LIVE VIDEO TEXT Liderii Coaliției anunță când vom merge la vot anul acesta


 Liderii celor două partide de la guvernare au ajuns un acord în privința calendarului alegerilor din acest an.

Liderii Coaliției, Nicolae Ciuca și Marcel Ciolacu fac declarații chiar din aceste momente de la Parlament cu  privire la calendarul alegerilor.

Nicolae Ciucă a luat cuvântul. 
 

La locale, PNL și PSD candidează pe liste separate iar pentru europarlamentare vom avea lista comuna, a anunțat Nicolae Ciuca, președintele PNL

Decizia coaliției a fost de a comasa europarlamentarelor și localelor.

Dincolo de comasare, decizia prevede ca la locale fiecare partid să candideze prin forțe proprii, iar la europarlamentare liste comune.

Decizia vizează stabilitatea țării și coerența actului de guvernare, ține coint de interesul cetățenilor. Din discuțiile pe care le-am avut românii își doresc stabilitate.

E necesar ca în anumite momente partidele să dea dovadă de un mic sacrificiu de orgolii.

România a reușit să realizeze datorită stabilității atracția interesului investitorilor străini. Este pentru prima dată când pe timpul acestei guvernări România are o creștere economică bazată pe investiții.

Vedem azi ce a însemnat să alocăm procente mari și sustenabile pentru investiții.

BPN al PNL a mandat conducerea partidului sa susțină comasarea alegerilor locale cu europarlamentare, sa avem liste comune la europarlamentare și sa mergem pe liste separate la alegerile locale.

Marcel Ciolacu a luat cuvântul.

Noi în seara aceasta ne-am asumat o decizie politică.


Știm cu toții istoricul acestei coaliții de guvernare. la un moment dat România se afla și în fața unei crize sociale. Nu am nicio reținere de a mă angaja în acest proiect politic.

O putere politică trebuie să-și asume lucruri în momente dificile și să facă mai puține calcule electorale. Asta e marea diferență între a fi om politic și a fi om de stat. Am dovedit că putem lua decizii în momente dificile ale României.

Faptul că am decis să facem această comasare nu e împotriva democrației, e un vot în plus pentru democrație. Am decis și mulțumesc colegilor mei să avem și o alianță electorală pentru lista de europarlamentare.

Doar cele două mari partide se pot uni și face față unui val extremist. Niciuna dintre cele două forțe politie nu se pot angaja singure în această bătălie. E vorba de drumul României în viitor.

Avem două obiective importante: de a intra cu drepturi depline anul acesta și în 2026 România să fie membră OCDE.

Ciolacu a anunțat și datele pentru prezidențiale 8-22 septembrie (data cea mai potrivită) și pentru alegerile parlamentare (data de 8 decembrie).

Am sentimentul că am făcut ce e mai bine pentru țara mea și pentru colegii mei, a mai spus Marcel Ciolacu.




Amintim că, o şedinţă a coaliţiei de guvernare pe tema stabilirii calendarului alegerilor şi a unei eventuale comasări a avut loc, miercuri dimineaţă, la Palatul Victoria.

"Ne-am întâlnit, am avut o discuţie foarte serioasă, aprofundată, începând cu ora 8,00, şi am convenit cu toţii să mergem în faţa partidelor noastre pentru a discuta atât principiile, cât şi un proiect important, dar cu siguranţă veţi afla lucruri pe parcursul zilei de astăzi", a precizat liberalul Rareş Bogdan.

Social-democratul Mihai Tudose a afirmat că, potrivit unei cercetări sociologice, 60% dintre români îşi doresc comasarea alegerilor, fără să facă însă mai multe precizări pe acest subiect.

"Vă dăm în premieră faptul că mai mult de 60% din români doresc comasarea şi o majoritate chiar mai mare îşi doreşte o continuitate a guvernării, o stabilitate şi o coerenţă la guvernare", a susţinut Tudose.

Săptămâna trecută, liderii coaliţiei au discutat în două şedinţe, luni şi vineri, subiectul comasării alegerilor, fără a ajunge la un acord pe acest subiect, iar duminică şedinţa nu a mai avut loc, existând însă o discuţie între liderii celor două partide, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă.



Citește și:

Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța„Mergem pe cont propriu la locale. În BPN s-a votat comasarea și liste comune doar pentru europarlamentare!”


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 485

Alegeri Locale Constanța 2024 Candidatul independent, Felicia Ovanesian, susținut de un fost primar al municipiului Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 822

Alegeri Locale Constanța Lista candidaților PSD pentru Consiliul Local Municipal Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 749

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 455

LIVE VIDEO+TEXT Horia Constantinescu și candidații PSD pentru Consiliul Local municipal depun candidaturile (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 781

Sondaj INSCOP Intenţie vot alegeri locale

25 Apr 2024 615

Alegeri locale Candidații PSD Constanța își depun vineri candidaturile pentru alegerile locale din 9 iunie

25 Apr 2024 439

LIVE VIDEO-TEXT Alegeri 2024 Este oficial - Stelian Ion și-a depus candidatura pentru funcția de primar al Constanței (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 757

LIVE VIDEO-TEXT Conferință AUR Constanța în care sunt dezbătute probleme de interes național și local (FOTO)

25 Apr 2024 606

Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța- "Din trecut nu se trăiește, se învață!"

24 Apr 2024 370

LIVE TEXT+VIDEO Dumitrache reales Conferință de alegeri în cadrul Organizației Municipale a PSD Constanța. Cine sunt vicepreședinții organizației municipale? (Galerie FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1133

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

23 Apr 2024 447

Mesajul lui Stelian Ion (candidat ADU) pentru Primaria Municipiului Constanța, către liberalii constănțeni

20 Apr 2024 517

Conferința Municipală a PSD Constanța „se joacă" pe scena mică de la Casa de Cultură!

18 Apr 2024 776

Situația geopolitică crește ratingul alegerilor europarlamentare 60% dintre cetățenii europeni declară că sunt interesați de alegerile din iunie 2024 !

17 Apr 2024 457