06 Jul, 2018 00:00
4684
După revenirea Dobrogei în cadrul statal românesc, necesitatea apărării litoralului românesc a impus creşterea parcului de nave militare, cu atât mai mult cu cât cele existente erau nave vechi, depăşite sub aspectul potenţialului militar. Ca urmare, în anul 1913, guvernul român a comandat în Italia, Şantierului “Pattison” din Napoli, patru contratorpiloare iar Şantierului “Fiat” din Spezzia un submarin1.
Din raportul nr. 188 din 18 aprilie 1915 al ministrului secretar de stat la Departamentul de Război, Ion I.C. Brătianu către Regele Ferdinand, aflăm că în aprilie 1915 construcţia contratorpiloarelor se afla într-un stadiu destul de avansat, „urmând ca pe materialul şi piesele vaselor să graveze iniţialele numirilor ce ele vor purta”, fapt care l-a determinat pe ministrul de Război să supună aprobării Regelui un proiect de decret prin care au fost stabilite numele pe care urmau să-l poarte cele patru nave, respectiv “Vifor”, “Vârtej”, “Viscol” şi “Vijelia”2.
Intrarea Italiei în Primul Război Mondial a dus însă la rechiziţionarea acestora de către Guvernul italian. În anul 1919 Guvernul român a achiziţionat numai două dintre ele, respectiv pe „Nibbio” şi „Sparviero”, celelalte două - „Aquila” şi „Falco” - rămânând în serviciul Marinei Italiene3. Cele două contratorpiloare, denumite iniţial A şi B, rebotezate “Mărăşti” (ex. - “Sparviero”, ex - A) şi “Mărăşeşti” (ex - Nibbio”, ex - B), cunoscute după această dată ca nave tip distrugător4, au intrat în serviciul Marinei Române pe 1 iulie 1920.
De-a lungul anilor, aceste nave au purtat denumiri şi numere tactice diverse: D 1 - distrugătorul „Mărăşeşti” şi D 2 - distrugătorul „Mărăşti” (1948 - 1 iulie 1951), D 11 - distrugătorul „Mărăşti” şi D 12 - „Mărăşeşti” (1 iulie 1951 - 1 februarie 1956)5, respectiv D 3 „Mărăşti” şi D 4 „Mărăşeşti”(1 februarie 1956 - 1960)6.
Cele două nave aveau deplasamentul - 1700 tone, pescajul - 3,50 metri, lungimea maximă - 94,36 metri, lăţimea - 9,47 metri, viteza - 35 Nd, puterea maşinii - 45 000 C.P., autonomie - 1700 Mm/15 Nd, 300 Mm/35 Nd şi un echipaj format din 139 de membri.
Armamentul cuprindea trei tunuri de 152 mm Armstrong Md. 1899, patru tunuri de 76 mm Armstrong, două mitraliere de 13,2 mm şi două grupuri lanstorpile binate de 450 mm. Încadrate în Divizia de Mare, cu baza la Constanţa, distrugătoarele tip M au întreprins acţiuni de formare a echipajelor prin ieşiri periodice în mare sau prin voiaje mai lungi în apele internaționale, prilejuite de diferite evenimente.
La intrarea Italiei în război, pe 23 mai 1915, la Cantieri Pattison din Napoli se aflau în construcţie patru exploratoare sau contratorpiloare mari, comandate de Marina Română în anul 1913, proiectate de inginerul Luigi Scaglia.
Pe 24 mai 1915, stadiul lucrărilor la cele patru unităţi, marcate de şantier cu sigla E 1, E 2, E 3 şi E 4, era la „Viforul” - 60%, „Vijelia” - 50%, „Vârtejul” - 20%, construcţia „Viscolului” nefiind începută. Marina italiană le-a rechiziţionat, măsura fiind sancționată de către Consiliul de Miniştri din 5 iunie 1915. Prin Decretul din 27 iulie 1916 au fost înregistrate în Marina Militară ca exploratoare, sub numele de „Aquila”, „Sparviero”, „Nibbio” şi „Falco”. Deşi Marina a ordonat Şantierelor Navale Pattison urgentarea lucrărilor de construcţie, din diverse motive, legate în special de starea de război, livrarea acestor unități navale a suferit întârzieri semnificative, îndeosebi în cazul ultimelor două nave. În fapt, în timp ce „Aquila” şi „Sparviero” au intrat în serviciu în cursul anului 1917, „Nibbio” a fost gata abia spre sfârşitul războiului iar „Falco” abia după încetarea ostilităţilor.
Încă de la începutul anului 1920, în rubrica „Apărarea maritimă. Vasele de luptă”: „Revista Maritimă”, dezvăluia „Contratorpilorul tip românesc de 1400 tone comandat în Italia cu: viteza de 35 mile; cu turbine care să-i garanteze 30 mile pe marea rea, superior oricărui vas similar ca ecleror; pentru noi şi crucişător în timp de pace. Raza de acţiune: 3500 mile, suficientă pentru toată Marea Neagră. Pescaj 3,20. Armament: 3 tunuri de 120; 6 de 75; 3 tuburi lanstorpile; foarte bun distrugător, torpilor de escadră, şef de grup de câte două submarine, acest contratorpilor este superior tuturor contratorpiloarelor celor mai mari din Marea Neagră tip «Bespokoiny» [Bespokoinîi]. Torpilorul nostru a fost comandat în Italia, complet armat, pentru 5 milioane”10.
Din presa constănţeană - rubrica „Portul” a cotidianului “Farul” - , aflăm: „Contratorpilorul italian «Sparviero» a sosit ieri (17 mai 1920 - n.n.) în portul nostru, venind de la Constantinopol, unde va rămâne câteva zile” iar din rubrica „Informaţiuni” faptul că „D-l comandor Scodrea a sosit aseară în oraşul nostru, spre a se îmbarca pe contratorpilorul italian «Sparviero», urmând a pleca într-o misiune specială pentru guvernul nostru”11.
A doua zi, acelaşi cotidian constănţean preciza: „Contratorpilorul italian «Sparviero», despre care am vorbit în numărul nostru de ieri, a părăsit ieri portul Constanţa spre Galaţi. Acolo se va face recepţiunea şi a celuilalt contratorpilor italian «Nibbio», cumpărat tot de statul român”12. Curios, ştirea cea mai importantă recepţionată din oraşul de pe Dunăre a fost... „Mare contrabandă de argint la Galaţi: Primul procuror a descoperit o însemnată contrabandă de argint care urma să fie trecută pe bordul vaporului italian de război «Nibbio». Două doamne din Galaţi au fost arestate în momentul de a se îmbarca pe vas. S-a găsit 250 mii lei în argint. După declaraţiile doamnelor reiese că această sumă le-a fost încredinţată de către d-l Cunovici din Strada Mare şi trebuia să fie transportată la Constantinopol de către echipajul vasului” (!?!).
La 19 mai, informaţia devine mai convingătoare: „În legătură cu sosirea în portul nostru a contratorpilorului italian «Sparviero», aflăm că acest vas a fost cumpărat de guvernul nostru şi că pentru acest scop a sosit d-l comandor Scodrea cu mai mulţi ofiţeri de marină, specialişti, spre a proceda la recepţia vasului. Astăzi s-au făcut câteva curse pe mare iar mâine vasul va pleca la Galaţi împreună cu comisiunea Marinei Române”13. Evenimentul este confirmat la rubrica „Portul” şi de ziarul „Dacia”: „Vaporul de război italian contratorpilor «Sparviero» a plecat pe mare”.14
Predarea navelor a avut loc pe 1 iulie 1920, conform Procesului- verbal de primire a vaselor cesionate de Marina Regală Italiană Marinei Române: „Astăzi, 1 iulie 1920, la Galaţi-România, pe bordul vaselor italiene ≪Sparviero≫ şi ≪Nibbio≫, căpitanul de fregată Castracane Federico din Marina Regală Italiană, comandant superior, a predat numitele vase unei comisii de ofiţeri superiori din Marina Română, compusă din comandorul Vasilescu Matei şi căpitan-comandorul Nedelcu Octav, desemnaţi a lua comanda arătatelor vase şi prezidată de comandorul Pantazi Vasile, destinat a lua comanda Diviziei formată din vasele de mai sus. La aceeaşi dată, pavilionul român a fost ridicat pe fiecare din aceste vase.
Predarea s-a făcut pe baza procesului-verbal de cedare provizorie, semnat la Bucureşti, la 26 iunie, de delegaţii celor două guverne - amiralul Bălescu din Marina Romană şi generalul de brigadă Ferigo din Armata Regală Italiană. Predarea corespunde întocmai tuturor dispoziţiilor şi clauzelor din proiectul contractului de vânzare întocmit de înşişi delegaţii asupra cărora acordul a fost deja stabilit între cele două părţi contractante, rămânând înţeles că prezenta cedare provizorie va deveni de fapt şi fără alte formalităţi definitivă, îndată ce contractul mai sus arătat va fi semnat de cei doi delegaţi.
Comandanţii, comandanţii secunzi şi ofiţerii români însărcinaţi cu îndeplinirea diferitelor servicii ale bordului au examinat instalaţiile bordului, precum şi materialele permanente şi consumabile existente în momentul predării, după inventarele şi registrele de bord semnate de ambele părţi - respectiv pentru primire şi predare.
Materialele de rezervă aflate în Italia şi acele ce, conform dispoziţiei contractului de vânzare, vor fi expediate spre completarea instalaţiilor bordului sunt următoarele:
Piese şi materiale de rezervă ale aparatului motor după nota rămasă la bord.
Instalaţiile (raiuri şi accesorii) pentru cufundarea minelor, materiale (mici tuburi şi racorduri etc.) pentru completarea aparatului de transmisie de ordine tip Germaine şi, în afară de acestea, pentru singur, ≪Nibbio≫, aparatul complet de calorifer cu apă caldă.
Pentru completarea depozitelor de muniţii conform contractului de vânzare, adică conform tabloului de dotare regulamentară, şi care cuprinde:
- 110 lovituri granate A.E. (înaltă explozie) pentru fiecare tun de 152 mm, precum şi
- 77 lovituri granate A.E. navale şi
- 70 lovituri granate A.E. antiaeriene pentru fiecare tun de 76 mm (adică pentru fiecare vas un total de 330 lovituri de 152 mm şi 308 şi 280 lovituri navale şi antiaeriene de 76 mm) vor fi trimise din Italia.
Pentru ≪Sparviero≫, 101 încărcături (tuburi şi încărcătură de procentum) 99 granate A.E. de 152/40 A, 13 cartuşe pentru granata A.E. navală de 76 mm/40 A şi 68 cartuşe pentru granata A.E. antiaeriană de 76/40 A.
Pentru ≪Nibbio≫:
- 14 încărcături şi 15 granate A.E. 152/40 A.
- 27 cartuşe complete pentru granata A.E. navală de 76/40 A şi 154 cartuşe pentru granata A.E. antiaeriană 76/40 A.
Cele şapte torpile A de 140/450/6.64 existente pentru ambele vase vor trebui înlocuite cu alte opt de acelaşi tip în perfecte condiţii ce se găsesc gata în Italia.
Oglinzile de la ambele proiectoare de 90 cm vor trebui schimbate.
Pentru aceasta s-a întocmit prezentul proces-verbal în două limbi, italiană şi română, în dublu exemplar pentru fiecare din ambele guverne.”
La 8 iulie 1920, aflăm că „Alaltăieri s-a îmbarcat pentru Italia tot personalul de bord al vaselor «Nibbio» şi «Sparviero» care au fost cumpărate de către guvernul nostru. Aceste vase au primit personalul românesc16.
Ca fapt divers, la 26 august 1920, ziarul local constata, referindu-se la cele două foste bastimente italiene: „Cu prilejul incediului s-a remarcat, şi faptul este comentat în oraş, că pompele de incendiu de pe vasele de război «Nibbio» şi «Sparviero» ce se află în port n-au participat la ajutorarea pompierilor. N-au oare pompe de incendiu sau ce a determinat această neînţeleasă abţinere?”17.
La 15 august 1920, serbarea patronului Marinei Militare18 s-a desfăşurat după următorul program: 08.00 Ridicarea marelui pavoaz. Salut cu 21 lovituri de tun. 10.30 Te-Deum, urmat de recepţia oficială pe bordul contratorpilorului A. 16.00-17.00 Regate: Bărci militare cu 8 rame, Baleniere militare cu 6 rame, Baleniere militare cu 4 rame şi Bărci civile cu rame. 18.00-22.00 Jocuri nautice: Curse de tauri, Curse de înot, Sărituri în apă, Meci de cocagne, Puterea bărcilor, Cursele cailor de mare, Vânătoarea de raţe şi Surprize româno-americane şi 22.00-23.00 Proiectoare. Artificii. Retragerea.
Evenimentul a fost reflectat pe larg în presa vremii: „Cu multă bucurie am primit revenirea la tradiţionala sărbătoare din ziua de Sfânta Maria, aici la Constanţa, în onoarea patronului Marinei Militare, şi dacă înainte de război această zi era un prilej pentru multă bucurie şi înălţare sufletească a noastră, astăzi sărbătoarea Marinei capătă o importanţă neînchipuită. Mărită cu mult, ţara noastră simte acum adânca necesitate de a-şi organiza în scurt timp o Marină Militară naţională, de admirat de către prieteni şi de temut pentru cei ce ne-ar duşmăni vreodată.
Sâmbătă a fost sărbătoarea acestei arme, către care, în special, se îndreaptă astăzi speranţa şi temeinica încredere a noastră într-un viitor apropiat; dincolo de însufleţirea care uşor se putea citi în ochii celor ce au urmărit serbările de sâmbătă, era via dorinţă şi cele mai călduroase simţăminte că, într-un timp cât se poate de scurt, Marina noastră Militară se va alătura armatei noastre. Este bine că opinia publică civilă nu este ţinută departe de ceea ce se petrece la Marina noastră Militară şi uşor de văzut că o apropiere sufletească între Marină şi opinia publică n-ar putea decât să folosească intereselor acestei arme din armata română, de aceea nu ne putem reţine de a nu releva bunăvoinţa cu care «Dobrogea Jună» a fost tratată cu ocazia acestor serbări atât de către dl. amiral Bălescu, inspectorul Marinei cât şi de dl. comandor Vasilescu, comandantul contratorpilorului «Sparviero», cărora le transmitem cele mai călduroase mulţumiri, o dată cu promisiunea de a ne considera aproape de nevoile Marinei noastre Militare”20.
Și o altă opinie: „Patronul Marinei noastre Militare a fost sărbătorit la Constanţa cu un fast deosebit. Dimineaţa, la ora 08.00, a avut loc ridicarea marelui pavoaz pe toate vasele aflătoare în port, salutată cu 21 lovituri de tun. La ora 10.30, trebuia să aibă loc pe bordul contratorpilorului „Sparviero” un Te-Deum. La danele rezervate exclusiv vaselor de război erau aşezate în careu contratorpiloarele «Nibbio» şi «Sparviero», canonierele A, B, C şi D, vedetele nr. 5 şi 6 şi contratorpilorul american 210.
«Sparviero» este unul dintre vasele comandate de noi în Italia încă dinainte de război şi care ne-au fost predate acum. Pe aceste vase se mai găseşte încă personal italian redus, care completează instruirea personalului românesc. Vasul posedă şase tunuri, dintre care cele două de la prova de 152 mm.
Pe cheul din faţa vasului asistă un public numeros. Onorurile au fost date pe bord de un pluton de marină cu muzică militară. Te-Deum-ul a fost oficiat în pupa vasului, frumos pavoazat cu drapele aliate; în asistenţă remarc: amiral Bălescu, general Pătraşcu, George Berea, prefectul judeţului, Emil Sachelarie, preşedintele comitetului interimar, Constantin Lăzărescu, directorul liceului, ofiţerii de marină de pe vasul 210, căpitanul de Lanley, ofiţerii de marină italieni, comandorul Matei Vasilescu, comandantul vasului, Dumitrescu, Pâncescu, Furtună, Pantazi, Negru, Petrescu, Săftoiu, Florescu, corpul ofiţeresc al vasului, întreg corpul ofiţeresc al Marinei Militare etc. Graţie bunăvoinţei dlui comandor Vasilescu Matei, «Dobrogea Jună» a avut şi ea un loc la bord.
Serviciul divin a fost oficiat de preotul garnizoanei iar după oficiere, dl. general Pătraşcu, prefect Berea, primar Sachelarie şi reprezentantul «Dobrogei June» au exprimat cele mai călduroase felicitări şi urări pentru sărbătorirea Marinei Militare Române. Dl. amiral Bălescu ne-a răspuns cu mulţumirea că opinia publică se interesează de Marina Militară, care ar fi fericită dacă s-ar şti controlată chiar de civili.
După Te-Deum s-a servit şampanie, iar la ora 11.30 totul se sfârşise.
A făcut o deosebit de frumoasă impresie starea de curăţenie a vasului şi ţinuta ireproşabilă a echipajului.
După amiază, au avut loc, în careul format de vasele de război, regate şi jocuri nautice. Intrarea în port, pe cheu, a fost liberă, iar pentru vase s-au emis invitaţii speciale. Tot timpul serbării, muzica a cântat pe bordul contratorpilorului «Sparviero». În afară de asistenţa de la Te-Deum-ul ce a avut loc dimineaţă, remarc pe bordul vasului «Sparviero» pe dl. Constantin Argetoianu, ministrul de Interne.
La ora 16.00 au început regatele. Iată vasele ce au fost clasificate primele la diferitele curse de bărci: la 8 rame - «Sparviero», la 6 rame - canoniera C, la 4 rame - canoniera B, la 2 rame - canoniera D. După aceasta, au avut loc diferite jocuri nautice, curse de înot, meci de cocagne, vânătoare de raţe, curse de tauri etc. Un public numeros a asistat pe cheu şi de pe vase, urmărind cu interes întreg programul serbărilor.
Plecările şi sosirile bărcilor au fost anunţate prin lovituri de tun trase de pe bordul contratorpilorului «Nibbio». De la ora 20.00 în sus au avut loc jocuri de lumini, artificii şi retragere militară. S-a cunoscut absenţa participării Societăţii Marinarilor Civili, care, încăpând de câtva timp pe mâinile sindicaliştilor (sic!), a fost părăsită de vrednicul şi capabilul ei conducător, dl. Costică Filip, a cărui pricepere, energie, destoinicie şi conştiinciozitate cu greu vor putea fi înlocuite”.21
Bibliografie:
Marian Moşneagu, “Fregata-amiral «Mărăşeşti»”, Bucureşti, Editura Militară, 2014
Marian Moşneagu, “Ziua Marinei la români”, Constanța, Editura Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța S.A., 2002
Sursa foto: Colecţia „Revista Maritimă”
Despre Marian Moşneagu
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân“ (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Citeşte şi:
Comandorul (r) Marian Moșneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană
Interviu online cu comandor (r) Marian Moșneagu. „Pentru mine, uniforma a fost nu numai o emblemã, ci și un standard de viațã“ (galerie foto)
Lumea marinarilor
Preşedintele nu crede în lacrimi Destin de Pasăre Phoenix (galerie foto)
1 Marian Moşneagu, „Bastimente italiene în serviciul Marinei Române”, în „Analele Dobrogei”, serie nouă, Anul V, nr. 2, Constanţa, 1999, pp. 201-204.
2 Înalt Decret nr. 1083 din 18 aprilie 1915, publicat în „Monitorul Oastei” nr. 18 din 30 aprilie 1915, p. 297.
3 Arhivele Militare Române (în continuare se va cita A.M.R.), Fond Subsecretariatul de Stat al Marinei, dosar nr. 7, f. 55.
4 Data intrării oficiale în serviciu, conform Decretului nr. 54 din 13 mai 1921, publicat în „Monitorul Oastei” Partea regulamentară nr. 9 din 10 iunie 1921. A.M.R., Fond Comandamentul Marinei Militare, dosar nr. 388/1921, f. 26.
5 Decizia nr. 205 din 21 iunie 1951 şi Ordinul de zi nr. 1007 din 26 iunie 1951 al comandantului Marinei Militare.
6 A.M.R., Fond 1683, dosar nr. 7220, f. 209.
7 Ferdinand de Savoia-Genova, prinţ de Udine a urmat o carieră în Marina Regală Italiană, ajungând amiral şi comandant superior în Marea Adriatică.
8 Gabriele D’Annunzio, principe de Montenevoso (n. 12 martie 1863, Pescara-d.1 martie 1938, Gardone), poet, romancier, nuvelist şi dramaturg italian, preşedinte al Academiei italiene. După intrarea României în război a devenit infanterist în armata italiană, respectiv marinar şi aviator ulterior. În luna septembrie 1919 a condus o expediţie în Dalmaţia, ocupând portul Fiume, unde a înfiinţat un stat independent, separat de Italia şi de restul Europei până în 1921.
9Meleda (Mljet în limba croată), cea mai sudică dintre insulele mari ale Dalmaţiei, situată la o altitudine de 309 metri deasupra nivelului mării, pe coordonatele 42º44′44″ Nord şi 17º32′25″ Est. O legendă locală spune că Mljet ar fi insula pe care nimfa Calypso l-a ţinut captiv pe Ulise timp de şapte ani.
10 „Revista Maritimă”, Anul I, nr. 2/1 februarie 1920, Brăila, pp. 3, 7.
11„Farul”, Anul II, nr. 12/18 mai 1920, p. 2.
12 „Farul”, Anul II, nr. 13/19 mai 1920, p. 3.
13 „Farul”, Anul II, nr. 13/19 mai 1920, p. 4.
14„Dacia”, Anul VI, nr. 2/21 mai 1920, p. 2.
15A.M.R., Fond Ministerul de Război, Cabinet, dosar nr. 345, f. 473–476.
16 „Farul”, Anul II, nr. 53/08.07.1920, p. 2.
17 „Farul”, Anul II, nr. 94/26 august 1920, p. 2.
18 Marian Moşneagu, „Ziua Marinei la români”, Editura Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Constanţa, 2002, pp. 23-24.
19 „Farul”, Anul II, nr. 98, luni, 30 august 1920.
20 Marian Moșneagu, ,,Ziua Marinei la români”, Constanța, Editura Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, 2002, p. 23.
21 „Patronul Marinei noastre Militare”, în „Dobrogea Jună”, Anul XIV, nr. 30, marţi, 31 august 1920, p. 2.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: