întregul context în care ne aflăm: o piaţă a insolvenţei care creşte susţinut de cinci ani de zile şi în care anual se deschid cu cel puţin 10% mai multe dosare de insolvenţă decât în anul precedent, volumul mic de lichidităţi de pe piaţă, impactul spectaculos al internetului asupra mediului de afaceri', a declarat preşedintele UNPIR, Arin Octav Stănescu.

În opinia sa, membrii UNPIR au la dispoziţie, gratuit, 'un instrument care îi poate ajuta să facă faţă celei mai mari provocări profesionale actuale: aceea de a găsi cumpărători pentru bunurile pe care le gestionează sau investitori în afaceri funcţionale'.

Gândit cu precădere ca un produs B2B, site-ul se adresează atât oamenilor de afaceri şi investitorilor locali cât şi persoanelor fizice care doresc să achiziţioneze autoturisme, apartamente sau alte bunuri care provin de la societăţile din portofoliul practicienilor în insolvenţă.


Sursa AICI

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bunuri de aproximativ 12.000.000 lei, descoperite de inspectorii vamali în portul Constanța Sud

09 Apr 2024 449

În Constanța Societăți ce se ocupau cu comerțul de material lemnos, amendate. Iată pentru ce

03 Apr 2024 501

Istoria Dobrogei Destinul unui savant - Anghel Saligny

29 Mar 2024 4639

Firme Constanța Un nou restaurant deschis în localitatea Neptun. Iată cine îl conduce

02 Mar 2024 687

Știri Constanța Amenzi pentru societăți ce efectuează lucrări pe bulevardele Aurel Vlaicu și Tomis

29 Feb 2024 609

O nouă firmă deschisă în portul Constanța. Iată cu ce se ocupă

28 Feb 2024 704

Două firme, desemnate câștigătoare Primăria Stejaru, județul Tulcea, scoate din conturi peste 2 milioane de lei pentru înființarea unui centru de colectare (DOCUMENT)

22 Feb 2024 965

Firme Constanța O nouă firmă deschisă în localitatea Mihail Kogălniceanu. Iată cu ce se ocupă

12 Feb 2024 1790

Șantierul Naval Constanța caută firmă pentru proiectare și execuție lucrări de construire centrală electrică fotovoltaică cu capacitatea de 3,2 MWp

12 Feb 2024 781

Primăria Cumpăna, județul Constanța, anunț ce vizează înscrierea datelor în Registrul agricol

30 Jan 2024 694

Firme Constanța Poarta Deltei SRL Tulcea fuzionează cu Prod Transports Cereals SRL Constanța

19 Jan 2024 860

O nouă firmă de transporturi deschisă la Constanța. Iată cine o conduce

14 Jan 2024 1104

Firme Constanța O nouă firmă deschisă în Cumpăna. Iată cu ce se ocupă Powerflex Dynamics SRL

11 Jan 2024 794

O nouă firmă de transporturi, deschisă la Constanța de o societate din Olanda

08 Jan 2024 825

Corpul de control al prim-ministrului, control la ANR! Iată ce nereguli au fost găsite. Mai multe vizează nava ALEZZI

03 Jan 2024 1843