Comunicat de presă 2 DIICOT - 17.04.2015

 Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Arad  împreună cu ofiţeri de poliție judiciară din cadrul  Serviciului de Investigaţii Criminale Arad şi poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad au efectuat, la data de  17.04.2015, un număr de 11  percheziţii domiciliare  pe raza judeţelor Arad, Alba, Botoşani şi Suceava, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat  în comiterea infracţiunii de furt calificat pe teritoriul statelor membre U.E. 
    În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în cursul lunii martie 2015,  suspecţii F.Ş., S.O.S, T.P., M.V.E., T.M.A. şi B.B.P., au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat la care au aderat şi suspecţii B.M.L., M.C., Ş.V., R.G. şi B.I., cu scopul săvârşirii de infracţiuni contra patrimoniului.

    S-a reţinut că  în noaptea de 28/29.03.2015, suspecţii, prin efracţie şi escaladare au pătruns mascaţi în incinta unui depozit situat pe raza localităţii  Aubange, Belgia, de unde au sustras un număr de 371 biciclete, în valoare totală de 620.316,97 euro.

    Cu ocazia percheziţiilor domiciliare  au fost recuperate un număr de 235 biciclete şi alte bunuri provenite din activităţi infracţionale.

    La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Arad au fost aduse, în vederea audierii,  un număr de 8 persoane.

    Acţiunea a fost efectuată în colaborare cu autorităţile judiciare belgiene.

    Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă.

    Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 702

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 681

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 566

Cinci suspecți reținuți pentru camătă și șantaj! Polițiștii BCCO Constanța au participat la descinderi (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 842

Acțiune de amploare a Poliției Române în toată țara pentru combaterea infracționalității! (VIDEO)

05 Mar 2024 601

UPDATE Captură record de 3.000.000 de euro a polițiștilor din Constanța! Percheziții la Constanța și Năvodari! (FOTO)

11 Feb 2024 1538

Zeci de percheziții în Mangalia Începe procesul într-un mega dosar DIICOT Constanța! Zeci de persoane trimise în judecată

06 Feb 2024 1644

Percheziții în județul Argeș după ce un grup infracțional organizat a indus în eroare operatorii unor case de amanet din Constanța și din alte județe

31 Jan 2024 697

Percheziții DIICOT într-un dosar de trafic de droguri (VIDEO)

24 Jan 2024 759

Poliția Română Percheziții și investigații, pentru combaterea criminalității organizate

06 Jan 2024 799

Descinderi la Tulcea la un suspect de pornografie infantilă! Victimele, mai mulți minori (GALERIE FOTO)

23 Nov 2023 831

Copil de 13 ani exploatat prin muncă la o stână din județul Brașov! Ce au stabilit procurorii DIICOT (GALERIE FOTO)

23 Nov 2023 750

IGPR 15 percheziții în județele Timiș și Cluj la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc (FOTO)

10 Nov 2023 804

Poliția Română Percheziții la persoane din Ploiești bănuite de trafic de canabis (FOTO)

16 Oct 2023 838

Buzău Percheziții la o persoană bănuită de trafic de droguri de risc (FOTO)

05 Oct 2023 717