Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Cristian Florin Zahariuc, consilier județean și membru CA al Spitalului Clinic de Pneumoftizioligie Constanța (DOCUMENTE)

  • În Secțiunea Document pot fi consultate declarațiile de avere și de interese ale lui Cristian Florin Zahariuc.
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Cristian Florin Zahariuc, consilier județean, membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța.
 
La data de 15 iunie 2023, Cristian Zahariuc a completat declarațiile de avere și de interese potrivit cerințelor legislative în vigoare.
 
Detalii despre declarațiile anterioare pot fi consultate în articolul
 
Cristian Florin Zahariuc, consilier județean în CJ Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)
 
Interese
 
În declarația de interese din 15 iunie 2023, Cristian Zahariuc a precizat că deține părți sociale în companiile Zehn Dental SRL, Centrul Medical Dr. Zahariuc SRL, K Medical Dent SRL, fiind membru al Colegiului Medicilor Stomatologi Constanța și al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța.
 
Avere
 

În declarația de avere din 15 iunie 2023, Cristian Zahariuc a notat cinci terenuri, după cum urmează: o suprafață de 1.875 mp în Agigea, cumpărată în 2003, încadrată la alte categorii de terenuri extravilane dacă se află în circuitul civil, un teren intravilan de 1.210 mp, cumpărat cu soția sa (Mioara Zahariuc) în 2005, în Parcheș, Tulcea, un teren intravilan de 899 mp, în Malcoci, Tulcea, cumpărat în 2006 împreună cu Barbunea Mădălina, Zahariuc Mioara și Dordea Cristian Teodor.
 
În 2012, soții Zahariuc au mai achiziționat un teren intravilan, fiind vorba despre o suprafață de 1081 mp, în Ciocârlia, județul Constanța, iar în 2013, Mioara și Cristian Zahariuc, alături de Pavel Alexandru, au achiziționat un teren intravilan în Constanța, de 490 mp.

 
La clădiri au fost notate trei apartamente, două în Constanța și unul în Năvodari.
 
Primul apartament în Constanța este de 48 mp și a fost achiziționat în 2002, cel de-al doilea, de 93 mp, a fost cumpărat de soții Zahariuc în 2012, iar cel de-al treilea apartament, situat în Năvodari, are 50 mp și a fost cumpărat de soții Zahariuc în 2018.
 
Activele financiare ale familiei se ridicau la 5.000 de euro, reprezentând un cont deschis în 2022.
 
În continuare, sunt notate acțiuni sau părți sociale deține la diverse companii internaționale: D-Wave Systems (13090 acțiuni sau părți sociale – valoare 25.918 USD), Hyzon Motors (14.000 acțiuni – 10.360 USD), Canno (16.000 acțiuni – 9120 USD), Bark (3.227 acțiuni – 4.583 USD), Frequency Therapeutics (10.430 acțiuni- 3.963 USD), Workhorse Group (2.000 acțiuni – 1.980 USD), cANOPY Growth Corporation (2.500 acțiuni – 1.650 USD), I-Mab (500 acțiuni – 1.545 USD), Tempo Automation (2.000 acțiuni – 880 USD), Vroom (690 acțiuni – 828 USD), Veru Inc (570 acțiuni – 730 USD), Katapult Holdings (1.000 acțiuni – 630 USD) și Nikola Corporation (235 acțiuni – 259 USD).
 
La capitolul datorii au fost notate două credite, primul contractat în 2012, scadent în 2041, cu o valoare de 54.100 de euro, iar cel de-al doilea, contractat în 2018, scadent în 2039, cu o valoare de 33.000 de euro.
 
Venitul anual al lui Cristian Zahariuc s-a ridicat la 15.300 de lei (salariu, Medica Z3 Constanța), 15.300 (Centrul Stomatologic Z3 SRL, Constanța), 13.140 de lei (indemnizație Consiliul Județean Constanța), 1.848 de lei (Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța).
 
Soția sa, Mioara Zahariuc, a realizat un venit anual de 30.600 de lei (MZ Medical Center SRL Constanța) și 270.000 de lei (dividende MZ Medical Center SRL).
 
De asemenea, au fost notate alocațiile și bursa copiilor.
 
Despre Zehn Dental SRL
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată pe 19 februarie 2024, Zehn Dental SRL a fost înființată în 2012, are sediul social în Cumpăna, pe Șoseaua Constanței, nr. 114 și se ocupă de producția de dispozitive, aparate și instrumente medicale și de laborator.
 
Firma are un punct de lucru și în localitatea Ciocârlia, din județul Constanța.
 
Asociat unic și administrator este Cristian Florin Zahariuc, al cărui nume se leagă și de Centrul Medical Dr. Zahariuc SRL, de Medica Z 3 SRL și K Medical & Dental SRL.
 
În 2022, Zehn Dental SRL a declarat un angajat, profit 651 de lei și cifra de afaceri aproape 240.000 de lei.
 
Despre Centrul Medical Dr. Zahariuc SRL
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată pe 19 februarie 2024, Centrul Medical Dr. Zahariuc SRL a fost înființată în 2004, are sediul social în Constanța, pe strada I.Ghe. Duca, nr. 77 și se ocupă de activități de asistență medicală ambulatorie.
 
Firma are un punct de lucru și pe strada Nicolae Iorga, din Constanța.
 
Asociați cu părți egale și administratori figurează Cristian Florin Zahariuc și Simona Georgiana Zahariuc, numele celei din urmă legându-se și de Medica Z 3 SRL și Centrul Stomatologic Z3 SRL (asociat unic și administrator).
 
În 2022, Centrul Medical Dr. Zahariuc SRL a fost pe 0.
 
Despre Medica Z 3 SRL
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată pe 19 februarie 2024, Medica Z 3 SRL a fost înființată în 2004, are sediul social în Constanța, pe strada Ion Lahovari, nr. 116 și se ocupă de comerț cu ridicata al produselor farmaceutice.
 
Firma are puncte de lucru pe strada Soveja și pe bulevardul Aurel Vlaicu.
 
Asociați cu părți egale sunt Cristian Florin Zahariuc și Simona Georgiana Zahariuc, primul fiind și administrator.
 
Conform termene.ro, Medica Z 3 SRL figurează cu 681 de achiziții directe (Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei Constanța, Comuna Comana printre autoritățile contractante).
 
În 2022, Medica Z 3 SRL a declarat trei angajați, profit peste 360.000 de lei și cifra de afaceri a depășit 1,89 de milioane de lei.
 
De precizat că firma Medica Z 3 SRL nu figurează în declarația de interese a consilierului județean Cristian Zahariuc printre societățile la care deține părți sociale ori acțiuni dat fiind că declarația a fost completată pe 15 iunie 2023, acesta intrând în firmă ulterior declarației, pe 20 iunie 2023 (MOf. 3214/19.07.2023).
 
Potrivit MOf. 1420/2004, Cristian Zahariuc a fondat firma Medica Z 3 SRL, alături de Mioara Ion (ulterior, Mioara Zahariuc) și Simona Georgiana Zahariuc, dar, în septembrie 2012, Cristian Zahariuc s-a retras din firmă, cesionând părțile sale sociale către Mioara Zahariuc (fostă Ion) – MOf. 4880/2012.
 
În 2013, Mioara Zahariuc s-a retras, la rândul său, din societate, fiind cooptat Ion Zahariuc, iar, în 2014, Simona Georgiana Zahariuc s-a retras și ea, fiind cooptată Maria Zahariuc.
 
În 2023, în firmă s-au întors Cristian Florin Zahariuc și Simona Georgiana Zahariuc, după cum am menționat anterior.
 
Despre K Medical & Dental SRL
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 19 februarie 2024, K Medical & Dental SRL a fost înființată în 2011, are sediul social în Constanța, pe strada Nicolae Iorga și se ocupă de comerț cu ridicata al produselor farmaceutice.
 
Asociat unic și administrator figurează Cristian Florin Zahariuc, iar societatea figurează, conform termene.ro, cu două achiziții directe (ambele cu Universitatea Ovidius Constanța).
 
În 2022, societatea a declarat 0 angajați, pierderi peste 90.000 de lei și cifra de afaceri peste 6.800 de lei.
 
Despre MZ Medical Center SRL
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată pe 19 februarie 2024, MZ Medical Center SRL a fost înființată în 2019, are sediul social în Năvodari, pe strada Constanței și se ocupă de activități de asistență medicală specializată.
Asociat unic și administrator este Mioara Zahariuc, al cărei nume se leagă și de Centrul Medical Z3 SRL.
 
În 2022, MZ Medical Center SRL a declarat trei angajați, profit peste 315.000 de lei și cifra de afaceri aproape 800.000 de lei.
 
Despre Centrul Medical Z3 SRL
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată pe 19 februarie 2024, Centrul Medical Z3 SRL a fost înființată în 2008, are sediuș social în Constanța, pe strada Flămânda, nr. 19 și se ocupă de activități de asistență medicală specializată.
 
Firma are puncte de lucru în Constanța și Năvodari.
 
Asociați sunt Mioara Zahariuc (90%) și Florian Stoian (10%), ambii fiind și administratori.
 
Conform termene.ro, Centrul Medical Z3 SRL figurează cu 15 achiziții directe (Orașul Eforie, Comuna Lumina printre autoritățile contractante).
 
În 2022, Centrul Medical Z3 SRL a declarat șase angajați, profit peste 97.000 de lei și cifra de afaceri peste 297.000 de lei.
 
În Secțiunea Document pot fi consultate declarațiile de avere și de interese ale lui Cristian Florin Zahariuc, consilier județean și membru CA al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța.
 
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Declarații de avere Constanța
Averea și interesele Mihaelei Toma, director economic la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța (DOCUMENTE)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cristian Florin Zahariuc, consilier județean în CJ Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

02 Aug 2023 1403

Declarații de avere Cristian Florin Zahariuc, membru în CA al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța, deține șase terenuri, trei apartamente și un spațiu comercial (documente)

29 Sep 2021 2349

Ce averi și interese au aleșii județeni constănțeni din actualul mandat? (IX)

09 Feb 2021 3562

Tribunalul Constanța a validat dosarele supleanților care îi vor înlocui pe aleșii care s-au retras din Consiliul Județean Constanța

27 Oct 2020 3164

Cu ce avere debutează în CJ Constanţa Liberalul Florin Cristian Zahariuc investeşte în terenuri (document)

16 Aug 2016 4291