15 Jun, 2015 16:06
1259
Loredana DĂSCĂLESCU
Miniștrii de justiție din statele Uniunii Europene (UE) au ajuns astăzi la un acord asupra unui nou regulament european pentru consolidarea protecției datelor pe internet și au recunoscut dreptul cetățenilor „de a fi uitați”, consemnează agenția EFE, potrivit Agerpres.
După trei ani de negocieri, statele blocului comunitar vor începe negocierile cu Parlamentul European (PE), astfel încât până la sfârșitul anului să convină asupra unei versiuni definitive a textului.
Președinția letonă a UE a subliniat că dreptul cetățenilor „de a fi uitați” pe internet, adică de a li se șterge la cerere datele personale, „se adaptează noii realități și garantează protecția datelor personale ale cetățenilor, oferindu-le o mai mare putere de decizie” și totodată va spori încrederea în serviciile pe internet, un lucru pozitiv pentru mediul de afaceri.
Mai multe state, printre care Belgia, Lituania, Malta, Polonia și Spania, au manifestat rezerve față prevederea ce permite procesarea datelor cu un scop diferit de cel pentru care acestea au fost colectate.
Textul menționează că această procesare poate fi autorizată atunci când există o legătură cu obiectivul inițial al colectării datelor și se acordă garanții corespunzătoare posesorului acestor date, ori când interesele operatorului sau ale unui terț prevalează asupra intereselor persoanei afectate.
Sursa: Agerpres
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: