Știri Constanța Premieră medicală la SCJU Constanţa! (FOTO)

 
O intervenţie chirurgicală a fost realizată, în premieră naţională, săptămâna trecută, la Spitalul Clinic Judeţean  de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” Constanța. 

Echipa operatorie coordonată de Ş.L. Dr. Bogdan Obadă, medic primar Ortopedie-Traumatologie, având suportul esenţial al echipei de Anestezie Terapie Intensivă, a efectuat implantarea unei proteze personalizate de şold, care a fost construită conform cu anatomia pacientului, într-un laborator de renume din Elveţia, au transmis reprezentanții spitalului. 

La succesul acestei intervenţii chirurgicale a contribuit încă de la început echipa Laboratorului de Radiologie si Imagistică al SCJU Constanţa, coordonată de către Conf. Univ. Dr. Radu Baz.

“Rezolvarea acestui caz medical are la bază săptămâni întregi de investigaţii şi studiu. Concret, am demarat pregătirea la începutul lunii iulie, prin realizarea unei serii riguroase de scanări computer-tomografice tridimensionale ale pacientului, de la nivelul bazinului si al şoldurilor pana la extremităţile distale ale ambelor membre inferioare”, a declarat S.L. Dr. Bogdan Obadă.


Toate investigatiile au fost realizate în cadrul Laboratorului de  Radiologie si Imagistică al Spitalului Judeţean Constanţa 

Toate investigatiile au fost realizate în cadrul Laboratorului de  Radiologie si Imagistică al Spitalului Judeţean Constanţa care dispune de tehnologie de înaltă performanţă şi a respectat întru totul standardele radiologice solicitate de către laboratorul din Elvetia. In baza rezultatelor transmise de către dr. Radu Baz, s-a efectuat reconstructia 3D a articulatiei şoldului şi a întregului membru inferior, făcând, astfel, posibilă construcţia protezei la dimensiunea optimă care sa permită cea mai buna biomecanică a mersului postoperator.

Dificultatea interventiei chirurgicale constă în faptul ca implantarea protezei, ale cărei dimensiuni sunt unice, implică respectarea, cu stricteţe, a planningului preoperator impus iniţial de analiza computerizată. Mai mult, pregatirea osului si implantarea dispozitivului presupun folosirea unor instrumente chirurgicale de unică folosinţă, concepute special pentru aceasta operaţie şi adaptate anatomiei osoase a pacientului, a mai punctat sursa citată. 


Protezele personalizate nu sunt însă recomandate tuturor pacienţilor cu artroză avansat

Protezele personalizate nu sunt însă recomandate tuturor pacienţilor cu artroză avansată, pentru implantarea acestora fiind necesară întrunirea mai multe criterii.

“În cazul de faţă vorbim despre un pacient tânăr (47 ani), cu activitate fizică intensă, care avea deja o proteză de şold pe partea dreaptă (coxartroză bilaterală), rezultând scurtarea membrului inferior stang dupa protezarea şoldului drept  şi insuficienţă musculară a ambelor şolduri cu mers dificil şi şchiopătare” , menţionează medicul Bogdan Obadă. 

Deşi dispozitivul a fost creat într-un laborator din străinătate, întreaga intervenţie a fost gratuită pentru pacient. Costurile au fost suportate integral din fondurile Programului Naţional de Endoprotezare derulat de CNAS, la fel cum se întâmplă la toate protezele care sunt implantate în secţia clinică de Ortopedie Traumatologie a SCJU Constanţa.




Conducerea Spitalului Judeţean Constanţa susţine practicile medicale moderne

Conducerea Spitalului Judeţean Constanţa susţine practicile medicale moderne şi face tot posibilul pentru buna derulare a programelor naţionale, fapt confirmat de numărul de cazuri rezolvate constant.

 “Într-o săptămână normală avem aproximativ 30 de intervenţii chirurgicale pentru fracturi şi cel putin 10 proteze primare si revizii, atunci când se impun. Acest lucru este posibil datorită unei echipe mixte de chirurgi ortopezi si medici anestezisti cu vastă experienţă, care pot aborda orice tip de patologie ortopedică”, a declarat Ş.L. Dr. Bogdan Obadă, medic şef al secţiei clinice Ortopedie Traumatologie din cadrul SCJU Constanţa. 

 


foto: SCJU Constanța 

Citește și:

Licitație de la Spitalul Județean Constanța, contestată în instanță de Farmatin Medical SRL (DOCUMENT)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un bărbat de 61 de ani, rănit în accidentul de la Techrighiol a murit. Victima, cadru militar în rezervă (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Nov 2023 3317

CJC S-a stabilit câștigătorului licitației pentru Departamentul „Sănătatea mamei și copilului” din curtea SCJU Constanța

07 Nov 2023 690

O companie din București va asigura supervizarea lucrărilor pentru Departament Sănătatea mamei și copilului din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța (DOCUMENT)

25 Oct 2023 1114

Spitalul Județean Constanța a încheiat un contract de aproape 500.000 de lei cu Romanian Soft Company SRL. Ce presupune? (DOCUMENT)

24 Oct 2023 761

Licitații Constanța Acord de aproape 1,3 milioane de euro între Spitalul Județean și Fresenius Medical Care Romania SRL. Ce se achiziționează? (DOCUMENT)

15 Oct 2023 912

Consiliul Județean achiziționează studiu de fezabilitate pentru corpul nou de Urgență/Traumatologie de la SCJU Constanța

11 Oct 2023 714

Licitații Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei“, achiziție de servicii de pază și intervenție (DOCUMENT)

09 Oct 2023 849

Vizate, și ambulanțe SMURD Licitație importantă la Spitalul Județean Constanța! Iată cine a câștigat (DOCUMENT)

20 Sep 2023 953

LIVE VIDEO- TEXT Consiliul Județean Constanța se reunește în ședință. Iată ce se discută (FOTO)

20 Sep 2023 1117

UPDATE Autotren răsturnat în Portul Constanța. O persoană, rănită. Intervin salvatorii

16 Sep 2023 1583

Licitații publice CJC organizează achiziție pentru reabilitarea bazinelor de tratament de la secția de Balneologie din Eforie-Sud

05 Sep 2023 639

Femeie rănită într-un incident în trafic în zona Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Aug 2023 3007

Știri Constanța azi Secțiile Obstetrică Ginecologie I și Cardiologie ale Spitalului Județean au primit echipamente de înaltă performanță (GALERIE FOTO)

24 Aug 2023 2705

Achiziții Constanța Spitalul Județean Constanța cumpără materiale sanitare de la mai multe firme (DOCUMENTE)

14 Aug 2023 708

Hotărâre definitivă, la Constanța, în cazul angajaților de la Terapie Intensivă, din Tulcea

10 Aug 2023 819