#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Constanţa şi Tekirghiolul. Ghid ilustrat pentru vizitatori”

Biblioteca virtuală pe care o lansam în urmă patru ani, aducând digitalizarea în atenția administrației publice locale, instituțiilor culturale și nu numai, a devenit acum de o actualitate fără precedent, la nivel global. 
 
Mesajul central al acestei inițiative vine de la nivel universitar - Biblioteca Ioan Popișteanu a Universității Ovidius Constanța, în parteneriat cu Asociația  Ștefadina și cu sprijinul ziarului ZIUA de Constanța, aduc în spațiul public, primul filon de semnături ale strămoșilor noștri.
 
Mai exact, Colecția Specială, compusă din peste o sută de volume, dintre care și cărți de patrimoniu, care au o vechime de câteva sute de ani, au fost restaurate și digitalizate și oferite prezentului și, mai ales, viitorului.

Ca o continuare a proiectului nostru #Dobrogea Digitală - Acces Universal la Informație, lansăm fondul de carte restaurat și digitalizat, care poate fi accesat atât pe site-ul ZIUA de Constanța în secțiunea Dobrogea și Biblioteca Universității Ovidius Constanța, cât și pe site-ul Bibliotecii Universitare „Ioan Popișteanu”.

Cele aproape 200 de pagini ale volumului „Constanţa şi Techirghiol, 1924: ghid ilustrat pentru vizitatori” ne poartă cu un secol în urmă, în atmosfera interbelică a urbei pontice aflate în plin avânt economic.
 
Lucrarea a fost alcătuită de Th. Ionescu și I. N. Duployen și este gândită ca o prețioasă călăuză, atât pentru turiștii sosiți pe litoral, dar și pentru localnicii care se puteau astfel familiariza cu istoria, geografia sau etnografia spațiului dobrogean.
 
Buni cunoscători ai oraşului de la malul mării, autorii îl pun în lumină sub toate aspectele şi reuşesc să trezească interesul prin modul pitoresc de prezentare și structurare a materialului.

Un parfum de epocă se degajă din textele de promovare (prime încercări de publicitate) dedicate firmelor existente în Constanța: hoteluri, restaurante, drogherii, ateliere de manufactură sau reparații, bănci, societăți de asigurări, magazine de coloniale, prăvălii de încredere, medici, avocaţi etc. Toți cei care și-au dorit promovarea afacerii au apărut în acest ghid, cu tiraj impresionant, răspândit de editorii săi pe tot teritoriul României.

Au fost promovate, de asemenea, publicațiile care apăreau în anii ’20 la Constanța - ziarul „Dacia”, revista „Dobrogea economică”, ziarele „Dobrogea jună” sau „Marea Neagră”.

Autorii fac un istoric al orașului de la malul mării, din timpurile legendare, trecând prin epoca romană și stăpânirea turcească, și până în „vremurile noui”. Este prezentată geografia urbei, ghidul străzilor, în ordine alfabetică, liste de telefoane ale instituțiilor, firmelor, dar și a puținelor persoane fizice care dețineau la vremea aceea miraculosul mijloc de comunicare. Sunt trecute în revistă (cu fotografii ale celor aflați la conducere) autorități publice, ecleziastice, civile și militare: Episcopia, Prefectura, Primăria, Gara Constanța, Tribunalul, Căpitănia Portului, Comandamentul Diviziei de mare etc.
 
Ne putem face și o imagine cu privire la tarifele şi preţurile maximale, practicate în restaurante, hoteluri, cafenele, sau pentru transportul cu barca, trăsura ori căruța. Călătorii au la dispoziție orarul plecării şi sosirii trenurilor sau a vapoarelor.

Găsim informații interesante și despre plajele din Constanța sau Mamaia, prezentate cu detalii practice, dar și într-o notă de lirism jucăuș: „La Mamaia, băi de mare/ La Duduia, băi de soare/ La Tataia, băi de noapte/ ....şi... de toate......”

Marea este glorificată nu doar pentru calitățile sale curative, ci și pentru efectul relaxant pe care îl are asupra sufletelor romantice: „procură acele impresii agreabile asupra stării sufleteşti, căci nimic nu e mai repauzator ca vederea acestor mari spectacole ale mărilor cu caracterul lor etern şi o impozantă seninătate ce se oferă spiritului observator şi care ne distrage dela griji şi necazuri, dela insolubila complexitate a vieţei.”

Descriind principalele străzi și clădiri ale Constanței, ghidul se oprește și asupra celor mai importante monumente ale orașului, statuia lui Ovidiu, de pildă, prilejuind autorilor o prezentare destul de amplă a vieții și operei marelui poet latin.

Portului Constanța, „singurul port maritim al țărei, de o importanţă covârşitoare nu numai pentru Dobrogea dar pentru viaţa economică a întregei ţări”, îi este dedicat un capitol întreg, în care sunt prezentate silozuri, instalații, vama, dinamica traficului portuar.

Scurta monografie a localității Techirghiol, inserată în acest ghid, ne informează despre proprietățile speciale ale apei si nămolului din lacul omonim, comparativ cu facilitățile altor celebre stațiuni balneare europene. Sunt publicate „dispozițiuni generale pentru vizitatorii stabilimentelor de băi”, legendele locului, dar și taxele de cură, de transport sau de cazare.

Interesant și plin de informații utile, ghidul ilustrat al Constanței și Techirghiolului este o lucrare valoroasă, una dintre primele de gen apărute în slujba celor care ajungeau la malul mării și doreau să afle informații privind istoria, geografia, cultura, dar și aspectele practice legate de sejurul pe litoral.
 
Despre Gabriela TITZ
 
Absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității București (promoția 1993), cu un master în Drept și Administrație Europeană, a fost, timp de șapte ani, redactor al revistei culturale „Tomis“. A lucrat în domeniul consultanței, dar și ca inspector, în Direcția de Proiecte Europene a Consiliului Județean Constanța și în cadrul Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială. A tradus și a publicat, individual sau în calitate de co-autor, șapte volume apărute la edituri românești de prestigiu. În prezent, este redactor proiecte culturale la ziarul ZIUA de Constanța, traducător și consultant în domeniul proiectelor cu finanțări externe.
 
Citește și:
Dobrogea și Biblioteca Universității „Ovidius“ Constanța
 
Volumul are 272 de pagini și poate fi descărcat de mai jos.
 
  Citește în format integral

2375

Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Curs de pedagogie“, de Ion Găvănescu

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Curs de pedagogie“, de Ion Găvănescu

36041
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „O nevastă româncă în traiul pămîntesc și’n vieța după morte“, de Bogdan Petriceicu-Hasdeu

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „O nevastă româncă în traiul pămîntesc și’n vieța după morte“, de Bogdan Petriceicu-Hasdeu

36854
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Curs de psihologie“, de Constantin Rădulescu-Motru

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Curs de psihologie“, de Constantin Rădulescu-Motru

36645
​#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Critică dramatică“ de Mihail Dragomirescu

​#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Critică dramatică“ de Mihail Dragomirescu

2994
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Annales de l’institut oceanographique, tome XIII, fasc II - La vie dans la mer noire“, de Grigore Antipa

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Annales de l’institut oceanographique, tome XIII, fasc II - La vie dans la mer noire“, de Grigore Antipa

3084
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informaţie: „Pedagogia contemporană. Probleme şi curente“, de George G. Antonescu

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informaţie: „Pedagogia contemporană. Probleme şi curente“, de George G. Antonescu

3413
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Nascerea la români. Studiu etnograficu“, de Simion Florea Marian

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Nascerea la români. Studiu etnograficu“, de Simion Florea Marian

3683
​#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Obiceiurile Juridice ale poporului romîn. Studiu asupra obiceiurilor pămîntului din punct de vedere juridic, social, moral şi politic“, de George G. Maxim

2868
​#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Pestalozzi și Rolul moral-social al educației“, de George G. Antonescu

​#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Pestalozzi și Rolul moral-social al educației“, de George G. Antonescu

2617
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: Dicționarul Enciclopedic Ilustrat „Cartea Românească“, de Ion-Aurel Candrea și Gheorghe Adamescu

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: Dicționarul Enciclopedic Ilustrat „Cartea Românească“, de Ion-Aurel Candrea și Gheorghe Adamescu

3140
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Nunta la români. Studiu istorico-entograficu comparativu“, de Simion Florea Marian

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Nunta la români. Studiu istorico-entograficu comparativu“, de Simion Florea Marian

2815
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Școala încadrată în vieață. Experiențe și realizări pedagogice“ de Eleonara Moscu-Filipidescu

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Școala încadrată în vieață. Experiențe și realizări pedagogice“ de Eleonara Moscu-Filipidescu

2419
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Sate și Mănăstiri din România“, de Nicolae Iorga

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Sate și Mănăstiri din România“, de Nicolae Iorga

2160
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Dobrogea. Rumanian Studies IV“

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Dobrogea. Rumanian Studies IV“

2150
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informaţie: „Dobrogea de Sud“ nr. 2, aprilie - mai 1937

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informaţie: „Dobrogea de Sud“ nr. 2, aprilie - mai 1937

1961
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Dobrogea. Patru conferințe ale Universității Libere“

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Dobrogea. Patru conferințe ale Universității Libere“

1864
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Domnia Regelui Carol I. 5 conferinţe ținute la Universitatea Libera în anul 1940“

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Domnia Regelui Carol I. 5 conferinţe ținute la Universitatea Libera în anul 1940“

1860
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Emil sau despre educațiune, ediția a III-a, volumul I-II“, traducere de Gheorghe Adamescu

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Emil sau despre educațiune, ediția a III-a, volumul I-II“, traducere de Gheorghe Adamescu

1962
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Dunărea. Călăuză turistică“ de R. I. Călinescu

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Dunărea. Călăuză turistică“ de R. I. Călinescu

1841
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Enciclopedia Română. Tomul III“, de Corneliu Diaconovich

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Enciclopedia Română. Tomul III“, de Corneliu Diaconovich

1924