Veţi avea un şoc Pentru cine s-a rugat Liviu Dragnea la moaştele Sfintei Parascheva

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri seară, la Iaşi, după ce s-a închinat la moaştele Sfintei Parascheva, că s-a rugat pentru cei care "au gândit rău" cu dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA, el participând, ulterior, la o procesiune religioasă pe străzile oraşului.
Liviu Dragnea a ajuns, vineri seară, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, unde s-a închinat la racla cu moaştele Sfintei Parascheva, vicepremierul fiind însoţit de primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita.
Întrebat de jurnalişti dacă s-a rugat şi pentru problemele sale cu Justiţia, Dragnea a răspuns: "M-am rugat pentru cei care au gândit rău cu dosarul ăla şi cu ce au gândit să facă. M-am rugat pentru toţi cei care au avut duşmănie în suflet şi au gândit rău".
El a mai spus că, în primul rând, s-a rugat pentru ţară.
"M-am rugat pentru ţară, recunosc. Pentru că, spre deosebire de anii trecuţi când veneam aici, acum am avut şansa sau neşansa să înţeleg mai multe din ce se întâmplă în ţară. E nevoie de foartă multă unitate şi foarte multă înţelepciune pentru noi toţi. Pentru asta m-am rugat şi pentru noi toţi", a spus Liviu Dragnea.
Ulterior, Dragnea a participat la o procesiune religioasă pe străzile Iaşiului.

Sfânta Parascheva este considerată ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformă Iaşiul în cel mai mare centru de pelerinaj din România.
Vicepremierul Liviu Dragnea a fost trimis în judecată în dosarul privind referendumul din 2012, fiind acuzat că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa pentru a obţine o prezenţă de minimum 60 la sută la vot, care să garanteze validarea scrutinului.
Sursa: mediafax.ro
Foto: Bogdan Stamatin-Mediafax

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stroe Felix „Pentru 2024, vreau ca un primar al PSD Constanța sa fie candidatul partidului pentru Consiliul Județean”! (GALERIE GOTO+VIDEO)

22 Dec 2023 1829

Falimentul fermei de porci Salcia SA, care a aparţinut fiului lui Liviu Dragnea, amânat pentru la anul

06 Oct 2023 1452

UPDATE! Liviu Dragnea ar fi avut probleme de sănătate (VIDEO)

25 Sep 2023 1215

Falimentul Fermei Salcia SA amânat pentru luna octombrie

09 Jul 2023 1424

Ferma de porci Salcia SA, care a aparţinut fiului lui Liviu Dragnea, a intrat în faliment!

07 Feb 2023 3551

Moștenirea de milioane de euro de la Constanța a Institutului Pasteur, deținută de un SRL administrat de nașul lui Dragnea Jr., scoasă la licitație de lichidatorul judiciar

25 Jan 2023 3841

Veste bună pentru Liviu Dragnea, fostul președinte al Camerei Deputaților și lider al PSD!

04 Dec 2022 2990

Noul dosar al lui Liviu Dragnea, fostul lider al PSD, a ajuns la instanță!

24 Oct 2022 1427

Liviu Dragnea, trimis în judecată de DNA

17 Oct 2022 1330

Tribunalul București a stabilit când se va pronunța în dosarul lui Liviu Dragnea

13 Oct 2022 1456

Tribunalul București, în pronunțare în dosarul lui Liviu Dragnea!

29 Sep 2022 1651

Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD, așteptat în instanță! (RECHIZITORIU)

13 Sep 2022 1597

Insolvența fermei de porci controlată de Dragnea, amânată pentru la anul!

09 Sep 2022 1502

Liviu Dragnea, așteptat azi la Tribunalul București (DOCUMENT)

30 Jun 2022 2054

Liviu Dragnea invitat la ședința BPN a PNȚCD

15 May 2022 2639