Aftele bucale - cauze şi remedii

Aftele bucale sunt leziuni ulceroase, albicioase, localizate la nivelul mucoasei bucale, care apar din cauza deficitului de vitamine din grupul B, consumului de alimente dure, periajului agresiv, iritaţiilor mecanice produse de proteze dentare inadecvate, dar şi din cauza unor afecţiuni, precum Boala Crohn, Sindromul Bechcet, lupus eritematos sau HIV. Anumite remedii naturiste pot ameliora aceste afectiuni.
 
Astfel, aloe vera vindecă rănile, arsurile şi, în general, leziunile pielii. Se aplică două-trei picături de suc de aloe vera pe zona afectată şi se masează uşor. Pentru gargara cu apă sărată se fierbe o cană cu apă şi se lasă să se răcească până când devine călduţă, după care se adaugă o linguriţă de sare fină, o linguriță de bicarbonat de sodiu şi se face gargară cu soluţia astfel obţinută, de cel puţin trei ori pe zi.
 
Infuzia de gălbenele combate paraziţii, are proprietăţi antiinflamatoare şi antibacteriene. Infuzia de gălbenele, preparată dintr-o lingură de flori uscate şi o cană de apă fierbinte, calmează durerea şi reduce inflamaţiile bucale. Propolisul, un antibiotic natural cu efect cicatrizant şi anestezic, se poate folosi în stare pură sau sub formă de tinctură. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comisia de Sănătate din Senat a inclus terapia durerii în categoria drepturilor pacienţilor

23 Apr 2024 368

Tradiții pentru spor și sănătate de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe! Fetele de măritat îşi pot vedea ursitul

23 Apr 2024 432

Armonia Hospital Constanța Mamografie Bilaterală, la un preț special, cu trimitere de la medicul de familie

19 Apr 2024 752

Rafila, anunț de ultim moment despre o strategie care să limiteze trimiterea pacienţilor de la stat la privat

18 Apr 2024 420

A fost a înfiinţat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi

16 Apr 2024 332

Preşedintele (CNAS), Valeria Herdea „Din 1 iulie 2024, persoanele neasigurate vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate”

10 Apr 2024 1067

Cumpărări directe Constanța Glasscomed SRL București asigură service pentru aparatura de laborator de la Direcția de Sănătate Publică din Constanța (DOCUMENT)

08 Apr 2024 384

Spitalul Orășenesc Hârșova, în proces cu DSP Ialomița, pentru analizele de apă potabilă! Tribunalul Constanța a rămas în pronunțare

04 Apr 2024 509

CJC alocă 1.5 milioane de lei, finanțare nerambursabilă pentru proiectele non-profit din zona socială și de sănătate. Până când pot fi depuse solicitările?

02 Apr 2024 514

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 230 de elevi au participat la faza județeană a Concursului naţional „Educaţie pentru sănătate”, ediţia a XV-a

01 Apr 2024 904

Cancerul afectează din ce în ce mai mult persoanele cu vârste sub 50 de ani. Ce trebuie să faceți dacă simţiţi că ceva nu este în regulă

31 Mar 2024 769

Cumpărări directe Constanța Eco Fire Sistems SRL, contract cu DSP Constanța pentru eliminarea deșeurilor spitalicești (DOCUMENT)

28 Mar 2024 617

850 de cazuri noi de rujeolă şi două decese, înregistrate în ultima săptămână

26 Mar 2024 616

Nicu Covaci, operat de urgență pe creier! În ce stare se află liderul formației Phoenix

22 Mar 2024 732

Heka Hospital Constanța Ce trebuie să știi despre nodulii tiroidieni

18 Mar 2024 880