Ştiripesurse.roZgonea, lovitură grea pentru Dragnea. OUG 55 a fost o mare greșeală!

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a explicat că Ordonanța 55, supranumită și „Ordonanța lui Dragnea” a fost o mare greșeală făcută de PSD în campania electorală, relatează stiripesurse.ro.

„PSD susţine alegerea primarilor într-un singur tur. La preşedintele de CJ trebuie să fim foarte atenţi şi trebuie să luăm o decizie cu ceilalţi actori politici. Există o dezbatere cu privire la revenirea la votul indirect la preşedinţii de CJ”, a spus Zgonea, într-un interviu acordat Mediafax.

El a precizat că mandatul PSD pentru Comisia de Cod electoral include şi susţinerea diminuării numărului de parlamentari la 300 de deputaţi plus 18 reprezentanţi ai minorităţilor plus patru deputaţi pentru Diaspora şi 100 de senatori plus doi senatori pentru Diaspora. „Acest lucru înseamnă o diminuare cu aproape 40% a actualului Parlament”, a spus Zgonea, care a arătat că PSD susţine creşterea normei de reprezentare pentru un deputat sau pentru un senator existentă acum în lege, informează stiripesurse.ro.

În ceea ce priveşte modul în care va fi tratată problema traseismului de către viitoarea legislaţie electorală, Zgonea a spus că mişcarea liberă a parlamentarilor în interiorul Parlamentului este permisă de către deciziile CCR şi de către Constituţie. Zgonea a apreciat, totodată, că Ordonanţa 55, care a permis migrarea aleşilor locali, a reprezentat „o mare greşeală pentru o Românie modernă”. „Este o Ordonanţă asumată de către mine, dar noi am copiat de fapt modelul PDL şi al domnului Blaga. S-ar părea că nu a fost o soluţie fericită”, a spus Zgonea.

Citeşte integral pe stiripesurse.ro.


Sursa: stiripesurse.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Creditorii RADIONAV SA, convocați în adunare de lichidator judiciar A&A Consultants SPRL! Iată care va fi ordinea de zi

07 Jan 2024 870

Insolvențe Constanța ANCOM (prezidată de Valeriu Zgonea, fost lider PSD), este interesată să cumpere bunurile RADIONAV SA!

26 Dec 2023 1553

Nașul de cununie al deputatei PSD, Cristina Dumitrache, ales preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii

09 May 2023 1883

Averea și interesele Cristinei Dumitrache, deputatul constănțean aflat la al patrulea mandat (DOCUMENTE)

18 Aug 2022 3603

ZIUA-n amiaza mare Crescută de oameni de afaceri și politicieni, soție de academician. Dezvăluirile deputatei Cristina Dumitrache (VIDEO)

02 Jul 2022 2671

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea achitat pentru trafic de influenţă. Decizia instanței, definitivă

11 Feb 2022 1573

Valeriu Zgonea, fost președinte al Camerei Deputaților, trei ani de închisoare cu executare (minută)

03 Feb 2020 2006

Liviu Dragnea, de la penitenciar, la tribunal. În ce dosar este audiat ca martor fostul preşedinte PSD

12 Sep 2019 1936

Liviu Dragnea își însoară, azi, fiul, la Palatul Snagov. Meniu, exclusivist pentru invitați

26 Aug 2018 4485

Valeriu Zgonea, fostul președinte al Camerei Deputaților, trimis în judecată de procurorii DNA

03 Jan 2018 2443

Unul dintre suspecţii din dosarul în care Valeriu Zgonea este cercetat de procurorii DNA şi-a recunoscut faptele

27 Dec 2017 1953

Valeriu Ștefan Zgonea, pus sub control judiciar de procurorii DNA

15 Feb 2017 2276

Valeriu Zgonea la DNA

15 Feb 2017 2065

Azi, Curtea Constituţională discută sesizările lui Valeriu Zgonea. Detalii

28 Jun 2016 2211

Judecătorii de la CCR vor fi nevoiți să rezolve astăzi neclaritățile din Camera Deputaţilor

21 Jun 2016 1919