Tragedie rutieră - Doliu în Medgidia Opt constănţeni, răniţi într-un grav accident la Bihor

4.jpg
Un accident de circulaţie deosebit de grav s-a petrecut în urmă cu câteva ore, pe DN19, între localităţile bihorene Tarcea şi Valea lui Mihai, când un microbuz a acroşat o insulă de calmare a traficului şi s-a răsturnat în şanţ. Se pare că evenimentul tragic s-a petrecut pe fondul neadaptării vitezei la conducerea pe timp de noapte, dar şi din cauza neatenţiei şoferului.

Miercuri dimineaţa, un microbuz supraîncărcat cu pasageri, înmatriculat Germania s-a răsturnat la intrare în localitatea Tarcea. Se pare că şoferul B.L., de 33 de ani, din Medgidia, Constanţa, nu a fost atent la condiţiile de drum.  

„În microbuz se aflau 11 persoane şi conducătorul auto, chiar dacă autovehiculul era de fapt pentru 8+1 pasageri. Şoferul a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în şanţ, iar apoi într-o vale, după ce a acroşat o alveolă de calmare a traficului. O persoană a decedat, dar deocamdată nu se cunoaşte indentitatea acesteia", spune Dorin Sava, şeful Poliţiei Rutiere Bihor.

Se pare că dintre cele 12 persoane aflate în microbuz, patru erau din Bistriţa, iar opt din Constanţa, şi se întorceau din străinătate, îndreptându-se spre Bistriţa-Năsăud. Deocamdată persoanele nu pot fi identificate, deoarece actele de identitate atât ale pasagerilor, cât şi ale şoferului, se află în bagajele, care sunt împrăştiate pe DN19. 

„Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a fost solicitat pentru acordarea primului ajutor calificat la patru persoane aflate în stare gravă, dintre care una a decedat. Alţi doi pasageri au fost grav răniţi, iar alţi doi au suferit leziuni mai puţin grave, celelalte persoane au fost transportate de urgenţă la spital", explică purtătorul de cuvânt al al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana", Camelia Roşca. Pompierii au intervenit cu patru echipaje de prim ajutor şi un echipaj de descarcerare.

Dintre cei 11 supravieţuitori, cinci au fost duşi la Spitalul din Marghita, iar şase la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea. După spusele medicului Hadrian Borcea, şeful Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean, un bărbat a intrat direct în operaţie, având multiple leziuni la nivelul capului şi pieptului, iar o femeie va fi introdusă acum în sala de operaţii, având fractură de femur.  
Sursa: Adevărul Oradea 
 
Update
 
Reprezentanţii Poliţiei Bihor ne-au declarat că persoana decedată este din municipiul Medgidia. 
 
Comunicat oficial din partea IPJ Bihor:  
 
„Miercuri, 18 ianuarie a.c, în jurul orei 06.30, pe D.N. 19, în afara localităţii bihorene Tarcea, B.L., de 33 de ani, din Medgidia, Judeţul Constanţa, în timp ce conducea un microbuz înmatriculat în Germania, destinat transportului de persoane, cu o capacitate de 8+1 locuri, în care se aflau 11 pasageri şi conducătorul auto, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, pe timp de noapte. Astfel, a acroşat o alveolă pentru reducerea vitezei de la ieşirea din localitate, semnalizată corespunzător, a pierdut controlul asupra direcţiei, iar microbuzul a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat în şanţul de pe partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare. În urma evenimentului rutier, o persoană a decedat, alţi doi pasageri au fost grav răniţi, alţi doi au suferit leziuni mai puţin grave, toate cele patru persoane fiind internate în spital pentru îngrijiri de specialitate. Poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Bihor continuă cercetările în cauză“, conform IPJ Bihor. 
 
Update 1:
 
Reprezentanţii Poliţiei Bihor ne-au declarat că persoana decedată (bărbat, C.E. )a avut vârsta de 28 de ani. Oamenii legii au mai completat că la spital, cu răni grave, a ajuns o femeie de 31 de ani, M.R. din Medgidia şi un bărbat U.C., de 46 de ani, din Bistriţa Năsăud. De asemenea, tot la spital, dar cu răni uşoare, a ajuns M.T., de 29 de ani, din Medgidia, şi B.L., de 33 de ani, din Medgidia, conducătorul microbuzului. Ceilalţi implicaţi în accident nu au rămas internaţi.    
     


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

18 May 2024 337

Judecătoarea Popoviciu Ioana Ancuța, din Judecătoria Mangalia, vrea să plece de la Mangalia! Iată când s-ar putea decide totul (DOCUMENT)

18 May 2024 712

Știri Constanța Accident rutier la intersecția bulevardului Ferdinand cu strada IG Duca (GALERIE FOTO)

18 May 2024 1127

Oficial de la IPJ Tulcea despre accidentul de pe DN 22A. Coliziunea s-a produs la depășire

17 May 2024 905

UPDATE ISU Delta Tulcea despre accidentul rutier de pe DN22, cu opt persoane implicate (Galerie FOTO)

17 May 2024 782

Trafic blocat pe DN22 Tulcea-Babadag, din cauza unui accident rutier!

17 May 2024 680

Știri Constanța Șofer băut, prins la volan de polițiști după ce a cauzat un accident rutier

17 May 2024 387

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul dintre Corbu și Năvodari, în care culturistul Costel Căileanu a decedat

16 May 2024 848

Constanța Doliu în sport. Culturistul Costel Căileanu, mort în gravul accident rutier dintre Năvodari și Corbu. Campionul avea doar 54 de ani! (GALERIE FOTO)

16 May 2024 6504

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 67

16 May 2024 228

Mesaje de condoleanțe pentru bărbatul decedat în accidentul de pe DJ 226 din județul Constanța (FOTO)

16 May 2024 2831

UPDATE Accident rutier grav între Năvodari și Corbu! O persoană a decedat (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2024 7307

IGPR InfotraficTrafic blocat pe E 70

16 May 2024 233

Accident rutier în apropiere de localitatea Greci, județul Tulcea! (FOTO)

15 May 2024 681

Justiție Constanța Dosarul tragediei de la 2 Mai! Se cer despăgubiri de peste 33 milioane de euro

15 May 2024 1672