Teatrul de Stat Constanţa vă invită la spectacol! Ce piese de teatru sunt programate în acest weekend

Primul weekend din luna noiembrie începe cu „Veethoven…, făi!”, o comedie jucată savuros de trei actori ai Teatrului de Stat Constanța, Lana Moscaliuc, Luiza Martinescu şi Remus Archip. Lana Moscaliuc este și autoarea textului, pe care l-a conceput împreună cu Iulian Enache după o idee de Mihail Zoscenko. Iulian Enache este și regizorul acestui spectacol.

Așadar, vineri, 2 noiembrie, de la ora 19.00, publicul se poate delecta cu povestea unei doctoriţe obsedate de Beethoven, al cărei singur vizitator este Piranda furnizoare de lapte (uneori diluat cu apă) dimineaţa. Scenografia este semnată de Lăcrămioara Dumitrașcu, iar muzica, de Adrian Mihai.
 
Sâmbătă, 3 noiembrie, de la ora 19.00, spectatorii sunt invitați la „Paliativ”, un spectacol din dramaturgia contemporană românească, nerecomandat publicului sub 16 ani.

„Paliativ” spune povestea unui sistem profund corupt, în care medicii, asistentele şi pacienţii îşi întrepătrund dramele, frustrările, vieţile. O poveste autentică, dureroasă, dar cu accente comice pe alocuri, exact ca în viață, de altfel. Tânărul dramaturg Radu Popescu înfățișează o lume pe care o cunoaște din interior, o lume ce pendulează între umanitate și dezumanizare.

Regia este semnată de Cristian Gheorghe, iar scenografia, de Lăcrămioara Dumitrașcu. În distribuție, Adrian Dumitrescu, Alina Manțu, Cosmina Soare, Andrei Cantaragiu, Edi Vacariu, Cosmin Mihale, Ana-Maria Ştefan.

 
Weekend-ul se încheie cu Gâlcevile din Chioggia, o strălucitoare comedie a unuia dintre cei mai mari comediografi ai teatrului universal, Carlo Goldoni, programată duminică, 4 noiembrie, de la ora 19.00.

Este povestea plină de veselie și culoare a certurilor între două grupuri de pescari din micul orașel Chioggia, aflat la țărmul Adriaticei, în laguna venețiană. Certurile izbucnesc din cauza intrigilor amoroase, dar, într-un fel sau altul, totul se termină cu bine.

Aşa că spectatorii nu au decât să se amuze copios şi să-i urmărească pe actorii Andu Axente, Laura Iordan, Ana-Maria Ştefan, Andrei Cantaragiu, Marian Adochiţei, Adrian Dumitrescu, Luiza Martinescu Toma, Georgiana Mazilescu , Florina Stănculeţ, Florentin Roman, Cosmin Mihale, Remus Archip și Cristina Oprean jucând sub îndrumarea regizorală a Danei Dumitrescu. Coregrafia îi aparţine Stelei Cocârlea, scenografia, Lăcrămioarei Dumitraşcu, iar muzica, lui Adrian Alexandru.



Sursă foto: Teatrul de Stat Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Teatrul de Stat Constanța readuce, după 50 de ani, spectacolul „Casa Bernardei Alba”, pe scena pontică

18 Apr 2024 589

Teatrul de Stat Constanța caută colaboratori pentru proiectele derulate pe perioada verii. Unde trimiți CV-ul

09 Apr 2024 483

Manageri la raport Ce note au primit directorii instituţiilor de cultură din Constanţa? (DOCUMENTE)

03 Apr 2024 622

Patru spectacole în luna aprilie la Teatrul de Stat Constanța, printre care și noua producție, „Casa Bernardei Alba”

30 Mar 2024 765

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 618

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, nominalizat la Gala Premiilor Radio România Cultural

25 Mar 2024 813

„Memoria apei”, o tragicomedie excepțională, pe scena Teatrului de Stat Constanța

23 Mar 2024 768

„Casa Bernardei Alba” de Federico Garcia Lorca, noul spectacol pregătit de Teatrul de Stat Constanța (GALERIE FOTO)

17 Mar 2024 632

La Teatrul de Stat Constanța O radiografie a psihicului adolescentin, în piesa „Jocuri în curtea din spate”

10 Mar 2024 484

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 652

Teatrul de Stat Constanța cumpără Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic!

07 Mar 2024 538

Teatrul de Stat Constanța cumpără Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic!

07 Mar 2024 481

Achiziții de aproape un milion de lei la Teatrul de Stat Constanța. Iată firmele câștigătoare (DOCUMENT)

05 Mar 2024 523

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 1048

Început de primăvară la Teatrul de Stat Constanța, cu „10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia”

02 Mar 2024 696