UPDATE 2 Accident grav într-o staţie de autobuz! Patru persoane au murit pe loc, a cincea, la scurt timp (video cu impact emoţional)

 
În această dimineaţă, un accident rutier grav a avut loc în Brăila, pe o şosea aglomerată. Cinci oameni au decedat, aceştia aflându-se la o staţie de autobuz, relatează Romania TV.  

Conform primelor informaţii, șoferul a pierdut contolul volanului, a intrat pe contrasens și a ajuns pe trotuar, unde a izbit din plin pietonii, care se îndreptau spre locul de muncă. A fost nevoie de intervenţia unui echipaj de la descarcere, deoarece şoferul a rămas încarcerat în autoturism. Acesta se află, acum, în drum spre spital.  

Patru persoane au murit pe loc, iar a cincea la scurt timp după producerea accidentului. Din păcate, medicii nu i-au mai putut salva viaţa în urma manevrelor de resuscitare.
 
Vom reveni cu informaţii.

UPDATE 2 
 

„Accidentul s-a produs pe o șosea, într-un cartier mărginaș al municipiului Brăila. Imediat după producerea accidentului, am fost informați că trei persoane au decedat pe loc, iar alte două sunt grav rănite, șoferul este încarcerat în mașină, iar o altă persoană este rănită mai ușor. În cazul celor două persoane grav rănite nu s-a mai putut face nimic, numărul decedaților crescând la cinci. Șoferul, în vârstă de 27 de ani, a fost scos din mașină și transportat la spital. Nu este grav rănit. Victima rănită ușor este o femeie de 47 de ani, care se află sub observație la spital", a declarat lt. col. Stoian.

 
Polițiștii urmează să stabilească în urma cercetărilor care au fost cauzele exacte ale acestui accident grav.

UPDATE 1
 

Microbuzul avea numere de Bucureşti şi era condus de un tânăr. Încă nu se ştie dacă şoferul era bucureştean.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier pe strada Prelungirea Liliacului din Constanța! Un șofer beat și fără permis, implicat

02 May 2024 620

Știri Constanța Șoferiță de 21 de ani, beată și sub influența substanțelor interzise, implicată într-un accident rutier pe Șoseaua Mangaliei

02 May 2024 685

„Cu 2MAI puțini“ Acțiune în amintirea celor doi tineri care și-au pierdut viața în accidentul rutier de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 May 2024 1091

Accident cu mai multe victime la Cora Brătianu! Prima condamnare, aproape 5 ani cu executare. Dosarul, în apel (FOTO+VIDEO)

02 May 2024 734

Știri Constanța Șofer beat și sub influența substanțelor interzise, implicat într-un accident între localitățile Murfatlar și Poarta Alb

02 May 2024 410

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 468

Știri Constanța Un autoturism cu numere de Ialomița a intrat în mai multe mașini, în zona Hotelului Nevada

02 May 2024 926

Știri Constanța Accident rutier în Mamaia. O mașină a intrat într-un stâlp în zona unui peco

02 May 2024 833

Accident rutier la Doraly, în Constanța (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1635

Un tânăr de 19 ani a provocat un accident rutier în Constanța. Nu avea permis de conducere

01 May 2024 805

Accident mortal între 23 August şi Mangalia! S-au cerut daune de peste 2 milioane de euro. Ce a decis, în final, Curtea de Apel Constanța

30 Apr 2024 1110

„Ai plecat mult prea devreme dintre noi“ Cine este tânărul mort în accidentul de la ieșire din 2 Mai spre Mangalia, județul Constanța? (VIDEO)

30 Apr 2024 8058

Accidentul mortal de la ieșire din 2 Mai spre Mangalia, suprins de camerele de supraveghere (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 10734

Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța (VIDEO)

30 Apr 2024 4689

Tânărul șofer implicat în accidentul dintre 2 Mai și Mangalia a murit (VIDEO)

30 Apr 2024 3288