Comunicat DIICOT

Procurorii D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Giurgiu împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul  Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Giurgiu au efectuat 6 percheziţii domiciliare în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale, specializată în infracţiuni de înşelăciune, abuz în serviciu, fals şi uz de fals.           În cauză există suspiciunea rezonabilă că, membrii grupului infracţional, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au falsificat mai multe  înscrisuri oficiale, cu prilejul încheierii acestora şi le-au folosit sau le-au încredinţat altor persoane spre folosire, în scopul inducerii în eroare mai multor persoane.
            Aceştia, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au „selectat” aproximativ 70 de persoane îndreptăţite să  fie împroprietărite, conform Legii fondului funciar şi care  se aflau  în situaţii speciale (vârstă înaintată, stare de sănătate precară, stare materială precară, domiciliul în altă localitate, etc.), pe care le-au indus în eroare şi le-au determinat să semneze procese – verbale de punere în posesie pe anumite terenuri (în unele cazuri semnăturile au fost falsificate), fără ca acestea să cunoască amplasamentul real, având convingerea că sunt situate în locuri îndepărtate sau greu accesibile.
             Ulterior, la „sugestia” funcţionarilor din primărie sau a celorlalte persoane ce fac parte din grupul infracţional, persoanele îndreptăţite împuterniceau unul dintre membrii grupării să vândă terenurile în cauză, fără ca actele să intre vreodată în posesia proprietarului de drept, acesta din urmă fiind în  imposibilitatea de a lua cunoştinţă de amplasamentul terenurilor.
           Terenurile erau ulterior înstrăinate de către membrii grupării la preţuri ridicate din care remiteau proprietarilor doar o sumă modică.
            Prejudiciul cauzat este de  700 000 euro.
            La sediul D.I.I.C.O.T. -  Biroul Teritorial Giurgiu urmează să fie audiate 11 persoane.
            Suportul de specialitate a fost asigurat de Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă.
            Menţionăm că persoanele cercetate în prezenta cauză beneficiază de garanţia legală şi  constituţională a prezumţiei de nevinovăţie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lansare de carte la Casa Avramide Tulcea - „Odă târzie mamei", de Monalisa Dima

22 Mar 2024 550

Ziua Națională a Lecturii, moment de reflecție pentru elevii Școlii „Gheorghe Țițeica”

20 Feb 2023 1016

Comandatul forţelor NATO din Europa vrea mai multe trupe în România

18 Dec 2021 1639

Astrocafe Horoscop pentru vineri, 08 octombrie 2021

08 Oct 2021 1489

Constănțeanul supărat. Banii pentru construcția unui nou sediu pentru Primărie ar putea fi cheltuiți pe digitalizare și reabilitare și am ieși mai ieftin

02 Jun 2021 3465

Admis la Harvard University Cititorii ZIUA de Constanţa au decis - elevul olimpic Edis Memiş, desemnat personalitatea anului la Constanţa!

30 Dec 2019 14069

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul dr. Mariana Păvăloiu, istoric, Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ - Mihail Kogălniceanu şi Dobrogea

20 Nov 2017 4250

Aniversare 20 de ani de la înființarea Fundației Project Romania Rescue (galerie foto)

12 Aug 2017 3554

Senatorul Chiţac, absent nemotivat Gheorghe Dragomir şi-a anunţat colegii că se va retrage de la conducerea PNL

06 Feb 2017 5295

După 12 ani de insistenţe PIMM Constanţa va relaţiona cu CJC (document)

10 May 2016 3991

La sugestia senatorului Alexandru Mazăre Ministerul Educaţiei analizează pregătirea asistenţilor medicali!?

08 Feb 2016 2713

Dana Savuica te invita sa alegi inteligent destinatiile perfecte pentru urmatoarea vacanta!

31 Aug 2015 1498

Dana Savuica - "Pe 24 iunie, la conferinta Traieste Inteligent, te invat cum sa calatoresti cu stil!"

16 Jun 2015 3934