Licitații Constanța Primăria Istria, contract cu Aconnect Smart Software SRL! Ecosistem cloud based, pentru debirocratizarea instituției (DOCUMENT)

  • Aconnect Smart Software SRL îi are ca asociați pe Gabriel Al-Baba și Elena Florea.
  • Contractul are o durată de patru luni, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene.
Primăria Comunei Istria a semnat cu Aconnect Smart Software SRL din București contractul pentru debirocratizarea instituției prin implementarea unui ecosistem cloud based.
 
Informațiile privind contractul au fost publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se precizează că valoarea este de 1.000.000 de lei, adică peste 200.000 de euro la cursul actual, atribuirea făcându-se prin licitație deschisă, în cadrul căreia a fost primită o singură ofertă admisibilă.
 
„În cadrul proiectului se intenţionează implementarea unui sistem informatic integrat ce va fi utilizat pentru optimizarea procedurilor și fluxurilor de lucru în domeniul administrării serviciilor sociale și medicale, concret, fiind vizate următoarele rezultate: a) administrarea electronică a documentelor, pentru uz intern, întocmite și/sau primite, respectiv introducerea și utilizarea semnăturii electronice calificate, în scopul fluidizării, eficientizării, activităților administrative desfășurate în cadrul UAT Comuna Istria (servicii back-office / front office); b) implementarea de servicii destinate realizării de activități în mod colaborativ, respectiv facilitării transferului de date intra și interinstituțional. Sistemul informatic integrat ce se dorește a fi achiziționat va avea în componență următoarele: Modul/platformă de management și configurare identități digitale; Modul/platformă de management documente; Modul/platformă de semnare electronică; Modul/platformă de arhivare electronică; Modul/platformă de lucru colaborativ; Modul/platfomă de integrare cu aplicații externe destinate facilitării transferului de date intern și extern (intrainstituțional și interinstituțional)“, se precizează în descrierea achiziției.
 
„Derularea activității presupune modelarea de fluxuri de lucru incluse în sfera de cuprindere a proiectului conform capabilităților platformei de workflow și document management, în special în vederea execuției proceselor de lucru în mediul electronic cu ajutorul documentelor semnate electronic“, se mai arată în datele oficiale.
 
„Scopul achiziției vizează creșterea performanței administrației publice la nivelul UAT Istria și instituțiilor subordonate, în domeniul asigurării serviciilor sociale și medicale, prin implementarea de măsuri de simplificare a procedurilor administrative cu caracter general de tip front-office și back-office, respectiv eficientizarea fluxurilor de comunicare intra și interinstituționale“, a precizat autoritatea contractantă.
 
Durata contractului este de patru luni, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene prin  Programul Operațional Capacitate Administrativă – POCA, Proiectul „Ecosistem digital interconectat și integrat in cadrul ITI Tulcea - UAT Comuna Istria“, cod SMIS 155101, cod SIPOCA 1174.
 
Despre Aconnect Smart Software SRL
 
Recent, Aconnect Smart Software SRL a semnat un contract și cu Primăria Slava Cercheză, din județul Tulcea.
 

Potrivit termene.ro, platformă consultată pe 14 august 2023, Aconnect Smart Software SRL a fost înființată în anul 2020, are sediul social în București, Sectorul 3, pe bulevardul Mircea Vodă, nr. 35 și se ocupă de activități de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client).
 
Asociați sunt, de anul acesta, Gabriel Al-Baba și Elena Florea, primul fiind și administratorul societății.

 
Numele lui Gabriel Al-Baba se regăsește și în Aconnect RPA Solutions SRL, Aconnect International Software SRL și Netlink International SRL, toate din județul Timiș.
 
În 2022, Aconnect Smart Software SRL a declarat un angajat, profit peste 2,3 milioane de lei și cifra de afaceri a depășit 2,52 de milioane de lei.
 
Conform termene.ro, firme figurează cu opt contracte publice (Municipiul Săcele, Comuna Istria, Municipiul Brașov, Comuna Mihai Viteazu, Comuna Luncavița, dar și alte autorități contractante) și cinci achiziții directe (Municipiul Adjud, Comuna Suletea și Primăria Lugoj).
 
În Secțiunea Document poate fi accesat anunțul de atribuire.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Licitații Tulcea
Aconnect Smart Software SRL, contract cu Primăria Slava Cercheză pentru debirocratizarea instituției (DOCUMENT)

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Tulcea Comuna Nufăru se debirocratizează cu fonduri europene. Contract cu Aconnect Smart Software SRL, din București (DOCUMENT)

03 Dec 2023 899

Licitații Tulcea Primăria Maliuc contractează serviciile Aconnect Smart Software pentru debirocratizare (DOCUMENT)

02 Oct 2023 839

Licitații Tulcea Aconnect Smart Software SRL, contract pentru debirocratizarea Comunei Baia (DOCUMENT)

02 Oct 2023 831

Licitații Tulcea Comuna Greci se debirocratizează. Ce firmă se ocupă de implementarea sistemului digital (DOCUMENT)

30 Sep 2023 886

Licitații Tulcea Aconnect Smart Software SRL, contract cu Primăria Slava Cercheză pentru debirocratizarea instituției (DOCUMENT)

14 Aug 2023 941

Ce cumpără Primăria Mihai Viteazu, județul Constanța, de la o firmă din Timișoara?

22 Jun 2023 1259

Licitații Tulcea Aconnect Smart Software din Timișoara, contract pentru debirocratizarea Primăriei Luncavița (DOCUMENT)

16 Jun 2023 1026

Aconnect Smart Software a mai câștigat un contract în județul Tulcea. Costul achiziției este de un milion de lei (DOCUMENT)

25 May 2023 1397

Comuna Mihai Bravu, din județul Tulcea, implementează un sistem pentru debirocratizarea instituției. Ce firmă de software livrează sistemul (DOCUMENT)

19 May 2023 1320

Sistem informatic pentru primăria din Sulina. Aconnect Smart Software mai câștigă un contract în județul Tulcea (DOCUMENT)

25 Apr 2023 1588

Tulcea Contract de două milioane de lei încheiat cu o firmă din Timișoara (DOCUMENT)

24 Mar 2023 1567

Comuna Beștepe, județul Tulcea, cumpără echipamente IT și sisteme cloud based pentru debirocratizarea instituției. Ce firme au câștigat contractele (DOCUMENTE)

24 Feb 2023 1620

Încă un contract încheiat de Aconnect Smart Software SRL cu o primărie din județul Tulcea (DOCUMENT)

13 Dec 2022 2905

O companie nou înființată a dat lovitura la o primărie din județul Tulcea! (DOCUMENTE)

04 Dec 2022 2717