După contestația la CNSC, EM Prime Construct SRL și-a adjudecat contractul de modernizare a drumurilor din comuna Ciobanu, județul Constanța (DOCUMENT)


La finalul anului trecut, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a adoptat decizia nr.2846/C10/2892 din 04.12.2023 la contestaţia nr. 11/12.10.2023 depusă de Newbuilding Cons SRL cu sediul social în Constanța, reprezentată legal de administrator Georgian Barbu.

Contestația a vizat rezultatul procedurii de atribuire comunicat prin adresa nr. 3678/05.10.2023, privind procedura simplificată, online, organizată pentru atribuirea contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Modernizare drumuri de interes local - Comuna Ciobanu, Județul Constanța - Etapa I”, cod CPV 45233120-6, organizată de către Primăria Ciobanu,, în calitate de autoritate contractantă.

La rândul său, Em Prime Construct SRL, cu sediul în Bucureşti, reprezentată legal prin Cernea Alexandru, în calitate de ofertant câştigător al procedurii de atribuire în dezbatere, a depus Cerere de intervenție voluntară nr. 1939/23.10.2023, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 58203 din 24.10.2023, prin care a solicitat admiterea cererii de intervenţie, respingerea contestaţiei formulată de Newbuilding Cons SRL ca nefondată și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr.101/2016.

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins ca nefondată contestația formulată de Newbuilding Cons SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă Primăria comunei Ciobanu.

În temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu dispozițiile art. 61 și urm. din Codul de procedură civilă, a admis cererea de intervenție formulată de Em Prime Construct SRL.

Ulterior acestei decizii, primăria Ciobanu a atribuit contractul de modernizare drumuri de interes local în comună, Etapa I celor de la EM Prime Construct SRL.

Contractul are o valoare de 7.865.673.96 lei fără TVA.


 Despre EM Prime Construct SRL
 


Potrivit termene.ro, firma  a fost înființată în 2006, are sediul social în București, pe strada Aurel Persu, nr. 112-114 și se ocupă de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
 
Firma are mai multe puncte de lucru în Ilfov, Giurgiu și Teleorman.
 
Asociat unic este Emil Rădulescu, iar administrator este Alexandru Cernea, ambii regăsindu-se în aceeași formulă și în Stradem Agro SRL Giurgiu.
 
Conform termene.ro, compania E.M. Prime Construct SRL figurează cu 24 de achiziții directe (Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje București SA, Comuna Certești, Utilități Publice Măgurele, dar și alte autorități contractante) și 71 de contracte publice (Municipiul Focșani, Județul Teleorman, Județul Vrancea, dar și alte autorități contractante).
 
În 2022, societatea a declarat 287 de angajați, profit peste 13,96 de milioane de lei și cifra de afaceri a depășit 150,19 milioane de lei.
 În Secțiunea Document poate fi consultat anunțul de atribuire.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

 Licitații Constanța Comuna Nicolae Bălcescu, peste 2,12 milioane de euro pentru modernizarea tramei stradale. Cine și-a adjudecat contractul (DOCUMENT)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Gabriel Ciobanu, candidatul Alianței pentru Agigea la primăria din comună – „Aducem în plus unitate în Agigea!” (VIDEO)

02 Apr 2024 734

„Prioritatea numărul unu sunt utilitățile“ ZIUA LIVE. Candidatul APA la Primăria Agigea, Gabriel Ciobanu prezintă planurile sale pentru administrația locală (VIDEO)

02 Apr 2024 654

ZIUA LIVE Viziunea și strategia pentru renașterea comunei Agigea. Interviu cu candidatul APA la Primăria Agigea, Gabriel Ciobanu

01 Apr 2024 1147

Cumpărări directe Constanța Primăria Ciobanu, contract de 45.000 de euro cu Danezu Music SRL pentru un festival de trei zile (DOCUMENTE)

18 Mar 2024 628

Cumpărări directe Constanța Comuna Ciobanu. Firma Amiras C&L Impex SRL se ocupă de eficientizarea energetică a sistemului de iluminat public

13 Feb 2024 812

Justiție Constanța Primăria Ciobanu, proces cu o firmă cu acționariat chinez!

25 Jan 2024 857

Procedura de atribuire a contractului de modernizare a drumurilor din comuna Ciobanu, județul Constanța, contestată la CNSC. Ce decizii au fost dictate?

18 Dec 2023 2072

Copaci legați cu lanțuri pe strada Recoltei 13 Bis din Palazu Mare. Locuitorii acuză o vecină, polițist local că ar făcut sesizări ca aceștia să fie tăiați! Aceasta neagă acuzațiile (FOTO +VIDEO)

11 Oct 2023 4618

LIVE TEXT Primăria Cumpăna organizează festivalul de muzică folclorică „Dor de cânt românesc” (GALERIE FOTO)

17 May 2023 1123

Prefectul județului Constanța a câștigat procesul cu primarul comunei Ciobanu Edilul ar fi numit secretar general o persoană care nu îndeplinea condițiile legale!

04 Apr 2023 1613

Declarații de avere Mariana Ciobanu, auditor public intern la Consiliul Județean Constanța, acum la Primăria Năvodari – avere și interese (DOCUMENTE)

29 Sep 2022 1602

Camera de Conturi, control la UAT Ciobanu! Constatări (DOCUMENT)

03 May 2022 1655

Agenția Națională a Funcționarilor Publici contestă în instanță un concurs organizat de Primăria Ciobanu din județul Constanța

08 Apr 2022 1337

Județul Constanța Post vacant la Primăria comunei Ciobanu. Nu se solicită vechime

12 Feb 2021 1747

Judecătorii au încetat procesul față de Ioan Suciu, fostul primar al localității Ciobanu. Dosarul, în apel

26 Nov 2020 1803