Comunicat - Grupul Rompetrol

Sauat Mynbayev, directorul general al KazMunayGas, unicul acționar al Grupului Rompetrol, s-a întâlnit ieri la București cu prim-ministrul României, Victor Ponta.
 
Cu această ocazie, Sauat Mynbayev a salutat decizia autorităților române și sprijinul acordat de primul-ministru pe durata procesului de negociere, semnare și adoptare a memorandumului dintre statul român și Grupul Rompetrol.
 
“Memorandumul este un pas important în dezvoltarea relațiilor noastre în viitor, nu doar între KazMunayGas și România, ci și între cele două state. Acest nou parteneriat reprezintă un semnal puternic de confirmare a viziunii noastre, aceea de a poziționa România ca centru energetic regional, o punte între resursele Kazahstanului și cererea de pe piața europeană”, a declarat Sauat Mynbayev, director general și președinte al Consiliului de Administratie al KazMunayGas.
 
Oficialul kazah a adăugat că "memorandumul ne dă nouă și companiilor kazahe încrederea că România este un partener de încredere și un prieten apropiat, un loc unde investițiile străine sunt încurajate și bine primite”.
 
Fondul va respecta interesul celor două parți – statul român și Grupul Rompetrol și va avea o durata de investiții de 7 ani, nivelul investițional vizat în acest interval ridicându-se până la 1 miliard USD. Rompetrol a identificat deja 2 proiecte majore (aproximativ 350 milioane USD), realizarea unei centrale de cogenerare pe platforma Petromidia și extinderea rețelei de benzinării pe piața locală, cu un impact pozitiv și în comunitățile în care vor fi implementate - crearea directă a aproximativ 2.000 de locuri de muncă în diverse stadii ale proiectelor și venituri generate de investiții.
 
KazMunayGas și-a exprimat, prin directorul general, angajamentul ferm de a-și respecta toate obligațiile asumate în prezentul acord și a reiterat decizia strategică de a continua dezvoltarea operațiunilor Rompetrol pe plan local și regional, cu numeroase efecte benefice directe și indirecte pentru România.
 
Fiind o companie de stat, KazMunayGas reprezintă interesele naționale ale Kazahstanului în sectorul de petrol și gaze și își asumă răspunderea de a încheia parteneriate strategice pentru livrarea hidrocarburilor produse pe plan intern catre principalele piețe de desfacere. Această strategie are la baza în principal dezvoltarea activităților și operațiunilor Rompetrol în regiune.
 
KazMunayGas, prin Rompetrol, acoperă arcul geografic format din zona Mării Caspice (Kazakhstan, Georgia), Mării Negre (Ucraina, Moldova, România, Bulgaria) cu Marea Mediterană (Franța și Spania).
 
În prezent, Grupul Rompetrol este unul din cei mai mari contribuabili la bugetul de stat al României și unul dintre principalii exportatori ai țării, fiind în același timp și un important motor de dezvoltare a economiei, cu peste 6.000 de angajați. Aportul Grupului la bugetul de stat este estimat la 1,45 miliarde USD pentru 2013, în timp ce nivelul total pentru perioada 2007-2013 se ridică la peste 7,5 miliarde USD.

 
Mai mult, rafinăria Petromidia Năvodari este acum cea mai mare și eficientă unitate de rafinare din România, la finalul unui proces îndelungat de modernizare și dezvoltare care a majorat capacitatea de producție la 14.000 tone de țiței pe zi (5 milioane tone pe an), o investiție care s-a ridicat la 1,3 miliarde dolari în perioada 2007-2012 (în total, peste 2 miliarde dolari).
 

La nivel european, Grupul Rompetrol deține peste 1.000 de puncte de alimentare cu carburanți în România, Franța, Spania, Republica Moldova, Georgia, Bulgaria și Ucraina, care operează sub brandurile Rompetrol și Dyneff.
 
Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice
Grupul Rompetrol
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 715

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 594

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 740

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 997

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1329

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1598

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 1000

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 790

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 623

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 831

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 702

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 592

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 1033

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 622

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 749