08 Jan, 2016 17:25
1309
Loredana DĂSCĂLESCU
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România (UDTTMR) organizează sâmbătă, 9 ianuarie, începând cu ora 15.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, Congresul Național, în cadrul căruia se va desemna noua conducere a organizației pentru următorii patru ani.
Vor fi desemnați prin vot președintele, precum și candidatul la funcția de deputat din partea UDTTMR pentru mandatul 2016 – 2020.
Pentru funcția de președinte s-a înscris un singur candidat, actualul președinte Gelil Eserghep, iar pentru funcția de deputat sunt doi candidați, actualul deputat, Varol Amet, și actualul subprefect al județului Constanța, Ersun Anefi.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: