Ziua Portului Constanța, marcată la Belgrad Portul Constanța își consolidează poziția de brand regional în Serbia și Europa Centrală (galerie foto)

Pe 27 septembrie s-a desfășurat, la Belgrad, cea de-a XII–a ediție a Zilei Portului Constanța în Serbia, eveniment organizat de Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța și devenit un punct de reper în regiune pentru companiile din transporturi, logistică, agrobusiness, reprezentanții porturilor de pe Dunăre.
 
Potrivit unui comunicat transmis de APMC, această ediție a reunit peste 200 de delegați din regiune, reprezentanți ai autorităților, ai porturilor la Dunăre, ai companiilor de transport și logistică, în premieră participând și traderi din Rusia, confirmând interesul pe care îl suscită Portul Constanța pe piața europeană a transporturilor.
 
Nicolae Dan Tivilichi, directorul general al CN APM SA, a evidențiat în deschiderea evenimentului faptul că Serbia este unul dintre partenerii importanți ai Portului Constanța. ”Împreună suntem implicați în toate evenimentele din zonă și facem eforturi comune în principal pe temele legate de Dunăre și navigabilitatea acesteia. Avem legături strânse cu firmele din Serbia, acestea fiind binevenite oricând în Portul Constanța”, a declarat Nicolae Dan Tivilichi.
 
Oana Cristina Popa, ambasadorul României în Serbia, a subliniat că anul 2018 este unul important pentru România, fiind un an sub semnul Centenarului Marii Uniri, un moment în care vedem ce am realizat în ultimii 100 de ani și ce ne propunem pentru viitor. ”În câteva luni, România va prelua președinția Consiliului Europei și pe lista noastră de priorități primează cooperarea regională. Ambasada României în Serbia promovează cooperarea transfrontalieră și putem spune că, în ultimii ani, în urma eforturilor de promovare și de atragere a noi parteneri, Portul Constanța a devenit un brand regional”, a spus diplomatul român.
 
Rolul Portului Constanța pentru economiile țărilor din zonă, subliniind avantajele pe care le oferă Dunărea, deschiderea pe care o au companiile din sud-estul și centrul Europei, prin Portul Constanța către Asia au fost evidențiate de către Ionel Minea, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
 
Participanților la eveniment le-au fost prezentate noutățile din porturile maritime românești, investițiile pe care se concentrează Administrația Portului Constanța și operatorii privați din port, tendințele în traficul de mărfuri. Interesul celor prezenți a fost captat de rutele cele mai eficiente către Centrul Asiei și Orientul Îndepărtat, din Portul Constanța și de partenerii din zonele de interes cu care colaborează CN APM SA.
 
Traficul total de mărfuri înregistrat în primul semestru al anului 2018 în porturile maritime românești a fost de 27 milioane tone, cu 8,8% mai mult decât în primul semestru 2017. Traficul maritim a fost 21,6 milioane tone, iar cel fluvial a reprezentat 5,4 milioane tone.
În primele 8 luni ale acestui an, traficul de mărfuri cu Serbia a fost de 3 milioane tone, predominând cerealele, îngrășăminte chimice și naturale și combustibili minerali solizi.
 
Pentru a atrage trafic de mărfuri, pentru a intra pe noi piețe și a utiliza toate oportunitățile, CN APM continuă încheierea de parteneriate cu porturi și asociații profesionale, parafând în ultimii ani protocoale de colaborare cu porturile Aktau - Kazakhstan, Poti și Batumi – Georgia, cu State Service for River and Maritime Transportation din Turkmenistan, cu portul Qingdao – China.

Cele mai recente sunt cele încheiate cu portul Ningbo din China, Baku din Azerbaidjan și Anaklia din Georgia.
           
Schimbul de informații între acești parteneri se axează pe identificarea blocajelor și crearea unui proces prin care să se utilizeze soluții optime, care pot fi oferite tuturor actorilor implicați în transportul intermodal pe coridorul Asia-Europa.

           
În prezent, 11 linii regulate de containere funcționează în Portul Constanța, legând România de China, Federația Rusă, Turcia, Grecia, Maroc, Spania, Malta, Bulgaria, Moldova, etc.
           
Există interes pentru deschiderea de noi linii, pe alte destinații, atât pentru containere, cât și pentru transportul tip RO-RO.
 
Direcțiile de dezvoltare ale portului Constanța se concentrează în viitor pe transformarea acestuia într-un hub energetic, investițiile preconizate având în vedere potențialul acestui domeniu. Extinderea și în portul Midia, în curând, a statutului de zonă cu facilități fiscale (zonă liberă) va contribui la atragerea de investiții.
 
Operatori importanți din Portul Constanța – Chimpex, Comvex, TTS, Socep și Umex au fixat întâlniri de afaceri la eveniment cu potențiali parteneri.
 
Întâlnirea cu partenerii sârbi vine după un ultim an în care legăturile dintre reprezentanții Portului Constanța și mediul de afaceri sârb au fost consolidate atât la nivel de business – prin numeroase vizite ale companiilor sârbe la Constanța, cât și la nivel instituțional, prin participarea directorului general al CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța la Conferința Ministerială prilejuită de aniversarea a 70 de ani de la Convenția de la Belgrad.

În regiune, Portul Constanța are încheiate memorandumuri de colaborare cu porturile Vukovar (Croația) și Pancevo (Serbia).

Sursa foto: APMC
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Garda de Coastă, anunț de mediu pentru proiectul „Construire rezervoare pentru stocarea combustibilului în cadrul obiectivului Grup Nave Constanța”,

08 Feb 2024 518

Judecătorii motivează desfiinţarea clasării în cazul lui Ioan Bobe, fostul șef al Camerei de Conturi Constanța, reprezentant al Portului Constanța la Viena

22 Jan 2024 995

Ioan Bobe, fostul șef al Camerei de Conturi Constanța, printre cei trei reprezentanți ai Portului Constanța în Budapesta, Belgrad și Viena!

19 Jan 2024 2218

Prăpăd în Portul Constanța! Amenzi colosale pentru șase operatori economici aplicate de Garda Naţională de Mediu

23 Dec 2023 1069

SURSE Florin Goidea va fi numit în fruntea ACN

07 Sep 2023 2857

SC Poarta Deltei SRL, etapă de încadrare pentru Modernizare și extindere Complex Agricol situat în Lazu

18 Aug 2023 608

AGA la CNAPMC Mihnea Drumea, numit în funcția de administrator provizoriu al Portului Constanța

27 May 2023 1497

Lumea marinarilor Constanța Port - Povestea portului-amiral al României moderne (galerie foto)

09 Dec 2022 2816

Mandatul șefului Portului Constanța expiră oficial de Ziua Marinei. Componența CA-ului și cifrele Administrației Porturilor Maritime pe ultimii ani

06 Aug 2022 2275

Declarații de avere Ce interese are Adrian Daniel Găvruța, Președintele CA al Portului Constanța (DOCUMENTE)

04 Aug 2022 3754

Garda de Coastă Copii de la Centrul de Plasament Micul Rotterdam, vizită în Portul Constanța (GALERIE FOTO și VIDEO)

01 Jun 2022 1991

Info-sud-est EXCLUSIV Trei din cele patru vapoare care alimentează cu combustibil navele din Portul Constanța sunt deținute de companii rusești/ Una dintre ele aparține Gazprom Neft, aflat sub sancțiuni UE și SUA

31 May 2022 1831

Dana 99 a Portului Constanța. Pe luciul apei au apărut pete de combustibil de la nava scufundată (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 May 2022 1939

Ziua în care Portul Constanța a devenit porto franco

01 Apr 2022 1730

Intervenție de urgență în dana 50 a portului Constanţa! Ce s-a întâmplat cu un muncitor

28 Dec 2021 2053