Zeci de mii de sinistrați după seismul din centrul Italiei

28.000 de oameni din centrul Italiei și-au petrecut noaptea sub cerul liber, în corturi, adăposturi improvizate sau, cei mai norocoși, la cunoștințe, după ce regiunea a fost devastată de cutremure și casele oamenilor au fost distruse. Ieri, cel mai mare seism din ultimii 36 de ani, de magnitudine 6,5 grade Richter a lovit zona.
 
A fost o noapte liniștită în ceea ce privește replicile cutremurului, care nu s-au resimțit și nici nu au produs noi pagube. Ultima replică a fost aseară, în jurul orei 19:00, la 12 ore după ce s-a produs cutremurul, informează digi24.ro.
 
Potrivit autorităților italiene, sunt 28.000 de sinistrați, însă presa locală scrie că 100.000 de oameni au rămas fără locuință în urma cutremurului. Oamenii se tem că vor petrece iarna în corturi sau în maşini
 
În total peste 70 de localități au fost afectate de seism. În zonă au fost instalate corturi de prim-ajutor, iar populația afectată a fost cazată în corturile armatei, ale Protecției Civile și ale Crucii Roșii. Aceștia oferă mâncare și asistență medicală unde este cazul.
 
Bilanțul răniților nu s-a schimbat: sunt 20 de persoane rănite, dintre care două în stare mai gravă. Nu a murit nicio persoană. 
 
Autoritățile au început operațiunile de punere în siguranță a locuințelor, mai ales în zona unde a fost epicentrul cutremurului.
 
În urma cutremurului nu a fost niciun român rănit, deși 30.000 de români locuiesc în regiune, conform datelor oficiale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cutremur în România în această după-amiază!

09 May 2024 574

Judecătoria Mangalia Victimele accidentului din 2 Mai fac declarații cutremurătoare - „Am coșmaruri noaptea. I-am văzut pe cei doi decedați”

09 May 2024 843

Cutremur în România, miercuri dimineața!

08 May 2024 618

UPDATE Cutremur în România! Cu ce magnitudine a fost detectat de seismologi

07 May 2024 907

A fost astăzi cutremur în România. Ce magnitudine a avut seismul

05 May 2024 883

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

05 May 2024 774

Știri Constanța Scene șocante în Vama Veche - Tineri, căutați de poliție, după ce ar fi lovit mai multe persoane (VIDEO)

02 May 2024 3569

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

28 Apr 2024 557

Serie de cutremure în România, sâmbătă dimineață! Unul, în Marea Neagră

27 Apr 2024 851

A fost cutremur în România! L-ați simțit? Unde a fost localizat epicentrul

26 Apr 2024 633

Cutremur în România! Iată magnitudinea seismului

24 Apr 2024 871

Exercițiu de pregătire în caz de cutremur cu participarea elevilor de la Școala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Hașdeu” Constanța (Galerie FOTO)

23 Apr 2024 437

Declarații cutremurătoare! Una dintre supraviețuitoarele tragediei de la 2 Mai povestește chinul prin care a trecut! (VIDEO)

18 Apr 2024 1308

Judecătoarea Popoviciu de la Mangalia amână dosarul tragediei de la 2 Mai Declarații cutremurătoare ale părinților tinerilor uciși în urma impactului (VIDEO)

18 Apr 2024 731

Cutremurător Tatăl lui Sebi și-a făcut un tatuaj, în memoria fiului său (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 1454