Cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar, la final (GALERIE FOTO)

Cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar, manifestare organizată de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, s-a încheiat duminică, 3 septembrie, cu un spectacol de gală care a avut loc pe scena Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” din Constanța.



Sala a fost neîncăpătoare pentru cei peste o mie de spectatori care au aplaudat la scenă deschisă toți artiștii care au evoluat pe parcursul celor aproape trei ore de spectacol. A fost un adevărat maraton artistic, ansamblurile participante întrecându-se în a capta atenția spectatorilor și în a-și pune în valoare frumusețea și bogăția zestrei culturale a comunității.


Din partea Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România au urcat pe scenă, cu cele mai cunoscute dansuri tradiționale tătărești, ansamblurile „Canlar”, „Can Renkler”, „Qanara”, „Qarasu” și solistul Berkant Gemil. Spiritul multicultural dobrogean a fost pus în valoare de prezența unui număr mare de ansambluri din partea comunităților de greci, macedoneni, cehi și slovaci, croați, bulgari, ucraineni. Spectacolul a fost completat de evoluția de înaltă ținută a ansamblurilor străine, ediția de anul acesta a festivalului fiind onorată de ansambluri din Turcia, Macedonia, Georgia și Azerbaidjan.


Printre spectatorii care au răsplătit cu aplauze efortul artiștilor s-au aflat Cristina Caterinici din partea Consiliului Județean Constanța, deputat Adrian Merka, din partea Uniunii Democratice a Cehilor și Slovacilor din România, deputat Gheorghe Nacov din partea Uniunii Bulgare din Banat România, deputat Varol Amet  din partea UDTTMR, muftiul Muurat Iusuf, Dincer Geafer, subsecretar de stat din cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice, consul general al Republicii Turcia la Constanța, Emre Yurdakul.


Festivalul Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar – ediția a XXVII-a a debutat sâmbătă, 2 septembrie, cu parada portului popular care a avut loc în centrul municipiului Constanța și care a reunit, de asemenea, peste o mie de participanț


Pe traseul Sala Sporturilor – Piața Ovidiu, constănțenii și turiștii au putut admira frumoasele costume populare, mulți dintre trecători alăturându-se artiștilor care în acordurile muzicilor tradiționale își etalau cu mândrie portul popular. Tot sâmbătă, au avut loc spectacole și în localitățile Mangalia, Medgidia, Ovidiu, Techirghiol, 23 August, Tuzla, Cobadin și Valu lui Traian.

„A fost o ediție reușită, din punctul nostru de vedere, o ediție în care am continuat frumoasa tradiție de a ne pune în valoare tradițiile dar, în același timp, și de a onora, în bine-cunoscutul spirit multietnic, și alte culturi și comunități etnice din România. De asemenea, în cadrul acestei ediții a festivalului, am reluat unele colaborări vechi pe care, la un moment dat, independent de voința noastră le-am întrerupt, cu ansambluri din străinătate, dar am reușit să avem și un ansamblu în premieră, respectiv cel din Azerbaidjan. Suntem bucuroși și de faptul că finanțarea pe care am primit-o de la Consiliul Județean Constanța pentru desfășurarea festivalului a fost completată în mod fericit și de implicarea administrațiilor locale din cele opt localități unde am dus anul acesta festivalul. Mulțumesc, astfel, tuturor celor care ne-au susținut și de data aceasta pentru a putea organiza un eveniment deosebit de care să se bucure nu doar tătarii, ci cât mai mulți locuitori ai județului Constanța, indiferent de etnie”, a declarat, la finalul proiectului, președintele UDTTMR, Gelil Eserghep.


Citește și:

Gala Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO-TEXT Stelian Ion (candidat ADU) pentru Primăria Municipiului Constanța- „Comunitatea tătaro-turco-musulmană este una puternică, cu o istorie care ne apropie“ (FOTO)

24 Apr 2024 699

UDTTMR Ziua Suveranității Naţionale și a Copilului, marcată și la Constanța (FOTO)

24 Apr 2024 345

Ședință CLM Constanța Parteneriat între Primăria Constanța și UDTTMR pentru organziarea „Zilei Limbii Tătare”

22 Apr 2024 435

Tribunalul Constanța a declinat dosarul în care un fost deputat constănțean cheamă în judecată Parlamentul României

01 Mar 2024 967

Judecătoria Constanța, verdict în procesul unui deputat din Constanța (MINUTA)

16 Feb 2024 906

Deputat de Constanța, cu verdict în așteptare la Judecătorie

22 Jan 2024 683

Judecătoria Constanța, așteptată să se pronunțe în procesul deschis de Autoritatea Națională pentru Cetățeni unui deputat din Constanța

02 Jan 2024 851

Deputat din Constanța, dat în judecată de Autoritatea Națională pentru Cetățenie! Instanța a rămas în pronunțare

05 Dec 2023 1343

#Dobrogea145 Amet Varol, deputat UDTTMR, mesaj de Ziua Dobrogei

18 Nov 2023 1217

Știri Constanța azi UDTTMR organizează „Turneul Campionilor la Kureș - 2023” în Parcul Tăbăcăriei (GALERIE FOTO +VIDEO)

09 Sep 2023 1286

UDTTMR organizează „Turneul Campionilor la Kureș - 2023” în Parcul Tăbăcăriei din Constanța

08 Sep 2023 831

Gala Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar (GALERIE FOTO+VIDEO)

03 Sep 2023 1949

Știri Constanța azi Paradă a UDTTMR cu prilejul Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar (FOTO)

02 Sep 2023 2105

Festivalul Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar, eveniment organizat de UDTTMR

02 Sep 2023 652

UDTTMR anunță deschiderea Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar printr-o conferință de presă (FOTO)

01 Sep 2023 1533