Victor Ponta „Suntem de acord să modificăm textul constituţional care se referă la imunitate”

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, azi, că PSD este de acord cu modificarea Constituţiei în ceea ce priveşte imunitatea parlamentarilor, el arătând că PSD va vota, de fiecare dată, pentru îndeplinirea solicitărilor Justiţiei, aşa cum s-a întâmplat şi la ultimele cazuri, notează Mediafax.
 
 ”Suntem de acord să modificăm textul constituţional care se referă la imunitate. Vorbim despre Constituţie pentru că, după cum ştiţi, nu există imunitate decât pentru arestare şi percheziţie, nu mai există niciun fel de altă imunitate. Dar suntem de acord să modificăm în cadrul Constituţiei aceste prevederi iar, în rest, aşa cum s-a întâmplat şi la ultimele cazuri aduse în faţa Parlamentului, PSD va vota de fiecare dată pentru îndeplinirea solicitărilor Justiţiei”, a spus Ponta, citat de Mediafax.
 
În septembrie 2012, Camera Deputaţilor a respins solicitările de aprobare a începerii urmăririi penale împotriva foştilor miniştri Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre. Astfel, în cazul lui Victor Paul Dobre s-au înregistrat 47 de voturi "pentru" ridicarea imunităţii şi 183 de voturi "împotrivă".

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul Dăncilă, sub semnul întrebării. Cum vor vota la moţiune parlamentarii de Constanţa!

25 Sep 2019 1977

Victor Ponta, audiat la DNA Ploiești

12 Oct 2016 1995

Ponta în silentio stampa. El a plecat de la DNA, unde a fost audiat

03 Dec 2015 1796

Editorial Avem declaraţii oficiale de la Oprea. Ce facem cu ele?

27 Oct 2015 2499

Stiripesurse.ro Declarații ȘOCANTE în cazul elevei violate din Vaslui

19 Aug 2015 2334

Guvernul vrea să reducă TVA-ul din aprilie

25 Mar 2015 2066

Ce a declarat Dragnea la ÎCCJ

11 Mar 2015 2080

Victor Ponta, despre ora de religie

11 Mar 2015 2579

Victor Ponta despre demisia şefului SRI Toată aprecierea pentru reforma lui Maior. Nu este bine ca SRI să revină sub control politic

27 Jan 2015 1866

Cătălin Predoiu “Observ că Ponta începe să îmbrăţişeze viziunea Opoziţiei. Noroc că în politică nu există plagiat”

25 Jan 2015 1891

Stiripesurse.roCe sancţiuni îl aşteaptă pe Mazăre pentru atacul la Ponta şi Dragnea

23 Jan 2015 2566

Reacţia premierului la declaraţiile preşedintelui conform cărora doreşte un alt Guvern

23 Jan 2015 1983

Premierul Victor Ponta invită opoziţia la dialog. Invitaţia a fost postată…pe Facebook

13 Jan 2015 1735

Victor Ponta “Până în 2012, ANAF a fost condus de un grup infracţional, aşa spune Parchetul"

08 Jan 2015 2156

Victor Ponta “În 25 de ani, s-au depus zeci de moţiuni de cenzură. De trecut, au trecut doar două”

06 Jan 2015 1657