Participarea presedintelui Traian Basescu la ceremonia de lansare a primului autovehicul Ford produs

Preşedintele României, Traian Băsescu, a participat marţi, 08 septembrie a.c., la Craiova, la ceremonia de lansare a primului autovehicul Ford produs la Craiova. Vă prezentăm, în continuare, discursul susţinut de şeful statului cu acest prilej:

„Domnule preşedinte al Senatului,
Domnilor miniştri,
Domnule ambasador,
Domnule preşedinte Fleming,
Domnule director,
Doamnelor şi domnilor,

În 2005, la prima discuţie cu preşedintele Grupului Ford, în Statele Unite, discuţia despre o uzină de automobile în România părea o intenţie greu de materializat. Poate că ceva ce părea doar o discuţie politicoasă s-a transformat în realitate şi pentru acest lucru doresc să mulţumesc Grupului Ford, care a fost extrem de determinat să realizeze investiţia în România. Pentru mine întâlnirea cu Ford din 2005 a fost una impresionantă, nu pentru discuţia cu preşedintele Ford, ci pentru Muzeul Ford pe care l-am văzut. Acel Muzeu este practic o istorie a automobilului modern. Mai bine de o sută de ani de experienţă tehnologică, de progres sunt expuşi în acest Muzeu Ford, inclusiv maşinile preşedinţilor Statelor Unite sunt păstrate în Muzeu, o emblemă a capacităţii Ford de a oferi cele mai bune maşini. Vă pot spune că în acel Muzeu puteţi vedea şi Lincolnul în care a fost asasinat Jhon F. Kennedy. Aş spune că ceea ce s-a întâmplat după această vizită în Statele Unite şi întâlnirea cu Ford a fost o poveste de succes, în care în mod egal: Guvern, Parlament, instituţii ale statului au pornit să creeze condiţii pentru ca această investiţie să se producă. Poate cel mai important lucru pe care îl marcăm prin începerea producţiei de automobile Ford la Craiova este transferul unei experienţe şi a unei istorii a automobilului. Dumneavoastră, cei de la Ford Craiova, deveniţi parte a istoriei glorioase a Ford. Aş vrea să mulţumesc muncitorilor de la Craiova, aţi arătat determinarea dumneavoastră de a fi parte a acestei investiţii. Ştiu că timp de mai bine de un an, cu mâinile şi mintea dumneavoastră aţi reorganizat cursurile de producţie de aici. Lucrul extraordinar este că de la bun început aţi devenit parteneri loiali ai investitorului. Am convingerea că împreună, management şi muncitori români, veţi forma acea echipă care va permite Ford Craiova să explodeze pe piaţa românească şi pe pieţele europene.

Apreciez, în acelaşi timp, determinarea dumneavoastră, a muncitorilor de la Ford, de a vă pregăti pentru noua producţie. Şi, în mod egal, felicit şi mulţumesc companiei Ford pentru investiţia a 12 milioane de euro pentru pregătirea forţei de muncă. Am convingerea că va fi un succes. Cheia succesului de acum înainte este calitatea managementului şi solidaritatea celor 3900 de muncitori de la Ford cu managmentul în atingerea obiectivelor. Sunt convins că şi calitatea managementului şi solidaritatea muncitorilor vor exista şi vor permite Ford România, Ford Craiova, să devină o firmă de mare succes. Ştiu că într-o ţară occidentală prietenă nouă, politicienii, în plină campanie, fac aprecieri despre calitatea muncitorilor români şi, ca şef al statului, aş vrea să răspund aici acestei campanii incorecte. Dacă vor să drămuiască corect muncitorii români, să privească la succesul extraordinar pe care alt producător de automobile îl are în România şi aici este vorba de un parteneriat extraordinar între manageri şi muncitori. Vă doresc şi dumneavoastră să fiţi în acelaşi parteneriat extraordinar pe care un alt producător de automobile din România îl are cu managementul. În continuare, domnule Fleming, domnule director, vă asigur de tot sprijinul statului român pentru ca această investiţie să se dezvolte, să devină maxim performantă şi să devină o altă emblemă de succes a automobilului românesc. Vreau să închei mulţumind, încă o dată, Guvernului Tăriceanu pentru flexibilitatea pe care a avut-o în negocieri, capacitatea de a răspunde exigenţelor şi dorinţelor investitorului făcând ca până la urmă contractul să se semneze. Mult succes tuturor şi am convingerea: cu Ford România, Ford Craiova, România merge înainte."

Departamentul de Comunicare Publică


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 716

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 597

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 745

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 999

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1336

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1599

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 1002

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 793

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 624

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 832

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 703

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 592

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 1037

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 623

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 751