Ministerul Sănătății a aprobat Regulamentul Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol. Ce prevede

  • Ordinul ministrului Sănătății nr. 1696/2020 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol.

În Monitorul Oficial al României partea I numărul 953 din 16 octombrie a fost publicat Ordinul ministrului Sănătății nr. 1696/2020 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol.
 
Potrivit actului normativ la care facem referire și care este semnat, pentru ministrul sănătății de Horațiu Moldovan, secretar de stat, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol este o unitate medicală de specialitate înființată în anul 1972 potrivit Deciziei nr. 129 din 16 mai 1972 emise de către Consiliul Popular Județean Constanța.


Instituția are personalitate juridică și a fost declarată ca unitate sanitară de interes public național prin Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2002 pentru declararea unor unități sanitare de interes public național, aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Sănătății, cu modificările ulterioare.

Sediul Sanatoriului Balnear și de Recuperare se află în Techirghiol, bulevardul Dr. Victor Climescu nr. 34-40, județul Constanța.
 
Sanatoriul - unitate sanitară cu paturi pentru adulți și copii, de specialitate recuperare, medicină fizică și balneologie, asigură asistență medicală de specialitate spitalicească, utilizând factori naturali curativi asociați cu celelalte procedee, tehnici și mijloace terapeutice.
 
Asigură asistență medicală de specialitate spitalicească (adulți, copii) pentru pacienți din toate județele tării, precum și pentru străini, dar constituie, în același timp, bază de învățământ și cercetare științifică medicală, care consolidează calitatea actului medical, cu respectarea drepturilor pacienților, a eticii și deontologiei medicale.
 
Pentru pacienții internați, sanatoriul asigură și răspunde de calitatea actului medical, condiții de cazare, igienă, alimentație și supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătății.

Sanatoriul asigură efectuarea consultațiilor, investigațiilor, stabilirea diagnosticului, a tratamentelor și acordarea de îngrijiri medicale tuturor bolnavilor spitalizați și recuperarea medicală a bolnavilor internați.

 
În cadrul sanatoriului într-un sistem funcțional unitar se asigură:
 

a) accesul nediscriminatoriu la asistență medicală/internare al populației; orice act care poate leza accesul nediscriminatoriu la asistență medicală va fi aspru sancționat conform legislației în vigoare;
b) utilizarea eficientă a personalului de specialitate și a mijloacelor tehnice de investigație și tratament;
c) aplicarea strategiilor și politicilor de dezvoltare ale Ministerului Sănătății, adecvate la necesarul de servicii medicale pentru populația deservită, precum și indicatorii de performanță ai managementului calității prin raportare la valorile medii naționale.
Sanatoriul trebuie să asigure accesul neîngrădit al pacienților la datele medicale personale.
 
Conducerea sanatoriului

Este formată din Consiliul de administrație, manager și Comitetul director, compus din director medical, director de îngrijiri și director financiar-contabil.

Funcțiile specifice Comitetului director se ocupă prin concurs, organizat de manager.
 
Managerul și membrii Comitetului director au obligația de a depune o declarație de interese și o declarație referitoare la incompatibilități, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
 
Consiliul de administrație din Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol funcționează în conformitate cu prevederile legale în vigoare și este compus din următorii membri:
 
a) 3 reprezentanți ai Ministerului Sănătății sau ai Direcției de Sănătate Publică a Județului Constanța;
b) 1 reprezentant al Consiliului Local Techirghiol;
c) 1 reprezentant al Colegiului Medicilor Constanța, cu statut de invitat;
d) 1 reprezentant al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali Constanța, cu statut de invitat;
e) reprezentanții sindicatelor din unitate cu statut de invitat permanent;
f) membrii supleanți.

(2) Managerul participă la ședințele Consiliului de administrație fără drept de vot.

În continuarea actului normativ sunt prezentate relațiile de subordonare, colaborare, atribuții, din cadrul unității pentru care a fost elaborat și aprobat regulamentul.
 
Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanta
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Taina Sfântului Maslu și Sfinți Tămăduitori la Sanatoriul Balnear Techirghiol (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 556

Undă verde de la APM Constanța pentru reabilitarea, consolidarea, modernizarea și extinderea Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia

11 Apr 2024 401

Vrei să lucrezi la Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia? Mai multe posturi, scoase la concurs

11 Apr 2024 942

Angajări Constanța Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol caută fochist și electrician. Ce vechime este solicitată

12 Feb 2024 879

Angajări Constanța Posturi vacante la Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol. Ești interesat?

03 Feb 2024 15561

Județul Constanța Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol cumpără echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale (DOCUMENT)

30 Jan 2024 873

Licitații Constanța Achiziție de aproximativ un milion de lei făcută de Sanatoriul Balnear de Recuperare Mangalia (DOCUMENT)

09 Jan 2024 1015

Patru firme câștigătoare Sanatoriul Balnear și de Recuperare din Techirghiol, licitație de aproape 6,9 milioane de euro! (DOCUMENT)

20 Nov 2023 1470

Declarații de avere - Raluca Andreea Labeș, șef Serviciu Administrație Publică, Relații Internaționale, Arhivă și ONG-uri, din CJC (DOCUMENTE)

15 Nov 2023 938

Angajări Constanța Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează. Iată postul vacant

04 Nov 2023 1278

Licitații Constanța Contract de aproape 400.000 de lei între Sanatoriul Techirghiol și Tehnoconsult Proiect SRL. Ce presupune? (DOCUMENT)

02 Nov 2023 977

Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol a obținut autorizația de construire nr. 114 din 26.10.2023

27 Oct 2023 928

Licitații publice Malif Engeering SRL a bătut palma cu CNI. Este vizat un contract de reparații a secției de recuperare a copiilor de la Sanatoriu Balnear Techirghiol (DOCUMENT)

18 Oct 2023 959

Licitații publice CNI caută diriginți de șantier pentru lucrările de la Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol

04 Sep 2023 780

Licitații publice CNI caută diriginți de șantier pentru lucrările de la Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol

13 Aug 2023 998