Ziua Marinei la Mangalia Mii de oameni în Portul Turistic Mangalia (galerie foto)

Portul Turistic Mangalia a fost astăzi plin de oameni. Aproape zece mii de persoane, turişti şi localnici, au fost prezente la festivităţile prilejuite de Ziua Marinei Române. Evenimentul a fost organizat de Garnizoana Mangalia şi Primăria Mangalia. La manifestări au luat parte oficiali din Armata română, reprezentanţi ai instituţiilor publice de la nivel central şi local.
 
În cadrul manifestărilor, şeful Garnizoanei Mangalia, Vasile Chirilă, a vorbit despre însemnătatea acestei zile pentru Forţele Navale Române. Radu Cristian, primarul Mangaliei, a urat “La mulţi ani! Tuturor celor care îşi aniversează astăzi onomastica, precum şi tuturor marinarilor care sărbătoresc această zi importantă pentru forţele navale române. "Este un moment de bucurie pentru noi toţi şi în acelaşi timp un prilej de omagiere a tuturor marinarilor şi militarilor români care şi-au dat viaţa pentru apărarea ţării. Mulţumesc tuturor pentru participarea la acest eveniment de tradiţie", a mai spus edilul, după cum se arată într-un comunicat de presă.
 
Au avut loc exerciţii de inserţie şi extracţie la şi de la obiectiv, salt liber din elicopter şi extracţie din apă, cu patru scafandri, exerciţiu de inspecţie la bordul unei nave suspecte, un exerciţiu de stingere a unui incendiu, precum şi concursuri de ambarcaţiuni cu rame şi vele, la care au luat parte bărci cu rame, schifuri, yole şi veliere, pe raza Portului Turistic. De asemene, spectatorii au mai putut participa la  jocuri marinăreşti pe apă şi pe faleză, exerciţiu de atac/salut al aviaţiei militare, precum şi o paradă a ambarcaţiunilor.
 
În seara acestei zile are loc retragerea cu torţe şi un foc de artificii. Ulterior, în portul din localitate este programat un concert.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Năvodari Mica șahistă Diana Dospin a triumfat la categoria ei de vârstă la „Cupa Ziua Marinei Române“ 2023 (GALERIE FOTO)

15 Aug 2023 1048

MApN Ziua Marinei Române

11 Aug 2023 630

MApN, anunț important despre programul de Ziua Marinei la Constanța! Detalii despre fiecare eveniment organizat pe litoral

11 Aug 2023 1018

Firma lui Laurențiu Duță de la 3 Sud-Est va organiza Zilele Mangaliei

09 Aug 2023 3762

Sondaj de opinie Participați la evenimentele dedicate Zilei Marinei Române, la Constanța?

06 Aug 2023 1428

Muzica Militară a Forțelor Navale Române susține un turneu în regiunea de Sud-Est! Informații despre concerte

03 Aug 2023 1131

Ziua Marinei Române, programul evenimentelor organizate de Forțele Navale Române, în perioada 4-15 august 2023

02 Aug 2023 843

Ziua Marinei Române, programul complet al evenimentelor organizate de Forțele Navale Române

02 Aug 2023 1876

Ceremonii, cu prilejul Zilei Europei și Zilei Independenței de Stat a României, organizate în garnizoanele Constanța și Mangalia

09 May 2023 929

Ziua Marinei 2022 Garda de Coastă participă, cu navele din dotare, la festivităţi. Ce nave pot vizita cetățenii

13 Aug 2022 2076

Ziua Marinei Române Mai multe concerte susținute de Muzica Militară a Forțelor Navale vor avea loc la Constanța, Brăila, Mangalia, București și Mamaia (GALERIE FOTO)

11 Aug 2022 1238

Ziua Marinei Române, la cea de-a 120-a aniversare. Ce evenimente organizează Muzeul Marinei Române cu această ocazie

09 Aug 2022 1239

Evenimente în Tulcea, Mangalia, București, Brăila, Constanța și Mamaia Programul concertelor de muzică militară, susținute cu prilejul Zilei Marinei Române

06 Aug 2022 1380

Ziua Marinei Române, la 120 de ani de la prima sărbătorire. Manifestări în Constanța, Tulcea, Brăila, Mangalia, Galați și București

03 Aug 2022 2610

Șahiști de la CS Năvodari, pe podium la competiția „Ziua Marinei“, de la Mangalia

20 Aug 2021 1927