Licitații Constanța Asfalt Dobrogea, compania regretatului Grigore Comănescu, contract de 830.000 de euro cu Primăria Adamclisi (DOCUMENT)

  • Valoarea contractului este de circa 830.000 de euro, iar atribuirea s-a făcut prin procedura simplificată, în cadrul căreia doar Asfalt Dobrogea a depus o ofertă admisibilă, celelalte două oferte fiind considerate neconforme.
  • După decesul omului de afaceri Grigore Comănescu, asociat majoritar în Asfalt Dobrogea este Vasilica Comănescu, soția sa, iar administratorul este Iurin Pancencu.
  • În Secțiunea Document poate fi consultat anunțul de atribuire a contractului cu Primăria Adamclisi.
Compania Asfalt Dobrogea, a regretatului Grigore Comănescu, recent preluată de soția sa, Vasilica Comănescu, și-a adjudecat contractul vizând modernizarea străzilor din localitatea Urluia, pus la bătaie de Primăria Adamclisi.
 
Valoarea contractului este de circa 830.000 de euro, iar atribuirea s-a făcut prin procedura simplificată, în cadrul căreia doar Asfalt Dobrogea a depus o ofertă admisibilă, celelalte două oferte fiind considerate neconforme.
 
Informațiile privind atribuirea au fost publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se precizează că este vorba despre contractul pentru modernizarea străzilor în interiorul localității Urluia, aparținând comunei Adamclisi, Etapa I.
 
Valoarea totală a contractului este de 4.119.540,52 de lei fără TVA, adică circa 830.000 de euro la cursul curent, față de suma estimată inițial de primărie, de 4.130.411,24 de lei fără TVA.
 
Nu este posibilă subcontractarea, se arată în datele oficiale.
 
Se mai arată în descrierea contractului că „străzile ce urmează a fi amenajate (modernizate) se află în localitatea Urluia, comuna Adamclisi, astfel: -Carol I - 509 m –Speranței - 591 m -2 iulie 2001- 974m -Lanului - 220m Total 2,294 km“.
 
Totodată, se face precizarea că „scurgerea apelor va fi realizată prin intermediul rigolelor de pământ, rigolelor din beton C30/37 și a rigolelor ranforsate prefabricate proiectate“.
 
Despre Asfalt Dobrogea SRL
 

Potrivit Confidas.ro, Asfalt Dobrogea a fost înființată în anul 2008 și are sediul social în Constanța, pe strada Interioară 4 nr. 8, ocupându-se de lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor.
 
Până în luna aprilie, în companie se regăsesc numele lui Grigore Comănescu (asociat cu 99%) și Iurin Pancencu (1%), ambii fiind și administratorii societății.

 
După decesul lui Grigore Comănescu, părțile sociale pe care le deținea în societate au fost preluate de soția sa, Vasilica Comănescu.
 
Acum, Asfalt Dobrogea este deținută de Vasilica Comănescu (99%) și Iurin Pancencu (1%), ultimul fiind și administratorul societății.
 
 În urma decesului soțului său, Vasilica Comănescu este asociat și în Comprest Util SRL, Somaco Construct SRL, Com Util SRL și Prefabricate Dobrogea SRL.
 
Iurin Pancencu este administrator și al Somaco Construct, Com Util, Comprest Util și Prefabricate Dobrogea.
 
Pentru a reveni la Asfalt Dobrogea, în 2021firma a declarat 163 de angajați, profitul a scăzut la 9,36 de milioane de lei (față de peste 14 milioane de lei în 2020), iar cifra de afaceri a fost de peste 86,01 milioane de lei (față de 93,83 de milioane de lei în 2020).
 
Conform Confidas.ro, compania Asfalt Dobrogea SRL a încheiat 89 de contracte de achiziții publice, în valoare totală de 176.715.997,90 de lei.
 
Printre instituțiile publice care au contractat serviciile companiei se numără CN APM Constanța SA, Comuna Aliman, Comuna Corbu, Comuna Adamclisi, Horia, Ghindărești, precum și altele.
 
În Secțiunea Document poate fi consultat anunțul de atribuire a contractului cu Primăria Adamclisi.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Moștenirea lui Grigore Comănescu
Cine se află în conducerea firmelor din Constanța, după moartea omului de afaceri?

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Asfalt Dobrogea SRL a câștigat două contracte de peste 1,3 milioane de lei de la Primăria Lumina (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 1081

Licitații Constanța Asfalt Dobrogea SRL asfaltează străzile din Cuza Vodă, cu peste 785.000 de euro (DOCUMENT)

20 Mar 2024 582

Licitații Constanța Asfalt Dobrogea SRL modernizează cu 3,08 milioane de euro străzile din Murfatlar (DOCUMENT)

13 Mar 2024 607

Asfalt Dobrogea SRL a bătut palma cu Primăria Cumpăna. O parcare nouă va fi executată în zona blocurilor ANL (DOCUMENT)

29 Feb 2024 719

Investigate anul trecut de Consiliul Concurenței Asfalt Dobrogea și Autoprima Serv din Constanța s-au luptat pentru contractul de reabilitare străzi în orașul Murfatlar. Cui a dat dreptate CNSC?

21 Feb 2024 907

Licitații publice Primăria Techirghiol a bătut palma cu două companii din Constanța pentru proiectul de îmbunătățire a mobilității urbane (DOCUMENTE)

15 Feb 2024 850

Asfalt Dobrogea SRL, la judecată cu Direcția Poliție Locală Constanța prin primar

08 Feb 2024 913

Primăria Cumpăna Asfaltări pe străzile Dorului și Pescăruș

04 Feb 2024 774

Licitații Constanța Asfalt Dobrogea SRL, contract de peste 1,24 de milioane de euro pentru asfaltări în Siriu, comuna Crucea (DOCUMENT)

20 Nov 2023 1076

Cumpărare directă Asfalt Dobrogea SRL modernizează două străzi din Limanu (DOCUMENT)

23 Oct 2023 938

Primăria Lumina amenjează străzile din comună. Asfalt Dobrogea a câștigat contractul (DOCUMENT)

08 Aug 2023 2320

Firme Constanța Asfalt Dobrogea SRL și Comprest Util SRL au un nou administrator! Adrian Șerban-Comănescu lucrează cu Iurin Pancencu

07 Aug 2023 1992

Primăria Cumpăna Au început asfaltările în cadrul proiectului „Modernizare drumuri în comuna Cumpăna, jud. Constanța – 7,2km"

06 Aug 2023 1890

Două dintre firmele investigate de Consiliul Concurenței, față în față la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor

18 Jul 2023 1239

Șantierul de pe carosabilul din Palazu Mare continuă! Iată care sunt străzile blocate astăzi (FOTO)

14 Jul 2023 856