Tragedie înainte de Crăciun. Trei copii au murit după ce locuinţa le-a fost cuprinsă de flăcări. De la ce a pornit focul

Trei copii au murit astăzi după ce s-au intoxicat cu fum în urma unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea mureşeană Archita. 

Conform IGSU, citat de Agerpres.ro, încercările de resuscitare a minorilor, care suferiseră şi arsuri, au eşuat, medicii declarând decesul.

Cei trei copii, cu vârste de 10 luni, doi ani şi 10 luni şi, respectiv, patru ani, fuseseră găsiţi inconştienţi în încăperea în care izbucnise incendiul.

"Cei trei copii sunt inconştienţi, prezintă intoxicaţii grave şi arsuri din cauza flăcărilor. Cauza incendiului a fost o sobă lăsată nesupravegheată şi deschisă, iar în imediata apropiere era patul în care se aflau cei trei copii", preciza iniţial IGSU, într-un comunicat.


Potrivit aceleiaşi surse, minorii au fost lăsaţi singuri în casă, în timp ce mama lor hrănea animalele în curte.

"Pe fondul lipsei de supraveghere, copiii au devenit principalele victime ale incendiilor produse la locuinţe şi gospodării. În acest context, pentru prevenirea acestor evenimente tragice, le reamintim părinţilor că se interzice lăsarea copiilor singuri în încăperi în care sunt mijloace de încălzit în funcţiune", subliniază IGSU. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 542

ISU HarghitaCoșul de fum deteriorat sau necurățat de funingine vă poate distruge locuința!

24 Apr 2024 300

ISU BihorIncendiu la o societate comercială din Săcueni

24 Apr 2024 222

ISU Constanța – Incendiile pot pune în pericol viețile omenești!

24 Apr 2024 372

ISU GiurgiuMăsuri de siguranță în biserici, în apropierea Sărbătorilor Pascale

24 Apr 2024 250

Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” a început antrenamentele cu ISU Medgidia (FOTO)

24 Apr 2024 299

Incendiu la un boiler, în Satu Nou, județul Constanța

23 Apr 2024 535

ISU GiurgiuIncendiu auto, într-o parcare din municipiu

23 Apr 2024 288

UPDATE Tulcea Intervenție de urgență - un apartament a explodat!

23 Apr 2024 585

ISU Harghita Incendiu violent, în această dimineață

23 Apr 2024 235

Intervenție a pompierilor ISU Constanța în Cimitirul Central. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 1374

Garda de Mediu Constanța a amendat o societate de dezmembrări vehicule scoase din uz cu 15.000 lei. Iată de ce

19 Apr 2024 496

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 13B

18 Apr 2024 263

UPDATE Incendiu în localitatea Băltăgești, județul Constanța

17 Apr 2024 475

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 428