Cum poate fi îmbunătăţită starea emoţională

Conexiunea dintre minte şi corp se referă la modalitatea prin care organismul reacţionează şi răspunde la felul în care simte, gândeşte şi acţionează o persoană.
Perioadele dificile afectează sistemul imunitar şi dezechilibrează sănătatea emoţională. Când o persoană este stresată sau tristă, corpul încearcă, prin anumite semne, să transmită creierului că ceva nu este în regulă. Printre aceste semne fizice se numără tulburările de somn, modificarea poftei de mâncare, pierderea sau creşterea în greutate, stările de oboseală, creşterea tensiunii arteriale.
Pentru îmbunătăţirea stării emoţionale, este foarte importantă exprimarea sentimentelor. Membrii familiei, psihologul sau chiar duhovnicul pot oferi perspective noi, de mare ajutor în rezolvarea problemelor. O altă modalitate se referă la relaxarea minţii şi a corpului. Meditaţia, respiraţia profundă şi exerciţiile fizice relaxează corpul şi mintea, contribuind la echilibrarea emoţiilor.
De asemenea, este deosebit de important modul în care viaţa este trăită. O viaţă liniştită, fără dependenţe, o masă sănătoasă şi un somn odihnitor ajută extrem de mult la îmbunătăţirea stării emoţionale. Identificarea celor mai importante probleme şi crearea unor afirmaţii pozitive, precum „sunt sănătos şi fericit, atât fizic, cât şi emoţional“, contribuie la atingerea unei stări emoţionale bune.
Nu în ultimul rând, relaţiile apropiate cu persoane pe care poţi conta, atât în ceea ce priveşte prietenia, cât şi dragostea, persoane solare, ce sprijină obiceiurile sănătoase, reprezintă un factor- cheie pentru o viaţă fericită.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comisia de Sănătate din Senat a inclus terapia durerii în categoria drepturilor pacienţilor

23 Apr 2024 382

Tradiții pentru spor și sănătate de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe! Fetele de măritat îşi pot vedea ursitul

23 Apr 2024 434

Armonia Hospital Constanța Mamografie Bilaterală, la un preț special, cu trimitere de la medicul de familie

19 Apr 2024 763

Rafila, anunț de ultim moment despre o strategie care să limiteze trimiterea pacienţilor de la stat la privat

18 Apr 2024 424

A fost a înfiinţat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi

16 Apr 2024 340

Preşedintele (CNAS), Valeria Herdea „Din 1 iulie 2024, persoanele neasigurate vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate”

10 Apr 2024 1070

Cumpărări directe Constanța Glasscomed SRL București asigură service pentru aparatura de laborator de la Direcția de Sănătate Publică din Constanța (DOCUMENT)

08 Apr 2024 389

Spitalul Orășenesc Hârșova, în proces cu DSP Ialomița, pentru analizele de apă potabilă! Tribunalul Constanța a rămas în pronunțare

04 Apr 2024 515

CJC alocă 1.5 milioane de lei, finanțare nerambursabilă pentru proiectele non-profit din zona socială și de sănătate. Până când pot fi depuse solicitările?

02 Apr 2024 520

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 230 de elevi au participat la faza județeană a Concursului naţional „Educaţie pentru sănătate”, ediţia a XV-a

01 Apr 2024 907

Cancerul afectează din ce în ce mai mult persoanele cu vârste sub 50 de ani. Ce trebuie să faceți dacă simţiţi că ceva nu este în regulă

31 Mar 2024 771

Cumpărări directe Constanța Eco Fire Sistems SRL, contract cu DSP Constanța pentru eliminarea deșeurilor spitalicești (DOCUMENT)

28 Mar 2024 622

850 de cazuri noi de rujeolă şi două decese, înregistrate în ultima săptămână

26 Mar 2024 618

Nicu Covaci, operat de urgență pe creier! În ce stare se află liderul formației Phoenix

22 Mar 2024 735

Heka Hospital Constanța Ce trebuie să știi despre nodulii tiroidieni

18 Mar 2024 883