Averea și intersele lui Dumitru Caragheorghe, consilier local la Primăria Constanța (DOCUMENTE)






Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese al lui Dumitru Caragheorghe, consilier local la Primăria Constanța.


În declaraţia de avere completată la data de 14.06.2023, Caragheorghe a declarat că deține două terenuri intravilane, unul situat în Constanța, cu o suprafață de 99.65 m2 și altul situat în Năvodari, cu o suprafață de 97.18 m2.

Acesta mai deține un apartament de 82 m2 , în Năvodari, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare și o casă de locuit în Constanța, în suprafață de 111 m2 , dobândită prin moștenire.

La capitolul active financiare, Caragheorghe deține un cont deschis la Unicredit Bank, cu o valoare la zi de 56 lei, deschis în 2006, un cont în euro la aceeași bancă cu un sold de 423 euro și un depozit bancar deschis în 2014, cu un sold de 10.000 lei.

Ca datorii, are un credit la Unicredit Bank din 2008 contractat, scadent în 2033, cu o valoare de 36.458 euro.

Mai are un credit și la Raiffeisen Bank contractat în 2010 și scadent în 2025, cu o valoare de 27.500 lei. Caragheorghe are și un credit la Credit Europe Bank, contractat în 2018 și scadent în 2023, cu o valoare de 8.000 lei.


Ca venituri din salarii, acesta a încasat suma de 124.351 lei, salariu ca director general în cadrul Cardinal Motors din Constanța, 39.000 lei ca administrator special în cadrul Cardinal Motors și o indemnizație ca și consilier local, în valoare de 14.198 lei de la Primăria Constanța.

Acesta a mai declarat și un venit de 14.164 lei din închirieri.

Ca venituri din alte surse, consilierul local a încasat 5.683 lei ca dobândă depozit economii de la Unicredit Bank.

Potrivit declarației de interese completată la data de 15.06. 2023, a declarat calitatea sa de asociat în cadrul Cardinal Motors, administrator special în cadrul Cardinal Motors SRL în reorganizare – Constanța, cu o valoare a beneficiilor de 39.000 lei și președinte în cadrul Uniunii Salvați România, județ Constanța


Averea și interesele în 2022

Dumitru Caragheorghe are în posesie un apartament de 82 mp, în Năvodari, cumpărat în anul 2007.

Mai deține un cont deschis la Unicredit Bank în valoare de 741 de lei, deschis în 2006, un cont în euro la aceeași bancă cu un sold de 403 euro și un depozit bancar deschis în 2014, cu un sold de 441.000 lei.

Ca datorii, are un credit cu ipotecă din 2008 contractat, scadent în 2033, cu o valoare de 39.386 euro, dar și un card de credit cu plafon cu o valoare de 27.500 lei, la Raiffeisen Bank.

Ca venituri, Dumitru Caragheorghe a încasat venituri de la Cardinal Motors SRL, în calitate de director general, în valoare de 105.589 lei, potrivit declarației de avere. Din închirierea apartamentului din Năvodari a încasat o chirie de 13.140 lei.

Conform declarației de interese, este administrator special la Cardinal Motors SRL în reorganizare și director general la Cardinal Motors Constanța SRL.


Despre Cardinal Motors SRL

Cardinal Motors Constanța SRL a fost înființată în 2015, are sediul social în Constanța, pe bulevardul Ferdinand nr. 79, iar obiectul de activitate este reprezentat de întreținerea și repararea autovehiculelor.

Potrivit Termene.ro, asociații Cardinal Motors Constanța SRL sunt: Caragheorghe Dumitru, Batariga Marius-Adrian, Carataș Ionuț, Alexandru Șerban, Ciontea Nicolae-Cătălin, Băltățeanu Nicolae, Culea Mihai, Herenciuc Marian, Neculae-Zguma Camelia și Barsan Liviu-Corneliu.

Administratori Cardinal Motors Constanța SRL sunt: Băltățeanu Nicolae, Carataș Ionuț și Neculae-Zguma Camelia.

Pentru anul 2022, firma a declarat un profit net de 238.711 de lei.

Cardinal Motors Constanța SRL are încheiate mai multe contracte publice, iar printre autoritățile contractante se numără: Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița, Ministerul Apărării, Casa de Asigurări de Sănătate Tulcea,dar și Inpectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei“ al județului Călărași.

Potrivit Termene.ro, Băltățeanu Nicolae mai apare înCandoo Marketing SRL, iar Batariga Marius-Adrianfigurează în Electronix Com SRL.

Asta în timp ceCarataș Ionuț apare în Mixt Rent SRL.

Caragheorghe Dumitru mai apare în Cardinal Motors SRL, firmă aflată în reorganizare judiciară.



PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



În Secțiunea „Documente" pot fi consultate declarațiile de avere și de interese ale lui Caragheorghe. 


Citește și: Iulian Călin a fost exclus din USR Constanța.LIVE. USR Constanța, despre protocolul politic cu PNL de pe plan local!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

USR Constanța are un nou lider de grup în Consiliul Local Municipal!

17 May 2023 1581

ZIUA LIVE. La Constanța, Coaliția PNL-USR are zilele numărate! Abrogarea regulamentelor, mutare decisivă

02 Jul 2021 3448

UPDATE Dumitru Caragheorghe, președinte al USR Constanța. Cine sunt cei care au candidat pentru o funcție în partid

26 Jun 2021 6343

Ce averi și interese au aleșii locali constănțeni din actualul mandat? (III)

27 Jan 2021 2303