Constanta de odinioara in imagini

Constanţa de odinioară Vin Americanii? Au fost pe-aici mereu! (galerie foto)

Evenimentul istoric derulat, zilele trecute, în Grădina Trandafirilor Casei Albe din Washington devine şi un prilej pentru evocarea câtorva episoade din relaţiile tomitano-americane păstrate în memoria arhivelor locale. Mitul bunicilor noştri care i-au aşteptat cu încredere pe americani ca pe adevăraţii salvatori ai durerilor lor ar putea renaşte?
 
Americani au venit mereu în Dobrogea. Turişti sau cu misiuni caritabile, specialişti cu intenţia cercetării unor misterioase daruri ale naturii din acest colţ de lume, misionari, militari. În 1907, în România a avut loc Congresul internaţional al petrolului, care s-a desfăşurat la Bucureşti şi la Constanţa. Printre numeroşii oaspeţi străini s-a numărat şi David Day, reprezentantul Guvernului şi şeful serviciului minelor din Statele Unite ale Americii.
 
Pe terasa Cazinoului în construcţie, la sfârşitul unei mai lungi vizite de documentare prin zonele petrolifere ale ţării, prin port şi alături de specialiştii români, David Day declara: „În niciuna dintre uzinele Standard Oil din America nu am văzut ocupaţi atâţia oameni de ştiinţă câţi am văzut în uzinele societăţilor Aurora şi Steaua Română şi nicăieri nu am văzut atâta metodă şi pricepere în lucrări ca aici, în România“ (Monitorul Petrolului, 8, vol. 8, nr. 30 sept. 1907, p. 777). Un adevăr care sublinia valoarea cercetărilor româneşti şi pionieratul industriei extractive sau doar puţină diplomaţie?
 
Imediat după Primul Război Mondial, în august 1919, se inaugurează la Constanţa Orfelinatul copiilor ai căror părinţi s-au jertfit pe front. Un comitet de femei: Sally Weisbuch, preşedintă, Hermina Gheorghiu, Maria Aldea, Berta Companeitz, Eugenia Dragon, Ema Iamandi şi Sofia Edelstein îşi asumă grija de a veghea copilăria orfanilor. Casa Mihel a locotenentului american Battorff, sub semnul Crucii Roşii Americane, a devenit astfel un loc unde au fost adăpostiţi pentru început 110 copii. Comitetul, numit „Ocrotirea orfanilor de război“, avea între membrele sale pe L. Lascaridi, G. Dimitriu şi N. Rigani. Mai târziu, acest orfelinat, aflat în administrarea statului român şi căruia primarul Mihail Coiciu îi lasă o parte din averea sa, devine o şcoală unde se formează caractere, se învaţă patriotismul şi se lansează talente.
 
Ziarul „Marea Neagră“ a ţinut în toată perioada interbelică o rubrică de ştiri şi reportaje despre acest orfelinat. „În Anadalchioi, într-o clădire somptuoasă, un adevărat palat, durat din cărămidă aparentă, cu o faţadă monumentală, cu ferestrele mari prin care pătrund în valuri lumina şi sănătatea, înconjurat de o frumoasă şi bine îngrijită grădină, se află instalat orfelinatul «Grănicerul Muşat».
 
Tot în 1919, căpitanul T.E. Black din Misiunea Crucii Roşii Americane, sosind cu vaporul la Hârşova, a împărţit gratuit, în zilele de 12 şi 13 iunie, alimente şi îmbrăcăminte. Acelaşi lucru l-a făcut şi în celelalte comune ale plăşii, cu excepţia localităţii Topalu. Pentru spital a donat lenjerie, adică 50 cearşafuri, 35 cămăşi flanelă, 100 m pânză, 60 pachete tifon, saltele, alimente, 400 lăzi cu lapte praf, săpun“, cum a rămas scris în Arhivele Statului Constanţa, fond MAI, dosar 548/1919, filele 3, 4.
 
În iunie, zece ani mai târziu, în publicaţia „Cuvântul nostru“, sub titlul „Situaţia din Dobrogea văzută de un ziarist american“, erau descrise impresiile unui confrate rătăcit pe meleagurile pontice.
 
În primul deceniu al secolului XX, pe piaţa românească îşi făcea apariţia şi celebrul automobil american Ford, ajungând astfel ca, în 1912, în Constanţa, unul dintre primii distribuitori, care găzduia reprezentanţa Ford în hotelul Grand, proprietatea sa, a fost D. St. Dimitriu.
Un recensământ făcut în aprilie 1928 arăta că locuitorii Constanţei erau în număr de 70.492 de suflete, din care 47.987 de români, 6.170 de greci, 3.615 turci şi tătari, 3.660 de armeni, 2.067 de evrei, 975 de germani, 2.037 de bulgari şi... 15 americani (Jean Georgesco, „Petit guide de Constantza“, Bucureşti, Cultura naţională).
 
Din publicaţia „Dacia“, din 8 august 1930, aflăm că turiştii străini aflaţi la Constanţa, la băi, sunt din Polonia, Cehoslovacia, Germania, Ungaria şi... America.
 
În 1938, sosea la staţiunea maritimă Agigea Homer A. Jack, de la Cornell University, Ithaca, SUA. Era de un an în călătorie de studii prin Europa pentru vizitarea şi cercetarea staţiunilor oceanografice din vechiul continent, asupra cărora pregătea o monografie. A văzut colecţiile staţiunii româneşti, biblioteca, clădirile.
 
Homer A. Jack era autorul lucrării „The International Aspects of Oceanography National Academy of Sciences“, Washington, D.C., în care sunt descrise toate staţiile oceanografice din lume, inclusiv cea din Agigea, căreia i se rezervase jumătate de pagină.
 
După cum se ştie, la 12 decembrie 1941, România a declarat război SUA. Actul avusese drept consecinţe starea de război proclamată de Germania şi Italia, principalele puteri ale Axei, faţă de SUA, după atacul de la Pearl Harbour.
 
Ceea ce a rămas pregnant în memoria afectivă a constănţenilor a fost bombardamentul aerian care a lovit Constanţa la 11 iunie 1944. Atacul aerian asupra oraşului s-a făcut cu circa 180 de avioane nord-americane, venind în mai multe valuri din direcţia vest. Au fost bombardate pe rând cartierele Brătianu, D.P.M., staţia de primire a petrolierelor şi fabrica „Astra Română“. Pe malul mării au fost atinse trei rezervoare de petrol, dintre care la două au izbucnit incendii. În port, bombele au căzut la Staţia de petrol, în partea de vest a acesteia, şi lângă gura de tunel CFR, unde au fost avariate două clădiri şi sala maşinilor. 
În apropierea plajei au fost lansate opt bombe de calibru mare şi avariate rezervoarele nr. 34 şi 35, iar cele cu nr. 31 şi 36 au fost atinse din plin. Căpitănia raporta că au căzut circa 60-80 de bombe, care au nimerit în mare şi pe plajă, alte 60 pe câmpul de la sudul oraşului. Centrul de informaţii al armatei confirma că au fost 180 de avioane americane care au lansat circa 800 de bombe de calibru mare. Victime omeneşti au fost circa 90, dintre care 31 soldaţi, 36 de case distruse complet şi alte 35 avariate. Zece bombe au rămas neexplodate. Alte avioane inamice revin la 13 iunie şi lansează bombe în partea de sud-vest a oraşului fără a face victime omeneşti (Arhivele Statului Constanţa, fond Căpitănia Portului Constanţa, dosar 174, 1944, fila 22).
 
Trei ani mai târziu soseau la Constanţa primele ajutoare din Statele Unite ale Americii. Vaporul „Andrew Stevenson“ aducea 700 de vagoane de alimente pentru populaţia din zonele lovite de secetă. Primele 43 de vagoane au fost repartizate la Iaşi. Operaţiile de primire-încărcare erau supravegheate de reprezentanţii Crucii Roşii Americane, C.A.R.S. şi Y.M.K.A. - societate de ajutor umanitar din America. Ajutoarele americanilor continuă în perioada următoare: alte vapoare descarcă la Constanţa 200 de tone porumb, 900 de vagoane de grâu, mei, ovăz, orz, floarea soarelui. Din Cehoslovacia sunt aduse 14 vagoane cu zahăr, din Franţa, 21 de tone de alimente şi medicamente.
 
Pentru a asista la sosirea ajutoarelor din străinătate, venea la Constanţa profesorul Traian Săvulescu, ministrul Agriculturii şi Domeniilor şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1946-1947), care a dispus să se dea fiecărei cantine din oraş câte 2.000 kg de porumb.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Persoanele care beau în mod regulat suc de portocale își reduc substanțial riscul de cancer hepatic

08 Nov 2018 166

Ce preferă românii să cumpere de Black Friday? Anul trecut, au cheltuit sute de milioane de lei

07 Nov 2018 269

Se împlinesc 105 ani de la nașterea unui mare actor american, laureat al premiului Oscar

02 Nov 2018 204

Premieră. Misiune americană de luptă, în Afganistan, cu avioane invizibile pe radar

28 Sep 2018 2352

Mihai Fifor, întrevederi cu membri ai Congresului SUA

26 Sep 2018 263

Doi baschetbalişti americani, înjunghiaţi pe o terasă din Brăila. Unul dintre ei se află în stare gravă

16 Sep 2018 655

Reacția Ambasadei SUA la București la scrisoarea pe care Rudolph Giuliani a transmis-o recent preşedintelui Klaus Iohannis

28 Aug 2018 377

Recuperați de jandarmii montani Doi turişti americani, rătăciţi pe traseul spre Crucea Caraiman

22 Aug 2018 322

UPDATE. Imagini de la eveniment. Accident rutier grav pe DN22 între Ovidiu și Lumina. Trei persoane au fost rănite. Intervine elicopterul SMURD (galerie foto+video)

14 Aug 2018 5454

Șeful Gărzii Naționale a Statului Alabama SUA va participa la activitățile de Ziua Marinei de la Constanța

13 Aug 2018 607

Militarii americani dislocaţi în teatrele de operaţii rămân fără o serie de aplicaţii pe mobile. Ce funcţii sunt interzise. Motivul este incredibil

07 Aug 2018 2397

Navă militară franceză în Portul Constanţa. Cum se numeşte şi cine i-a anunţat sosirea. Cu ce ocazie vine bastimentul francez de comandă

11 Jul 2018 1646

Militarii americani de la baza Mihail Kogălniceanu, la Baseball Festival

03 Jul 2018 829

Ce mesaj a transmis preşedintele Klaus Iohannis, la recepţia organizată de Ambasada SUA cu ocazia Zilei Independenţei

29 Jun 2018 344

Tancuri Abrams şi vehicule de luptă Bradley vor ajunge în Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu”. Militarii americani participă la un exercițiu militar

22 Jun 2018 500

Municipiul București survolat de o aeronavă Typhoon a Forțelor Aeriene Britanice. Evenimentul a celebrat aniversarea Reginei Elisabeta a II-a (galerie foto)

15 Jun 2018 595

UPDATEOperaţiune de salvare în Bucegi. 100 de pompieri şi două elicoptere sunt în căutare unui parapantist american (galerie foto+video)

06 Jun 2018 606

A murit Alan Bean, unul dintre astronauții americani care au păşit pe Lună

27 May 2018 679

Ambasada SUA, închisă luni

25 May 2018 356

Ziua Constanței. Treceți batalioane prin fața primarului. Forțe militare și polițienești la defilare. Mesajul surpriză al edilului (galerie foto+video)

22 May 2018 2910

Paradă impresionantă la Constanța. Sute de elevi, militari, sportivi și jandarmi participă la evenimentul organizat de Ziua Constanței (galerie foto+video)

21 May 2018 3071

Imaginea zilei. Incredibil cum arată statuia poetului Ovidiu. La Constanța sunt în toi pregătirile pentru zilele orașului (galerie foto)

18 May 2018 1306

Meci România - SUA la Constanța. Trofeul „Jackie Robinson“ „Rege“ la fotbal, Gică Hagi a aruncat prima minge la baseball (galerie foto+video)

14 May 2018 899

Constanța. Desfășurare impresionantă de forțe la meciul de baseball România-SUA (galerie foto+video)

12 May 2018 1695

Intrare liberă. Gică Hagi va arunca prima minge România şi SUA îşi dispută iar, la Constanţa, Trofeul „Jackie Robinson“ la baseball (galerie foto)

12 May 2018 1395

UPDATE. Va fi prezent şi ambasadorul Hans Klemm Gică Hagi va arunca prima minge la meciul de baseball România - SUA, de sâmbătă, de la Constanţa!

09 May 2018 1165

Ediţia a doua a Trofeului Jackie Robinson Echipa României joacă din nou baseball cu SUA la Constanţa!

06 May 2018 2879

SEA SHIELD 18, cel mai mare exercițiu multinațional NATO, se va desfăşura în Marea Neagră

02 May 2018 728

Președintele Klaus Iohannis a declarat că România încurajează activitățile desfășurate de militarii americani pe teritoriul țării

19 Apr 2018 614

Angajaţi ai Bazei militare de la Deveselu implicați într-un scandal. Suspecții sunt cetățeni americani

02 Apr 2018 1237

Rugă pentru tata Ucis de anglo-americani (galerie foto)

30 Mar 2018 2263

Cazul Skripal. 60 de diplomați americani, expulzați din Rusia. Ambasada SUA din Saint Petersburg va fi închisă

29 Mar 2018 569

Exercițiu internațional. Ca în filme va fi pe plaja de Capu Midia. Forțe de desant, grupări paramilitare ostile, focuri de armă, nave și aeronave

12 Mar 2018 2780

Micuţii cercetaşi, în vizită la Baza Militară de la Mihail Kogălniceanu (galerie foto)

07 Mar 2018 908

Atac cu dispozitiv exploziv la Ambasada SUA din Muntenegru. Atacatorul s-a sinucis

22 Feb 2018 639

Navă militară americană, escală în portul Constanța

16 Feb 2018 597

Eveniment de excepție la Brigada 9 Mecanizată Mărășești. Subofițer decorat de americani pentru rezultatele obținute în Afganistan (galerie foto)

18 Jan 2018 1291

Schimbarea șefei Petrom, șah la Marea Neagră. Otilia Nuţu, specialist energie Nu sunt prea confortabilă cu rolul statului român. Acum este Sevil Shhaideh...

12 Jan 2018 2182

Pericol de explozie la Craiova! O conductă de gaze a fost fisurată în urma unui accident rutier. Patru cetățeni americani implicați

31 Dec 2017 938

Cadouri pentru copii nevoiași din Constanța. Printre cei care au împărțit darurile, sportivi de la CS Phoenix și militari americani de la Mihail Kogălniceanu

23 Dec 2017 1334

Rusia nu vrea avioane militare americane în Marea Neagra

29 Nov 2017 965

Consumă nuci pentru a-ți prelungi viața

10 Nov 2017 686

Horia Tecău și Jean Julien Rojer s-au calificat în semifinalele probei de dublu la Paris-Bercy

03 Nov 2017 840

AmCham România avertizează-"Măsurile fiscale anunțate de Guvern îngreunează derularea afacerilor"

02 Nov 2017 659

Un mare actor American, laureat al premiului Oscar s-a născut pe 2 noiembrie

01 Nov 2017 574

Revista presei locale

24 Oct 2017 825

Revista presei locale

23 Oct 2017 918

Revista presei locale

21 Oct 2017 852

Ce au răspuns cititorii la sondajul „Sunteţi de acord ca militarii români să fie trimişi în continuare în teatrele de operaţii din Afganistan?“

02 Oct 2017 947

Sondaj de opinie Sunteţi de acord ca militarii români să fie trimişi în continuare în teatrele de operaţii din Afganistan?

25 Sep 2017 1819