Voturi multiple, buletine reţinute şi afişe pe microbuze Ce sesizări au poliţiştii constănţeni legate de referendum

Poliţiştii constănţeni derulează acitivităţi specifice în ceea ce priveşte două sesizari potrivit cărora campania pentru acest referendum a continuat şi după închiderea ei în Eforie şi în staţiunea Mamaia. Mai exact, în Mamaia câteva microbuze ar fi fost puse în circulaţie deşi erau înscripţionate pentru referendum.

La Techirghiol, într-o urmă s-ar fi introdus mai multe voturi

La Ferma 45 din Medgidia, un bărbat ar fi reţinut mai multe buletine de identitate ale unor salariaţi.

La Cuza Vodă, mai multor persoane li s-ar fi îngrădit dreptul de a vota

La Năvodari, într-o urmă s-ar fi introdus mai multe voturi.

Oficial

La data de 29 iulie a.c., în intervalul orar 07.00 – 13.00, echipele special constituite la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au intervenit pentru a efectua verificări cu privire la 6 incidente semnalate în legătură cu desfăşurarea referendumului. Două sesizări au făcut referire la continuarea campaniei pentru referendum, altele două la încălcarea prevederilor Art. 55, al. 1 („Tipărirea şi utilizarea de buletine de vot false, introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegător sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale”) din Legea 3/2000, iar două cu privire la încălcarea prevederilor Art. 52, al. 1 („Împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a participa la referendum”) din aceiaşi lege. Poliţiştii efectuează cercetări pentru clarificarea tuturor situaţiilor semnalate. Efectivele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa continuă activităţile specifice pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală şi contravenţională. Pentru prevenirea votului multiplu au fost constituite 8 filtre de poliţie rutieră în care sunt oprite şi verificate autovehiculele suspectate că efectuează curse de transport persoane în acest scop.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1264

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 635

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 894

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 903

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 621

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 780

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 656

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 886

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1507

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 746

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 530

Cumpărări directe Constanța În satul Moșneni, comuna 23 August, se va construi un teren de sport multifuncțional (DOCUMENT)

16 Apr 2024 766

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1301

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL a bifat trei contracte cu Primăria Grădina în valoare de peste 300.000 lei (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 463

Constanța „Nu te vom uita!“. Competiție memorială în amintirea celui ce a fost Paul Cămui, antrenorul de volei decedat la numai 27 de ani

14 Apr 2024 1093