Comitetul Județean al Părinților Constanța sărbătorește Ziua Mondială a Educației

5 octombrie, ziua care marchează celebrarea educației la nivel internațional, aparține, în egală măsură, tuturor celor implicați în procesul educațional, deopotrivă învățători, profesori, cadre auxiliare și părinți! Fiecare din aceștia are o influență decisivă în definirea și formarea copiilor noștri! Iar, datoria pe care o avem față de ei, indiferent ce rol jucăm în viața copiilor, este să le oferim oportunitatea de a evolua fiecare la nivel individual, de-a le crea spațiul necesar pentru a crește oameni mari puternici, echilibrați și altruiști!

În acest spirit a fost înființat Comitetul Județean al Părinților Constanța, ca parte integrantă a Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți. Astfel, și județul nostru deține o structură organizată care să lucreze în beneficiul și interesul copiilor și a părinților.

C.J.P. Constanța are rolul de a:
  • Organiza, sprijini, dezvolta și desfășura activități sociale în domeniul promovării drepturilor și intereselor legitime ale părinților și copiilor în relația partenerială școală-elevi-părinți;
  • Realiza un climat social propice dezvoltării capacităților educațional-culturale, implicării în campanii dedicate sănătății fizice și psihice a copiilor, la stimulării și ocrotirii populației de vârstă școlară preuniversitară și a părinților;
  • Realiza unui parteneriat educațional în scopul modernizării, eficientizării și îmbunătățirii continue a procesului din învățământ;
  • Implica și dezvolta parteneriate cu comunităție locale și de afaceri în dezvoltarea de programe educaționale inovatoare.Astfel, primul proiect asumat integral de C.J.P. Constanța este cel privitor la siguranța copilului în mediul din și de jur-împrejurul unităților de învățământ, lucru care presupune nu doar controlul și securizarea spațiului fizic al unității de învățământ, ci și drumul copiilor catre aceasta, fluidizarea traficului în orele de începe a școlii în perimetrele înconjurătoare, restricționarea accesului persoanelor nelegitimate în școli și altele.

În acest sens, se va semna curând un parteneriat între C.J.P. Constanța și toate acele instituții care joacă un rol determinant în ce privește siguranța copiilor noștri, parteneriat prin care obligăm aceste instituții să identifice soluții și să le aplice, fiecare în conformitate cu propriul statut!

Este dreptul copiilor noștri să fie educați, iar acest proces complex să se desfășoare într-un mediu optim dezvoltării lor armonioase, un mediu sigur, confortabil și potrivit vârstei fiecăruia din ei!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj de opinie Mulțumiți de arondările școlare? Nu, spun 67% dintre respondenți

07 Apr 2024 485

IPJ Constanța De Ziua Mondială a Educației, polițiștii au avut discuții de informare cu minorii

06 Oct 2023 723

Klaus Iohannis, de Ziua Mondială a Educației-„Rolul profesiei didactice în construcția unei națiuni puternice este unul esențial“

05 Oct 2023 637

Ce mesaj a transmis Nicolae Ciucă cu ocazia Zilei Educației

05 Oct 2023 799

Ziua Educației, marcată la data de 5 octombrie Zi liberă pentru elevi, profesori și angajații din învățământ

05 Oct 2023 1526

Elevii şi preşcolarii nu fac cursuri joi, 5 octombrie 2023

04 Oct 2023 962

Elevii şi preşcolarii nu vor face cursuri joi, 5 octombrie 2023. De ce a fost luată această decizie

30 Sep 2023 9612

Ministerul Educației Un start bun în clasa pregătitoare pentru copii și învățători (GALERIE FOTO)

08 Sep 2023 880

Ministerul Educației „Indiferent de locul în care trăim, limba română înseamnă păstrarea identității și a rădăcinilor”

31 Aug 2023 804

Ziua Marinei Române 2023 Ministerul Educației, postare specială pe rețelele sociale

15 Aug 2023 901

Ziua Internațională a Tineretului. Ce mesaj a transmis Ministerul Educației cu acest prilej

12 Aug 2023 1012

Sondaj de opinie Considerați oportun ca profesorii să continue greva?

29 May 2023 1578

ZIUA LIVE Stelian Ion, despre petiția prin care USR Constanța îi cere demisia primarului Chițac (VIDEO)

25 May 2023 1460

Președintele României „Sărbătorim astăzi Ziua educației financiare, într-un context puternic marcat de volatilitate“

11 Apr 2023 1014

Ziua Națională a Lecturii, moment de reflecție pentru elevii Școlii „Gheorghe Țițeica”

20 Feb 2023 1004