Centrul Comercial TOM dedica sutelor de indragostiti un concert special Directia 5

ANUNŢ DE PRESĂ

Centrul Comercial TOM dedică sutelor de îndrăgostiţi un concert special Direcţia 5

Bucureşti, 11 februarie 2010 – De Sf. Valentin, îndrăgostiţii de la malul mării îşi dau întâlnire în Centrul Comercial TOM, la concertul special susţinut de Direcţia 5, printre baloane şi Cupidoni, începând cu ora 12.00.
Programul centrului comercial rezervă surprize inedite tuturor clienţilor săi şi acordă o atenţie deosebită cuplurilor de îndrăgostiţi. De la ora 12.30, vizitatorii Centrului Comercial TOM vor putea participa la concertul special susţinut de una dintre cele mai apreciate trupe rock din România, Direcţia 5. Cei care vor dori să îşi imortalizeze dragostea, pot participa la proiectul fotografic „Poarta sărutului”, care se va desfăşura duminică între orele 12–16.

Despre Centrul Comercial TOM
Inaugurat în octombrie 2006, Centrul Comercial TOM dispune de o suprafaţă totală de aprox. 157,500 mp şi 2,200 de locuri de parcare. Cu o suprafaţă de 28,000 mp, galeria comercială dispune de 86 de restaurante, cafenele şi magazine care oferă o gamă foarte variată de servicii şi produse, de la vestimentaţie şi accesorii la decoraţiuni, telefonie, servicii financiare, electrocasnice, hobby sau centre foto. Printre locatari se regăsesc branduri de notorietate precum: Premaman, Miniblu, Bebello, Z, Motivi, Promod, Steilmann, Marks & Spencer, Benvenuti, Bata, Office Shoes, Stone Creek, Ina Center, House of Art, Tina R, Nissa, Otter, Leonardo, Terranova, Reebook, Alicante, Bomboo, Adagio, A la Francaise, KFC, Burger King, Caffe Gelatto, Spring Time, Miko Beauty Center, Sephora, Tonis Trade, Banca Transilvania, Intersport, Media Galaxy, Bricostore, Internity COSMOTE, Arsis-Vodafone, Fonomat-Orange, Germanos, B&B Collection, Meli Melo.
Centrul Comercial TOM este administrat de compania CEGIS Imobiliare, care face parte din grupul francez CEGIS, renumit pentru serviciile de administrare a centrelor comerciale şi ansamblurilor terţiare, precum şi pentru serviciile de comercializare, marketing, gestiune locativă şi alte servicii conexe. CEGIS Imobiliare operează în România din 2003 şi administrează în prezent 8 centre comerciale dintre care trei în Bucureşti şi cinci în ţară.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să contactaţi:
Magda Purice
Senior Account Executive, CIVITAS Global Romania


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 383

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 449

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 462

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 517

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 559

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 413

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 339

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 541

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 691

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 685

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 582

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 830

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 640

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 635

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 580