O firmă controlată de o altă societate elvețiană a semnat un contract cu Spitalul Județean din Constanța (DOCUMENT)

Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța
  • Atribuirea a avut loe pe data de 29 august 2022
  • Valoarea totală a contractului este de 122.000 lei
 
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța a atribuit un contract, în urma unei licitații publice pentru a furniza serviciul de upgrade Sistem GC-MS cu HS din dotarea Laboratorului de Toxicologie.
 
Necesitatea achiziționării acestor echipamente a fost impusă ca urmare a adresei transmisă de către INML „Mina Minovici” București, prin care se aduce la cunoștință faptul că, începând cu data de 1 iunie 2022, institutul nu va mai prelua solicitări de efectuare a unor analize pentru determinarea substanțelor psihoactive din teritoriu. Atribuirea a avut loe pe data de 29 august 2022, rezultatul fiind publicat recent pe platforma SEAP. Agilrom Scientific SRL este firma câștigătoare. Valoarea totală a contractului este de 122.000 lei.
 
 
Despre Agilrom Scientific

Conform Confidas.ro, firma a fost înființată în 2001 cu sediul social în Bucureşti Sectorul 1. Domeniul principal de activitate al societății comerciale îl reprezintă comerţul cu ridicata nespecializat.

Asociat unic este ALTIUM SA, firmă cu sediul social în Elveția. Administratori sunt Serdar Oztunaoglu și Badea Margareta Mihaela.
 
Pentru anul fiscal 2021, bilanțul arată o cifră de afaceri în valoare de 34.525.042 lei, un profit de 3.880.3089 lei și un număr mediu de 31 salariați.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța a cumpărat amestecuri pentru laboratorul Serviciului de Medicină Legală (DOCUMENT)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Peste 2800 de persoane au beneficiat de ajutor medical la Spitalul Județean de Urgență Constanța în minivacanța de 1 Mai și Paște

07 May 2024 386

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Cadrele medicale și polițiștii, chemați în ajutor(GALERIE FOTO+VIDEO)

05 May 2024 1931

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 1429

Licitații publice O companie din Suceava va asigura asistența tehnică în cadrul proiectului „Departament Mama și Copilul din cadrul SCJU Sf. Apostol Andrei Constanța“ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 587

​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța angajează. Detalii

26 Apr 2024 710

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 1070

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medic specialist. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 562

Proiectul de modificare a statului de funcții și organigramei pentru Spitalul Județean Constanța, pe agenda ședinței Consiliului Județean (DOCUMENT)

21 Apr 2024 452

Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2024 pentru Spitalul Județean Constanța, pe masa consilierilor județeni (DOCUMENT)

21 Apr 2024 409

Ședință ordinară a CJC Organigrama și Statul de funcții pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

20 Apr 2024 509

Cumpărări directe Constanța Spitalul Județean Constanța investește în servicii de prelucrare date (DOCUMENT)

12 Apr 2024 534

Investiție de 3,2 milioane de euro la Spitalul Județean Constanța! Licitație deschisă pentru un sistem robotic dedicat intervențiilor ortopedice (DOCUMENT)

12 Apr 2024 591

UPDATE Unui bărbat i s-a făcut rău pe stradă, în Constanța. A fost transportat la spital

10 Apr 2024 990

Licitații publice CJC O companie din Craiova va promova „Departamentul Sănătatea mamei și copilului din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța“

06 Apr 2024 698

Brancardier din Spitalul Județean Constanța, acuzat de trafic de influență, achitat

02 Apr 2024 779