Alocare financiară pentru Școala Superioară de Aviație Civilă

Guvernul a decis suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor cu suma de 450.000 de lei, fonduri destinate finanțării misiunilor de asistență medicală publică de urgență desfășurate de Școala Superioară de Aviație Civilă.

Școala Superioară de Aviație Civilă a fost desemnată operator aerian al unei aeronave primită prin sponsorizare în cursul anului 2014, în condițiile în care finanțarea pregătirii personalului aeronautic este asigurată prin alocarea de fonduri suplimentare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului. Reglementările legale privind aceste aspecte sunt incluse în OUG 57/2014. Costurile necesare pentru pregătirea personalului aeronautic, precum și pentru operaționalizarea aeronavei pe perioada derulării programelor de pregătire (aproximativ 5 luni), au fost estimate la 5,258 milioane de lei.

În cursul anului 2014, precum și în bugetul pentru 2015 al Ministerului Transporturilor, au fost alocate fonduri pentru pregătirea personalului și operaționalizarea aeronavei. Suma alocată prin Hotărârea adoptată astăzi, respectiv 450.000 de lei, completează finanțarea necesară Școlii Superioare de Aviație Civilă.
 
Biroul de Presă

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul României Actele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 25 aprilie 2024

25 Apr 2024 340

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 23 aprilie 2024

23 Apr 2024 266

Guvernul a aprobat calendarul acţiunilor din perioada electorală pentru alegerile din 9 iunie

22 Apr 2024 530

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 300

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate! Ce prevede Ordonanța de Guvern adoptată astăzi

09 Apr 2024 447

Guvernul României”Sănătatea sistemului medical, la intersecția proiectelor strategice ale României, în perioada 2024-2025”

09 Apr 2024 294

Continuă acțiunile de protest la Penitenciarul Poarta Alba-Constanța! Ce nemulțumiri au angajații din sistemul penitenciar

08 Apr 2024 582

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 4 aprilie 2024

05 Apr 2024 363

Guvernul RomânieiProgramul activităților la Palatul Victoria

01 Apr 2024 338

Guvernul României20 de ani de la aderarea României la NATO

29 Mar 2024 291

e-Factura Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai

28 Mar 2024 739

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 1017

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 414

Guvernul României150 de locuri disponibile pentru ediția 2024 a Programului Oficial de Internship al Guvernului României

25 Mar 2024 413

Ora Pământului, marcată la Palatul Victoria. Luminile vor fi stinse în această seară, timp de o oră

23 Mar 2024 463