Declarații de avere Constanța Simona Grigorescu, șef birou la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)


 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale primarilor, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Simonei Georgiana Grigorescu, șef birou la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral Constanța.
 
În declarația de avere de pe site-ul oficial al ABADL completată pe 6 iunie 2023, Simona Georgiana Grigorescu a menționat o casă de locuit și un autoturism.
 
Casa de locuit este în municipiul Constanța, are suprafața de 65 de metri pătrați și a fost dobândită în 2016, prin contract de vânzare - cumpărare, titular, cu 100% cotă parte, fiind Simona Georgiana Grigorescu.
 
Autoturismul este marca Hyundai, an de fabricație 2020 și a fost achiziționat prin contract de vânzare - cumpărare.
 
La capitolul „Datorii“, în declarația de avere au fost înscrise un credit bancar și un CAR Apele Române. Creditul a fost contractat în anul 2016, la Banca Transilvania, fiind scadent în anul 2046. Valoarea e de 199.598 lei. Suma obținută prin CAR Apele Române este de 8.000 de lei, e din 2022, iar data scadentă este 2025.       
 
La categoria „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, Simona Georgiana Grigorescu a înscris sume provenite din salarii, astfel: 58.720 lei - Șef Birou Juridic și Expert Jurist (Administrația Bazinală De Apă Dobrogea - Litoral, CIM salariu și proiect ITI Delta Dunării), 5.812 lei - CIM expert jurist (Administrația Națională Apele Române - Cod Caen 3600, 3900, 4291, 6203, 7112, 7120, 7219, 8413, 8425, 8559, Proiect SIPOCA 608).
 

Ca interese, Simona Georgiana Grigorescu a declarat calitatea de membru în Sindicatul Apele Dobrogea Litoral și în Liga Consilierilor Juridici Constanța.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale Simonei Grigorescu.
 
Citește și:
 
Declarații de avere Constanța
Bristena Doxan, șef serviciu la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pentru că este week-end, o clipă de istoria artei „Omagiu lui Miro”, lucrarea lunii la Muzeul de Artă din Tulcea

13 Feb 2021 4062

În urmă cu 148 de ani Recordurile celei mai mari expoziții de artă plastică și sculptură organizată vreodată în România

01 Jan 2021 3775

Exemple de bune practici ale unităților de învățământ constănțene, la vreme de pandemie

02 Dec 2020 2751

Fondatorul primei școli de gravură din Dobrogea împlinește astăzi 71 de ani

21 Aug 2020 5830

„Marea și muzica” și „O Sole Mio”, spectacolele acestui week-end în balconul Teatrului „Oleg Danovski”

01 Aug 2020 4131

#DobrogeaDigitală „Analele Dobrogei”, anul XVIII, 1937 - Marele abator constănțean, inaugurat în urmă cu nouă decenii, unic în România

19 Jun 2020 3864

A încetat din viață sculptorul Mircea Enache, constănțean prin adopție

25 Mar 2020 6180

La 126 de ani de la naşterea sa, Lucian Grigorescu încă nu are muzeul asumat de autorităţile medgidiene

01 Feb 2020 4315

La Casa de Cultură „Lucian Grigorescu” din Medgidia Spectacol aniversar închinat Zilei Etniei Tătare

12 Dec 2019 3592

#citeşteDobrogea Frumoasele legende ale Dobrogei. Cum a dispărut un sat. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

23 May 2019 4583

#citeşteDobrogea Aventura primarului Horia Grigorescu, pentru ascensiunea edilitară a Constanţei. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa (galerie foto)

21 May 2019 4445

#citeşteDobrogea In Memoriam Paul Barbăneagră, cineast de origine dobrogeană, la 90 de ani de la naştere

11 Feb 2019 2933

#citeşteDobrogea „Doamna“ lingvisticii româneşti, o dobrogeancă născută acum 87 de ani

04 Feb 2019 2772

#citeșteDobrogea Despre Lucian Grigorescu, așa cum poate nu-l știați, la 125 de ani de la naștere. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

01 Feb 2019 2592

Reacția Simonei Halep, după înfrângerea de la Wimbledon

07 Jul 2018 1646