Comunicat 16.01.2009

COMUNICAT DE PRESĂ de la Direcţia Naţională Anticorupţie

În replică la informaţiile transmise în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei" din data de 15 ianuarie 2009, potrivit cărora salariile lunare ale procurorilor DNA s-ar situa la un nivel de aproximativ 200 de milioane ROL (20.000 RON), Biroul de informare şi relaţii publice este abilitat să precizeze că este vorba de o denaturare a realităţii.

Pentru corecta informare a opiniei publice, menţionăm că salariul net (incluzând sporurile), al procurorilor civili din DNA variază între 5.660 lei şi 9.396 lei, fiind identic cu cel al procurorilor civili din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

Salariul net al procurorilor militari din DNA variază între 8.946 lei şi 12.508 lei, diferenţa rezultând din drepturile militare încasate. Menţionăm că aceste salarii nu depăşesc salariile procurorilor militari din cadrul PICCJ.

Subliniem că sporul de 50% de suprasolicitare neuropsihică, nu se încasează de procurorii civili sau militari din cadrul DNA. 

Vă oferim spre informare valoarea salariilor nete în luna decembrie 2008, primite de procurorii care au fost nominalizaţi în cadrul emisiunii sus amintite :

- Daniel Marius Morar, procuror şef al DNA  - 8.045 lei,

- Ion Dumitru, consilier - 8.299 lei,

- Elena Cherciu, procurori şef secţie - 8.980 lei,

- Dănuţ Volintiru, procuror şef birou teritorial - 6.716 lei

- Vasile Speriusi, procuror şef serviciu teritorial - 7.734 lei

- Carmen Argentina Gâlcă, procuror şef adjunct al DNA - 9.396 lei

- Ioan Mircea Zărie, fost procuror şef adjunct al DNA  - 9.396 lei

- Romeo Bălan, fost procuror militar şef de secţie - 12.508 lei,

- Vasile Doană, procuror militar şef serviciu - 9.673 lei. 

 

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raportarea eronată a cheltuielilor și neevidenţierea creanțelor Primăria Negru Vodă, verificată de Curtea de Conturi Constanța (DOCUMENT)

08 Mar 2024 686

Anunț important pentru părinți! Primăria Constanța oferă sprijin financiar pentru plata bonelor

19 Feb 2024 533

Vești bune pentru pensionari! De anul acesta, cardurile sociale pentru alimente vor fi acordate persoanelor vulnerabile cu venituri mai mici de 2.000 lei

18 Jan 2024 945

Indemnizație de hrană pentru angajații din Primăria Constanța. Cine sunt beneficiarii? (DOCUMENT)

10 Jan 2024 1200

Firme Constanța Mandatul de administrator al lui Cătălin Nicușor Dima în Argus Trans SRL a fost prelungit. La cât se ridică remunerația

31 Dec 2023 1004

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 13 iunie 2023

14 Jun 2023 1677

Averea și interesele deputatei PNL Maria Gabriela Horga. Firma administrată de soțul său a câștigat recent un nou contract public (DOCUMENTE)

10 Sep 2022 4221

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 30 iunie 2022

04 Jul 2022 1465

22 aprilie - Ziua Internaţională a Mamei-Pământ

22 Apr 2022 1353

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 8 septembrie 2021

09 Sep 2021 2789

Mai mulți părinți, în situații similare Ce decizie a luat Tribunalul Constanța în procesul în care o mămică se plânge legat de indemnizația pentru creșterea copilului

24 Dec 2020 1986

„Proces-etalon“? O mămică din Constanța se luptă cu statul român pentru indemnizația pentru creșterea copilului

10 Dec 2020 2429

Bonă cu diplomă, cu bani de la primărie ! Nu trebuie să ai datorii, în schimb vei avea nevoie de nervi de oțel!

25 May 2020 5358

Oficial de la Ministerul Muncii. Modificările agreate cu reprezentanții sindicatelor privind Legea salarizării au fost adoptate de Guvern

16 May 2018 2809

Federaţia Română de Oină, cu sediul în Constanţa a publicat extrasul situaţiei financiare pentru anul 2017

30 Apr 2018 2163