Lumea poeziilor Violetta Petre - Şi ochii-albaştri plâng

Rămân la tine ochii mei, ca două tainice smaralde

Să poţi vedea ce văd şi eu: o lacrimă ce vor să-i scalde;

Să nu le seci izvorul ploii, ei ştiu să plângă liniştit,

Chiar dacă norii stau deasupra, să curme visul ce-au dorit.

 

Eu am privit cu ei tot cerul şi dincolo de-albastrul lui

Şi-am ridicat privirea-mi caldă spre răutatea orişicui

Am îmblânzit pornirea, oare? Duelul era la doi paşi

Ţi-am lăsat ochii în păstrare, ca nimănui să nu îi laşi...

 

Am plâns cu ei cât o cascadă şi lacrima s-a aşezat

Sub sălcii ce-şi priveau tristeţea-n oglinda lacului pictat

De un penel al blândei stele, pe care am ales-o eu

Să-mi fie treaptă, pe o scară ce mă va duce-n Empireu.

 

Acolo, oarbă-n braţul umbrei, voi scrie-n braille un testament

Că-ţi las averea toată ţie, al lacrimii clapotament,

Să te trezească-n toiul nopţii şi să nu ştii ce să-i mai faci;

Te sfătuiesc s-o iei în braţe, s-o pui în ochii-mi şi să taci!

Violetta Petre s-a născut pe 11 iulie 1953, la Constanţa. Dintre poeziilor publicate de-a lungul anilor, amintim „Lăsaţi, copiilor, ferestrele deschise spre inimă!”, „Violet în iarnă”, „Atâtea anotimpuri”, „Mă-nalţ până la Cer”, „Colind, te-aştept”.