Declaraţie de avere Liviu Merdinian, membru supleant în Consiliul de Administrație al Spitalului de Boli Infecțioase Constanța deține două case și două autoturisme (documente)


 

 
  • În ultima declarație de avere, depusă pe 18 iunie 2021, Liviu Merdinian a menționat că deţine împreună cu familia două case de locuit, un teren agricol și două autoturisme. 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale  Liviu Merdinian (membru supleant în Consiliul de Administrație al Spitalului de Boli Infecțioase Constanța), documente preluate de pe site-ul oficial al Spitalului de Boli Infecțioase Constanța.
 
În ultima declarație de avere, depusă pe 18 iunie 2021, Liviu Merdinian a menționat că deţine împreună cu familia două case de locuit, un teren agricol și două autoturisme.
 
Conform datelor înscrise în document, una dintre casele de locuit (în suprafață de 356 de metri pătrați), a fost dobândită prin cumpărare, în 2018.
 
Cea de-a doua casă de locuit, în suprafață de 259 de metri pătrați, a fost dobândită prin cumpărare, în 2019.
 
Terenul agricol, în suprafață de 7.75 hectare, a fost dobândit prin cumpărare în anul 2008, iar titular este Liviu Merdinian.
 
Autoturismele, unul marca Audi, an de fabricaţie 2013, a fost dobândit prin cumpărare, iar cel de-al doilea autoturism marca BMW, an de fabricaţie 2015, a fost dobândit prin cumpărare.

 
Liviu Merdinian a înscris în declarația de avere și două credite la ING, în valoare de 373750 ron, contractat în 2019 și scadent în 2043.  Cel de-al doilea credit, în valoare de 83927 ron, a fost contractat în 2019 și scadent în 2027.  
 

La categoria „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”,  Liviu Merdinian a menţionat venituri din salarii (moneda nefiind precizată), astfel: 71.371 ron – Universitatea Ovidius; alocații copii- 4034 ron.
 
În declarația de interese depusă pe 18 iunie 2020, Liviu Merdinian a menționat calitatea sa de menbru în cadrul Sindicatului Universității Ovidius Constanța și administtrator- asociat în cadrul unei clinici medicale.  
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi cele de interese ale Liviu Merdinian.  

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Carolinei Georgeta Tocariuc, inspector la Comuna Grădina (DOCUMENT)

05 May 2024 391

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Silviei Gheorghe secretar general UAT la Comuna Cuza Vodă (DOCUMENTE)

04 May 2024 347

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Danielei-Alina Borcan, secretar general al comunei Tuzla (DOCUMENTE)

03 May 2024 588

Declarații de Avere Constanța Camelia Cumpănașu, secretar general al Comunei Poarta Albă deține două autoturisme (DOCUMENTE)

02 May 2024 391

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Vioricăi Utu, inspector superior la Comuna Amzacea (DOCUMENTE)

02 May 2024 367

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Virginiei Sonmez, secretar general la Comuna 23 August (DOCUMENTE)

29 Apr 2024 641

Declarații de Avere Constanța Cosmin Bujor, secretar general la UAT Negru Vodă deține un apartament și un autoturism (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 455

Declarații de avere Constanța Ce avere are Reveicuța Gurgu, secretar general al comunei Crucea (DOCUMENTE)

27 Apr 2024 404

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Ilonei – Irina Dragoe, secretar general, UAT Valu lui Traian. Este acționar în Conpet SA (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 475

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Lilianei Gheorghe, inspector al comunei Corbu (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 578

​Declarații de avere Constanța Ce avere are Violeta Daniela Sasu, consilier principal al comunei Ciocârlia (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 938

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Mariei Isabela Ciorbaru, inspector asistent al comnei Seimeni (DOCUMENT)

19 Apr 2024 455

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Enuței – Felicia Barbu, secretar general al comunei Comana (DOCUMENTE)

15 Apr 2024 525

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Lilianei Michineci, membru în comitetul director la ABADL (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 528

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Iulianei Florentina Ciubuc, secretar general, UAT Murfatlar (DOCUMENTE)

13 Apr 2024 643