#DobrogeaDigitală: Viața și opera lui Edgar Allan Poe, „marcate cu sigiliul de foc al geniului”




* Pe 19 ianuarie 1809, se năștea Edgar Allan Poe, un reper în literatura universală, evocat în volumul său de scriitorul dobrogean Pericle Martinescu
 
Socotit unul dintre cei mai originali și talentați scriitori ai literaturii universale, Edgar Allan Poe s-a născut pe 19 ianuarie 1809, la Boston, în Statele Unite ale Americii.

Poet, romancier, nuvelist și critic literar, precursor al literaturii moderne, s-a impus publicului european prin admirabilele transpuneri ale unor traducători, ei înșiși mari poeți: Baudelaire și Mallarmé. În limba română, ne-au lăsat versiuni ale operei lui Poe, Dan Botta și Emil Gulian.

Cu o biografia foarte pitorească și îndelung colportată, maestrul macabrului a lăsat posterității o imagine controversată, de introvertit bizar și imoral, impusă mai ales de necrologul lui Rufus Griswold, rivalul său literar. Dincolo de viața sa scurtă, încheiată brusc și misterios, Poe rămâne un pionier strălucit al literaturii moderne de ficțiune științifico-fantastică, scrierile sale constituind un reper în literatura universală.

Scriitorul dobrogean Pericle Martinescu îi dedică marelui romantic american, în volumul său, „Retroproiecţii literare”, un capitol special, care merită parcurs. Iată câteva fragmente:
 
 
Deşi a apărut şi s-a afirmat în perioada de obo­seală şi declin a romantismului ca școală literară, Edgar Poe este, totuşi, un romantic înzestrat cu vigoarea unei personalităţi de renaştere poetică. În viaţa şi opera lui - amîndouă deopotrivă
de importante pentru istoria literară, amîndouă marcate cu sigiliul de foc al geniului - se încrucişează toate experienţele de viaţă şi se regăsesc toate ideile ştiinţifice, filozofice şi mistice din vremea lui, tranpuse în creaţii de înaltă valoare artis­tică - şi de la el pornesc apoi direcţiile noi ale poeziei mo­derne, care-l consideră şi revendică drept un înaintaş şi un emul necontestat şi niciodată ignorat.

Opera şi viaţa lui Edgar Poe se împletesc permanent pentru crearea uneia dintre cele mai fantastice şi mai tulburătoare legende - care este de fapt o realitate - din cîte s-au înregistrat în istoria literaturii. Poate cea mai bogată în pasiune şi poezie dintre existenţele literare şi artistice ale tuturor veacurilor, existenţa lui Edgar Allan Poe este în acelaşi timp şi foarte bogată în nenorociri, foarte patetică şi foarte bizară.

Mai mult chiar decît opera lui halucinantă, plină de mistere şi coşmaruri, destul de scurta lui existenţă terestră este străbătută de violenţe şi devastări interioare ce i-au grăbit iremediabil sfîrşitul.
Timp de 40 de ani, de cînd s-a născut - dintr-un cuplu de artişti boemi, sortit să rămînă orfan în fragedă copilărie -şi pînă în noaptea sinistră cînd a fost găsit agonizînd pe marginea unui drum, Edgar Poe n-a trăit decît în Reverie şi Alcool şi n-a cunoscut alţii idoli decît Frumuseţea şi Melancolia. Fără unul din aceste patru elemente viaţa lui nu se poate închipui şi destinul lui potrivnic nu poate fi reconstituit în integralitatea sa.

Căci destinul lui Edgar Poe se numeşte ghinion, iar acesta este blestemul ce planează deasupra celor mai aleşi şi mai nefericiţi fii ai omenirii: poeţii. Baudelaire însă, prin dragostea ce i-a purtat-o lui Edgar Poe, prin înţelegerea şi compasiunea arătată faţă de destinul său, a adus o consolare tuturor celor condamnaţi aceluiaşi destin, slăvind în acest alter-ego al său un erou al Cunoaşterii şi o victimă a Pasiunii, deopotrivă de mari şi în înălţarea şi în prăbuşirea lor. Poetul Florilor Răului îl invoca adesea pe Edgar Poe în rugăciunile sale, ca pe unul care străbătuse toate abisurile existenţei şi care putea să înţeleagă cel mai bine adîncimea propriilor lui abisuri[...]

Pentru a suporta existenţa, un om pasionat nu poate să facă din viaţă decît două lucruri: un joc, sau un vis. Edgar Poe şi-a făcut din viaţă un vis, pentru că joc nu se poate numi tragedia terestră a autorului Evrikăi. De altfel, ultimul cuvînt asupra vieţii l-a exprimat el însuşi într-o Marginalie : «Nu este nelogic a presupune că într-o existenţă viitoare, noi vom putea considera această viaţă terestră ca un vis».

Este cea din urmă consolare pe care şi-a acordat-o marele romantic american, ca o răsplată depărtată, şi foarte ipotetică, pentru împrejurarea de a fi cunoscut şi îndurat trecerea prin Lumea, atît de reală, de aici.”
 
 

#citeşte mai departe în „Retroproiecţii literare”, de Pericle Martinescu
# Retroproiecţii literare”
#Autor Pericle Martinescu

Dacă în urmă cu 124 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 

Sursa foto: coperta volum „Pisica neagră și alte povestiri de groază”, ed.Polirom
 
Citeşte şi:

#DobrogeaDigitală: Tragicul sfârșit al maestrului macabrului – Edgar Allan Poe
 
 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

 #citeșteDobrogea: Radu Ciorei – de 70 de ori la mulți ani!

#citeșteDobrogea: Radu Ciorei – de 70 de ori la mulți ani!

849
#DobrogeaDigitală: O imagine a Tuzlei, așa cum era la 1910

#DobrogeaDigitală: O imagine a Tuzlei, așa cum era la 1910

1500
#DobrogeaDigitală: Calea de ieşire din sărăcia şi marasmul economic este investiția în inteligența tinerilor, „bogăţia naturală a ţării”

#DobrogeaDigitală: Calea de ieşire din sărăcia şi marasmul economic este investiția în inteligența tinerilor, „bogăţia naturală a ţării”

1892
#DobrogeaDigitală: Portretul lui Barbu Ștefănescu Delavrancea -  „Cel dintâi ministru român care apare pe scenă“

#DobrogeaDigitală: Portretul lui Barbu Ștefănescu Delavrancea - „Cel dintâi ministru român care apare pe scenă“

2148
#citeșteDobrogea: Alexandru Suceveanu, cel care veghează, din pământul Histriei

#citeșteDobrogea: Alexandru Suceveanu, cel care veghează, din pământul Histriei

2208
#DobrogeaDigitală: Tudor Arghezi, „idolul şi revelaţia generaţiilor tinere”, poetul îndrăgostit de Dobrogea

#DobrogeaDigitală: Tudor Arghezi, „idolul şi revelaţia generaţiilor tinere”, poetul îndrăgostit de Dobrogea

2078
#citeșteDobrogea: Suferință istorică

#citeșteDobrogea: Suferință istorică

2420
Ion Jalea (1887-1983)

Ion Jalea (1887-1983)

2255
#citeșteDobrogea: Un pictor uitat al Dobrogei – Gheorghe Sârbu

#citeșteDobrogea: Un pictor uitat al Dobrogei – Gheorghe Sârbu

2487
#citeșteDobrogea: Situația Dobrogei în anul 1917, în timpul ocupației germano-bulgaro-turce (II) (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Situația Dobrogei în anul 1917, în timpul ocupației germano-bulgaro-turce (II) (GALERIE FOTO)

2531
#citeșteDobrogea: În urmă cu 62 de ani se inaugura actuala gară Constanța, a patra gară din oraș

#citeșteDobrogea: În urmă cu 62 de ani se inaugura actuala gară Constanța, a patra gară din oraș

3558
#DobrogeaDigitală: Portretul lui Alexandru Vlahuță - „Am în faţa mea un mare detectiv sau un judecător de instrucţie în căutarea unui criminal“

#DobrogeaDigitală: Portretul lui Alexandru Vlahuță - „Am în faţa mea un mare detectiv sau un judecător de instrucţie în căutarea unui criminal“

2836
#DobrogeaDigitală: Gazeta oficială de la malul mării, „Farul Constanței”

#DobrogeaDigitală: Gazeta oficială de la malul mării, „Farul Constanței”

2880
 #DobrogeaDigitală: „Crima ce o socotesc eu că mi se poate imputa este această libertate spre care năzuieşte poporul român”

#DobrogeaDigitală: „Crima ce o socotesc eu că mi se poate imputa este această libertate spre care năzuieşte poporul român”

3017
#citeșteDobrogea: 9 mai în istorie - triplă semnificație

#citeșteDobrogea: 9 mai în istorie - triplă semnificație

2833
#DobrogeaDigitală: Un apel către „confrații de condei din Constanța”

#DobrogeaDigitală: Un apel către „confrații de condei din Constanța”

2453
#DobrogeaDigitală: Cernavodă prin ochii lui Nicolae Iorga -„Printr’un amestec de ţermuri şi insule, se vede sus de tot o ţesătură de fire“

#DobrogeaDigitală: Cernavodă prin ochii lui Nicolae Iorga -„Printr’un amestec de ţermuri şi insule, se vede sus de tot o ţesătură de fire“

2825
#DobrogeaDigitală: Portretul lui Alfonso Castaldi - „Parcă e Avarul în actul al patrulea când i s-a furat caseta“

#DobrogeaDigitală: Portretul lui Alfonso Castaldi - „Parcă e Avarul în actul al patrulea când i s-a furat caseta“

2643
 #DobrogeaDigitală: Paul Tutungiu, la aniversare

#DobrogeaDigitală: Paul Tutungiu, la aniversare

1909
#citeșteDobrogea: Ramazan Bayram - sărbătoarea credincioșilor musulmani din Dobrogea și din România

#citeșteDobrogea: Ramazan Bayram - sărbătoarea credincioșilor musulmani din Dobrogea și din România

3361